Ce spun actorii Kit Harington şi Maisie Williams despre următorul sezon din „Game of Thrones“: „Va fi foarte sumbru înainte de orice final fericit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maisie Williams şi Kit Harington interpretează două dintre cele mai apreciate personaje din „Game of Thrones“ FOTO Tumblr
Maisie Williams şi Kit Harington interpretează două dintre cele mai apreciate personaje din „Game of Thrones“ FOTO Tumblr

Fără a face mari dezvăluiri, cei doi actori britanici au sugerat că următorul sezon din „Game of Thrones“ va fi plin de evenimente cu totul neaşteptate.

Kit Harington şi Maisie Williams au oferit fanilor seriei fantasy un teaser, după ce au descris foarte criptic ce urmează să se întâmple în sezonul şapte. 

Kit Harington (29 de ani), interpretul lui Jon Snow, a acordat un interviu publicaţiei „The Hollywood Reporter“ în timpul căruia a fost pusă şi inevitabila întrebare: poate să spună ceva despre următorul sezon? Extrem de precaut, artistul s-a limitat la a preciza că va fi un capitol „foarte sumbru“.

 „Cred că o să devină foarte sumbru înainte de a exista un final fericit, asta în cazul în care va exista un final fericit. În cazul în care va exista o victorie sau un moment eroic pentru Jon şi toţi ceilalţi. Cred că va fi foarte întunecat înainte de a fi bine“, a mărturisit Harington.

„Cred că ceea ce vom vedea în acest sezon sunt Umblătorii Albi (White Walkers) şi Armata celor Morţi, care vor fi foarte puternice. Un lucru extreme de interesant de privit. Nu ştiu ce înseamnă. Cred că toată povestea cu «iarna este în sfârşit aici» înseamnă că pe toţi ne aşteaptă vremuri grele“, a adăugat actorul. 

Colega lui Harington, Maisie Williams (19 ani), care o joacă pe micuţa războinică Arya Stark, a avut o reacţie pe Twitter imediat după ce a terminat de citit scenariul următorului sezon din „Game of Thrones“. „Lucrurile o iau razna. Nu cred că veţi fi pregătiţi pentru ce urmează“, a scris actriţa. 

Recent, HBO a anunţat că următorul sezon al serialului va avea doar şapte episoade spre deosebire de sezoanele precedente, care au avut câte zece. Mai mult, lansarea a fost programată pentru vara anului 2017, marcând astfel o amânare lungă şi dureroasă, de câteva luni, în comparaţie cu sezoanele anterioare care au fost lansate în fiecare an în lunile martie sau aprilie. Principalul motiv pentru care data premierei a fost modificată este faptul că noul sezon are nevoie de o climă mai rece, care să reflecte unul dintre motto-urile serialului, „Winter is here/ Iarna e aici“. 

Totodată, Şeful HBO, Casey Bloys, a confirmat pentru „Entertainment Weekly“ faptul că „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones“ se va încheia odată cu difuzarea sezonului opt, după cum au decis creatorii producţiei, David Benioff şi Dan Weiss. „David Benioff şi D.B. Weiss au un plan foarte clar legat de numărul sezoanelor şi ce vor să facă. Credeţi-mă, dacă i-aş putea obliga să facă mai mult, aş alege încă zece sezoane, dar ei sunt la conducere şi ştiu mai bine care este cea mai bună versiune“, a declarat Bloys. 

Actorii principali din „Game of Thrones“ – Peter Dinklage, Kit Harington, Lena Headey, Emilia Clarke şi Nikolak Coster-Waldau – au beneficiat de o mărire salarială substanţială, având onorarii de 500.000 de dolari pentru fiecare episod.

Bazat pe seria de romane fantasy „Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire“, semnată de americanul George R. R. Martin, „Urzeala tronurilor“ dezvăluie intrigile, conspiraţiile şi lupta pentru putere asupra tărâmului mitic Westeros, dusă de câteva familii nobile medievale. Serialul, care a avut premiera în 2011, are în distribuţie actori precum Peter Dinklage (Tyrion Lannister), Lena Headey (Cersei Lannister), Emilia Clarke (Daenerys Targaryen), Kit Harington (Jon Snow) şi Maisie Williams (Arya Stark). 

„Urzeala tronurilor“ a câştigat rapid fani datorită personajelor complexe, intrigilor, plăcerea morbidă a lui Martin de a-şi ucide personajele într-o manieră grotească şi scenelor controversate. Iar atunci când nu apar în episoade cu lupte sângeroase şi când nu „ţes“ noi urzeli, protagoniştii fac sex - sălbatic, incestuos, cu prostituate - iar legăturile homosexuale şi orgiile nu lipsesc. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite