Dragoş Petrescu reintră în Imperiul Leilor: „E extrem de important să descoperi oportunitate aflată în spatele oricărei crize“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dragoş Petrescu este cel de-al treilea leu care intră în Imperiul Leilor. Cu o experienţă de peste 30 de ani în mediul de afaceri, el va căuta în cel de-al doilea sezon al show-ului tineri antreprenori care au curaj, perseverenţă şi asumare.

Dragoş Petrescu este leul care nu va accepta jumătăţi de măsură, va analiza cu precizie fiecare propunere şi va trage concluzii care-i vor putea duce pe antreprenori în punctul de a primi o investiţie sau, dimpotriva, de a-i trezi la realitatea pe care nu au văzut-o niciodată înainte de a păşi în Imperiul Leilor.

Şi-a descoperit vocaţia pentru afaceri în anii ‘90, atunci când România nu ştia ce înseamnă antreprenoriat. A vândut ziare pe treptele Universităţii la Revoluţie, însă a studiat foarte mult în ţară şi-n străinătate, la universităţi de prestigiu, iar acum a ajuns să conducă cea mai mare reţea de restaurante din România şi unul din primii 5 jucători de pe piaţa de delivery din Capitală.

Despre prezenţa în cel de-al doilea sezon al show-ului Imperiul Leilor, Dragoş Petrescu spune că a venit pentru a-i inspira pe tinerii antreprenori şi a-i convinge că acest mediu este sigur: „Traversăm o perioadă dificilă, dar ce m-a determinat să accept să intru în sezonul 2 a fost dorinţa mea de a ajuta antreprenorii, de a-i inspira, de a-i convinge că meseria de antreprenor nu este una ruşinoasă sau nesigură. Evident, există un risc, însă în situaţia în care reuşeşti şi poţi avea un sprijin, şi nu neaparat material, ci unul de mentorat de la oricare din leii din panel, acest lucru te poate ajuta să reuşeşti. Acesta este principalul motiv pentru care sunt aici”.

Într-o perioadă în care domeniul în care activează a fost afectat de pandemie, Dragoş Petrescu a reuşit să se reinventeze, să găsească noi linii de dezvoltare utilizând oportunitatea din piaţă pe zonele de delivery si retail: „În acest an am învăţat cât de importantă este modestia şi cât de uşor poţi să ajungi de sus jos şi înapoi. Aşa este viaţa în antreprenoriat: nu ştim cum şi în ce fel vor veni provocările. Important e să consolidezi compania, să fii echilibrat în decizii, să acţionezi rapid, în aşa fel încât să depăşeşti aceste provocări. Câştigătorii se vor vedea la finalul pandemiei, atunci se va vedea şi cine a fost suficient de bine pregătit. E extrem de important să descoperi oportunitate aflată în spatele oricărei crize şi să beneficiezi de ea pentru a-ţi mări cota de piaţă în faţa competitorilor tăi”, a spus Dragoş Petrescu.

PRO TV pregăteşte noul sezon Imperiul Leilor, show-ul adresat celor care au deja un business sau o idee cu potenţial şi îşi doresc să-şi vadă visul finanţat, va fi în curând, la PRO TV.

Imperiul Leilor este o emisiune adresată celor care vor să se lanseze în lumea afacerilor. Tinerii antreprenori au şansa să-şi prezinte ideile şi afacerile în faţa unor investitori de calibru. Emisiunea are la bază un format de televiziune produs cu succes în peste 30 de ţări: Statele Unite ale Americii, Germania, Spania, Portugalia, Japonia, Australia sau Israel. Peste tot, această emisiune a revigorat lumea antreprenoriatului şi a transformat visele în realitate.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite