„Din culisele cinematografiei“. Tudor Vladimirescu, la un pas să devină „comisar bolşevic“. Papil Panduru: „Au ajuns jidanii să facă filme despre olteni!“

„Din culisele cinematografiei“. Tudor Vladimirescu, la un pas să devină „comisar bolşevic“. Papil Panduru: „Au ajuns jidanii să facă filme despre olteni!“

Emanoil Petruţ în rolul lui Tudor Vladimirescu

J.M. Jejelenko, consilierul sovietic adus în ţară pentru a-i învăţa pe cineaştii români să scrie scenarii, a provocat „deranj mare“ în cadrul Studioului Cinematografic Bucureşti, în condiţiile în care a ţinut morţiş să-şi aducă aportul la „îmbunătăţirea“ scenariului scris de către Mihnea Gheorghiu pentru filmul „Tudor“, prima superproducţie a cinematografiei româneşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru cel dintâi episod al „Epopeii Naţionale Cinematografice“ a fost aleasă povestea lui Tudor Vladimirescu şi a Revoluţiei din 1821. În articolul „Gânduri pentru anii ce vin” din primul număr al revistei „Film“ din 1956, Mihnea Gheorghiu anunţa că a terminat un scenariu despre slugerul Tudor din Vladimiri.

Scriitorul îi dedicase şi un poem, „Întâmplări din marea răscoală“ (1953) şi o piesă de teatru, „Tudor din Vladimiri“ (1955), care a avut premiera la 2 octombrie 1957 pe scena Teatrului Naţional din Craiova. Pusă în scenă de Dinu Cernescu şi Radu Penciulescu, piesa a avut o distribuţie de zile mari, din care n-au lipsit Gheorghe Cozorici, în rolul lui Tudor, respectiv Amza Pellea, Constantin Rauţchi, Vasile Niţulescu, Dumitru Rucăreanu, Sanda Toma, Aristide Teică sau Ion Marinescu.

„Jejelenko corespundea deplin posturii de şoricel“

Scenariul lui Mihnea Gheorghiu, contractat imediat de către conducerea Studioului Cinematografic Bucureşti, trebuia să intre în producţie în decursul anului 1958, avându-l ca regizor pe Aurel Miheles şi drept consilier sovietic pe J.M. Jejelenko. Cum ajunsese însă acesta din urmă la Buftea? În calitatea sa de director al Studioului Cinematografic Bucureşti, Paul Cornea s-a gândit, la sfârşitul anilor ‘50, să aducă în România un scenarist italian, spre a-i iniţia în meserie şi pe autorii români, mai ales că această profesie era una complet nouă, din pricina lipsei de tradiţie şi cultură cinematografică. „Constanţa Crăciun (n.r. - Ministru al Culturii) a părut încântată de propunere şi, bineînţeles, a trecut la consultări. Au trecut câteva luni fără răspuns, încât mă resemnasem cu ideea că, asemenea altor «îndrăzneli» ale mele, şi de aceasta se va alege praful. Când iată că, pe neaşteptate, Constanţa mă cheamă spre a mă anunţa că în zilele următoare avea să descindă în studio un consilier sovietic, specializat în scenaristică, tovarăşul Jejelenko (i-am uitat majusculele prenumelui). Era cu totul altceva decât cerusem, dar m-am bucurat totuşi, socotind că trimisul cinematografiei unei mari culturi, care-i dăduse pe Dostoievski, Tolstoi, Cehov şi atâţia alţii de care mă îndrăgostisem la ieşirea din adolescenţă, iar în domeniul filmului pe un Eisenstein şi un Pudovkin, nu putea fi un aparatcik de duzină. Ei bine, aveam să constat curând că mă înşelasem. Primit cu onorurile cuvenite unui consilier sovietic, tovarăşul Jejelenko corespundea deplin posturii de şoricel. Avea în jur de 60 de ani, aerul binevoitor şi pocăit al cuiva care trecuse prin experienţa epurărilor staliniste, unde îşi educase conformismul şi obedienţa faţă de şefi, dar şi viclenia necesară supravieţuirii. În relaţile cu mine se arăta mieros şi complezent, deşi îmi amintea, ca din întâmplare, din când în când, că are intrări la cei mai mari şefi. Din păcate, conceptul lui de artă cinematografică era îngust şi învechit, politizat la extrem, credincios unui realism socialist, nu doar de efigie, cum se întâmpla adesea la noi, cu impregnat cu duhul purităţii ideologice“, a povestit Cornea în volumul memorialistic „Ce a fost. Cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache“.

„Ne-a zis că nu e suficient de revoluţionar filmul“

Ajuns la Bucureşti, Jejelenko nu s-a mulţumit deloc cu un rol decorativ. „Fiindcă pe platourile de la Buftea tocmai se începeau atunci filmările cu «Tudor Vladimirescu», în regia lui Lucian Bratu, Jejelenko a cerut scenariul, l-a studiat vreo două săptămâni, după care, spre dezolarea scenaristului Mihnea Gheorghiu, a venit cu propuneri de îmbunătăţire. Esenţialul lor consta în sublinierea importanţei covârşitoare jucate de influenţa rusă în anii de formare ai eroului. Mihnea s-a opus pe cât putea exagerărilor, lipsite de orice bază istorică, nereuşind însă să le elimine pe toate. Însă principala treabă a lui Jejelenko, justificarea însăşi a misiunii lui la Bucureşti, a constituit-o cursul destinat formării scenariştilor. El se derula de două ori pe săptămână, în clădirea Ministerului Culturii, la Piaţa Scânteii, pentru a fi la îndemâna bucureştenilor. S-au înscris un număr relativ însemnat de participanţi, care însă s-au rarefiat pe parcurs. Şi nu era de mirare. Jejelenko debita platitudini - şi încă prin traducător - ceea ce le făcea de două ori mai anoste. N-avea personalitate, nici umor, nici cursivitate narativă. Toate exemplele lui se bazau pe filme sovietice, necunoscute auditorilor, niciunul nu era cules din filmele occidentale. În fine, încărcătura ideologică pe centimetru pătrat de expunere era atât de mare, încât devenea realmente insuportabilă“, şi-a mai reamintit Cornea.

Şi regizorul desemnat iniţial să facă filmul, Aurel Miheles, care-şi făcuse studiile la Moscova şi avea la activ câteva filme de succes realizate în tandem cu Gheorghe Naghi, şi-a reamintit cum a decurs relaţia cu Jejelenko: „Eu nici n-am vrut să accept să fac «Tudor Vladimirescu», dar până la urmă am cedat rugăminţilor directorului. Am cumpărat tot ce se găsea prin librării despre Vladimirescu, am lucrat la rescrierea scenariului, toată lumea era mulţumită. Mai puţin consilierul nostru, despre care  Serghei Iutkevici mi-a spus că e un «cretin». M-a convocat la o discuţie, la care au mai luat parte directorul studioului, Petre Sălcudeanu şi Ioan Grigorescu. Mihnea Gheorghiu n-a venit. Şi ne-a zis că nu e suficient de revoluţionar filmul, el visa să facă un fel de comisar bolşevic din Tudor. Eu l-am cam contrat, el s-a supărat, am rămas pe poziţii de forţă, aşa că am renunţat la film. Bineînţeles, treaba asta m-a costat, pentru că n-am mai putut să fac film vreo câţiva ani după aceea“.

Scenă filmată cu 25.000 de figuranţi

Ulterior, regizor a fost desemnat Lucian Bratu, un alt cineast cu studii în Uniunea Sovietică, care a reuşit, împreună cu Mihnea Gheorghiu şi cu cei din conducerea Studioului Cinematografic Bucureşti, să-l mai „tempereze“ pe Jejelenko.

Până să ajungă pe băncile Institutului Unional de Artă Cinematografică de la Moscova, în 1950, Bratu, pe numele său adevărat Lucian-Fred Bergman, a avut o viaţă de poveste. A fost, pe rând, copil al străzii, vânzător de ziare, muncitor în cadrul echipelor de intervenţii la dărâmăturile provocate de bombardamentele anglo-americane, respectiv ucenic la un atelier de grafică publicitară şi redactor la „Glasul Armatei“. La ora când i-a fost dat pe mână filmul „Tudor“, Bratu realizase deja „Secretul cifrului“, ecranizarea romanului „La miezul nopţii va cădea o stea“ a lui Theodor Constantin. În decursul anului 1960 s-au făcut diverse probe cu actori, iar în primăvara anului 1961 s-a consemnat intrarea în producţie. Filmările au avut loc în perioada 3 ianuarie - 31 octombrie 1962, la Craiova – Făcăi (pe un platou exterior amenajat pe 2 hectare), Bârseşti, Racoviţa, mănăstirile Govora, Tismana şi Cozia, Străuleşti, Arcani, iar interioarele la Bucureşti şi pe platoul de la Buftea. Ţinând cont de complexitatea filmului, costurile de producţie au fost estimate la circa 40.000.000 de lei, deviz ce nu putea fi suportat de către Studioul Cinematografic Bucureşti. Atunci, Paul Cornea a apelat la Cornel Fulger, care era prim-secretar al Comitetului Regional Oltenia al Partidului Muncitoresc Român, şi care a îmbrăţişat cu entuziasm ideea ca de a participa la realizarea peliculei.

Astfel, costurile au fost reduse la 18.425.000 lei. Pentru filmarea scenei în care Tudor citeşte Proclamaţia de la Padeş au fost aduşi 25.000 de figuranţi, ţărani din regiune, convocaţi de autorităţile locale. Îmbrăcaţi cu toţii în costume naţionale, iar cei care aveau acasă cai au venit călare. În rolul lui Tudor Vladimirescu a fost distribuit Emanoil Petruţ, cel care se remarcase şi în „Secretul cifrului“, iar în film au mai jucat şi George Vraca (Banul Brâncoveanu), Alexandru Giugaru (Boier Glogoveanu), Geo Barton (Benescu), Olga Tudorache (Doamna Şuţu), Fory Etterle (Raşid Paşa), Ion Besoiu (Zoican), Ernest Maftei (Pârvu), Amza Pellea (Gârbea), Valentin Plătăreanu (Episcopul Ilarion) şi George Măruţă (Ipsilanti). Distribuită iniţial în rolul Aristiţa, Tanţi Cocea a fost înlocuită ulterior cu Lica Gheorghiu, fiica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în urma unor „intervenţii“ la cel mai înalt nivel. Premiera a avut loc la Sala Palatului, pe 18 noiembrie 1963, filmul având o durată de trei ore şi fiind împărţit în două serii: „Pământ fără lege“ şi „Primăvara timpurie... “. Pelicula a circulat şi în străinătate, într-o formă prescurtată, mai exact în Italia (cu titlul „Săbiile lui Raşid Paşa“), Cehoslovacia, Republica Democrată Germană şi Argentina, dar fără prea mare succes.

„Au ajuns jidanii să facă filme despre olteni!“

Printre actorii care au dat probe pentru rolul principal s-a numărat şi Papil Panduru, originar chiar din Gorj, pe care-l chema la vremea respectivă Papil Pagubă şi era student în ultimul an la I.A.T.C. „Dinu Cocea, care era asistentul lui Bratu, m-a propus. Am dat proba, a fost mulţumit, mi-a spus că m-am născut la vreme ca să-l joc pe Vladimirescu. Ce vă spun eu acum se petrecea undeva prin 1961, trebuia să termin institutul şi fusesem deja repartizat la  Teatrul Regional din Bucureşti. Cocea mi-a spus într-o zi că sunt chemat de Lucian Bratu, la biroul său. Mi-a spus că n-am luat rolul, moment în care eu m-am enervat şi i-am trântit-o: «Au ajuns jidanii să facă filme despre olteni!». Auzisem şi că nevasta lui era la «canapele» cu Mimi Petruţ. S-a făcut roşu la faţă, a apăsat pe un buton, a chemat imediat şoferul. A doua zi, am fost convocat la Ministerul Culturii, la tovarăşa Constanţa Crăciun. Împreună cu toată conducerea institutului, adică Costache Antoniu, Dem. Loghin, Beate Fredanov. I-am spus «Bună ziua, doamnă!» tovarăşei Crăciun. La care ea, către profesori: «Doamnă? Cum adică?! Aşa l-aţi educat, tovarăşi?!». «Doamnă, eu aşa am învăţat să spun. Eu vin de la coasă, de la munte, uitaţi-vă la cămaşa asta de pe mine. De patru ani de zile stau în ea, în fiecare seară o spăl iar dimineaţa o îmbrac. De patru ani mănânc pe blat la cantină…». Şi am mai avut o sclipire: «Vă rog respectuos, daţi-mi repartiţie la Timişoara, la Teatrul de Stat». S-a luminat la faţă şi a spus: «E bine, tovarăşi, şi-a stabilit singur pedeapsa!». Bineînţeles, cu Lucian Bratu n-am mai stat de vorbă niciodată, dar cu Dinu Cocea am rămas în relaţii bune, m-a mai luat în filmele lui“, a povestit actorul.

Dichiseanu s-a ales cu maxilarul fisurat

Ion Dichiseanu, care debutase în „Darclée“ şi mai jucase şi în „Post restant“ şi „Porto-Franco“, a intrat de această dată în hainele căpitanului Oarcă. „Ţin minte o scenă, în care mă aflam în fruntea răsculaţilor şi venea Tudor peste noi. El era cu capul limpede, în timp ce noi eram cam ameţiţi. Ţin minte de parcă a fost ieri. A intrat Tudor pe poartă, după care am avut un schimb de replici şi mi-a dat o palmă. Şi ce palmă, cât zece de-ale mele! Mi s-a fisurat maxilarul. Şi Lucian Bratu a fost surprins: «Bine, măi Mimi, ţi-am cerut o palmă veridică, dar nici chiar aşa! De ce nu dai şi tu ca-n filmele americane?!» Sigur că Petruţ şi-a cerut scuze, dar eu m-am resimţit serios, aşa că n-a mai fost chip să se mai tragă vreo dublă“ , a povestit îndrăgitul actor.

Petruţ a reluat personajul după 18 ani

Dinu Cocea, unul dintre regizorii secunzi ai filmului „Tudor“, l-a convins pe Emanoil Petruţ să reia personajul Tudor Vladimirescu în „Iancu Jianu, zapciul“ şi „Iancu Jianu, haiducul“, pe care le-a realizat în 1980 şi care au fost lansate împreună pe marile ecrane, pe 9 februarie 1981. Din distribuţia celor două pelicule au mai făcut parte Adrian Pintea (Iancu Jianu), Mihai Mereuţă (Mereanu), Dina Cocea (Maica Glafira), Dan Nasta (Vodă Caragea), George Constantin (Banul Andronache), Jean Constantin (Corcodel), Radu Beligan (Boier Creţulescu), Stela Furcovici (Ionica) şi Ilarion Ciobanu (Vârlan).

11.411.828 de bilete a vândut „Tudor“ în cinematografe, clasându-se pe locul al şaselea în topul celor mai vizionate filme româneşti din toate timpurile

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările