La reconstituire s-au folosit maşina Băncii, marca Skoda Station, şi Getax-ul marca Moskvici cu care au fugit infractorii

Filmul „Reconstituirea“ a fost realizat la mai puţin de un an de la jaful din 1959 asupra unei maşini a Băncii de Stat. Rolurile principale le-au revenit chiar inculpaţilor. Povestea e unică în istoria cinematografiei: toţi protagoniştii au fost condamnaţi, iar cei cinci bărbaţi au şi fost împuşcaţi înainte de finalizarea peliculei.

28 iulie 1959, în jurul orei 8.00. Furgoneta blindată care alimenta cu bani sucursala Băncii de Stat a Republicii Populare Române, situată pe Calea Giuleşti, a fost atacată de un grup de cinci persoane, printre care şi o femeie. Bandiţii, care purtau măşti şi erau înarmaţi cu pistoale şi arme automate, au încărcat apoi sacii cu bani într-un Getax marca Moskvici, l-au somat pe şofer să coboare şi au demarat în trombă. Suma furată, 1.686.000 de lei, echivala la acea vreme cu peste 250.000 de dolari. 

Angajaţii băncii nu erau înarmaţi, iar maşina instituţiei, marca Skoda Station, nu avea nici măcar încuietoare. În orice caz, o asemenea acţiune părea ireală într-o ţară comunistă. Câteva ore mai târziu, câţiva copii care se aflau la scăldat pe malul Dâmboviţei au observat un taxi care a oprit pe un câmp din apropiere. Din portbagaj au fost scoase mai multe pachete, care au fost abandonate. Apoi taxiul a părăsit precipitat zona, îndreptându-se către oraş. După plecarea acestuia, copiii au mers să vadă ce s-a aruncat, constatând că erau pachete de bani cu valori mici (de 1 leu şi 3 lei). Astfel s-a recuperat suma de 138.000 de lei. Peste puţin timp a fost descoperit şi taxiul, abandonat pe o străduţă din zona Panduri, unde de asemenea au mai fost găsite alte pachete de bani cu valoare mică. În total, alţi 213.000 lei. Din acest moment, firul s-a rupt. Deşi cazul în sine se profila ca o infracţiune de drept comun, din ordinul expres transmis de către Gheorghe Gheorghiu-Dej lui Alexandru Drăghici, ministru de Interne la acea vreme, toate unităţile informative de Securitate, centrale şi teritoriale, au fost implicate pentru descoperirea cât mai urgentă a jefuitorilor.

Flerul locotenent-colonelului Hristache Zambetti

La Direcţia a III-a de informaţii interne s-a constituit un comandament condus de locotentent-colonelul Nicolae Budişteanu. Au fost suspendate concediile de odihnă, iar cazul a fost prelucrat cu întreg efectivul de ofiţeri. Comandamentul se întrunea de trei ori pe zi pentru a analiza informaţiile primite şi pentru a ordona măsuri de verificare. Orice indiciu, cât de mic, era verificat până se elimina suspiciunea. Se ţinea permanent legătura cu organele de miliţie, la nivel de şefi de unitate, în scopul coroborării informaţiilor şi pentru a se stabili măsuri operative comune.

La un moment dat, locotenent-colonelului Hristache Zambetti, ofiţer cu mare experienţă informativă, care lucrase în aparatul de informaţii externe, i s-au părut anormale curiozitatea şi insistenţele unui fost cadru superior de miliţie, pe numele său Alexandru Ioanid, colonel trecut în rezervă. Acesta, în virtutea funcţiei avute şi a relaţiilor de serviciu cultivate între cei doi în decursul timpului, sub pretextul acordării unui sprijin în descoperirea autorilor jafului, îl contacta frecvent pe Zambetti, făcând supoziţii, dându-şi cu părerea, dar şi insistând să cunoască mersul anchetei pe linie de Securitate. Analizându-se această informaţie în cadrul comandamentului instituit, s-a trecut la verificarea ei, în paralel cu o activitate de dezinformare a lui Alexandru Ioanid. La insistenţele acestuia, într-o seară din august 1959, Zambetti a trecut pe la domiciliul lui Ioanid, ocazie cu care, pe lângă alte discuţii de ordin familial a fost abordat şi „jaful secolului“. În timpul vizitei, Zambetti a observat într-o scrumieră aflată pe o măsuţă din sufragerie, printre mucuri de ţigări şi pachete mototolite, o banderolă de la un pachet de bancnote de 10 lei. Profitând de un moment favorabil, a extras banderola, care a fost supusă unei verificări criminalistice şi confruntării cu datele oficiale de la Banca de Stat.

Şase inculpaţi,  cinci membri PMR

Intuiţia, experienţa şi spiritul de observaţie au dat roade. Banderola aparţinea Băncii de Stat şi avea marcaj din 28 iulie 1959. Ulterior, s-a instalat un post fix de filaj, s-a interceptat telefonul şi a început identificarea tuturor persoanelor care, într-un fel sau altul, veneau în contact cu suspectul. Iar surprizele erau din ce în ce mai mari, date fiind personalităţile care deveneau suspecte. Din interceptarea convorbirilor telefonice a rezultat clar participarea la jaf a şase suspecţi, teama că vor fi descoperiţi, dar şi unele neînţelegeri privind împărţirea banilor.

În cele din urmă, după 51 de zile şi nopţi scurse de la data atacului, s-a trecut la arestarea concomitentă a principalilor autori: 1. Ioanid Alexandru, fost Leibovici Herman, fost ofiţer superior de miliţie în cadrul Inspectoratului General de Miliţie, membru PMR; 2. Ioanid Paul, fost Leibovici Paul, profesor dr. inginer, cadru universitar la Academia Militară, membru PMR; 3. Glanstein Abrasa Saşa Muşat, profesor de istorie, exclus din PMR; 4. Obedeanu Haralambie, fost Lazarovici Hary, fost funcţionar MAI până în 1956, apoi decan al Facultăţii de Ziaristică la Şcoala Superioară de Ştiinte Social-Politice „Jdanov“, membru PMR; 5. Sevianu Igor, fost Herşcovici Igor, inginer, fost ofiţer inferior de miliţie, scos în anul 1951 pentru incompetenţă, membru PMR; 6. Sevianu Monica, fostă Alfandari, fostă Abraham, ziaristă, fără ocupaţie.

La percheziţiile domiciliare efectuate cu ocazia arestării a fost descoperită aproape întreaga sumă de bani jefuită de la bancă, ascunsă în canapele, fotolii, pungi cu vată, borcane cu făină sau zahăr, în interiorul aparatelor de radio, în sobe de teracotă, în poduri, pivniţe, precum şi la unele rude apropiate.

După instrumentarea cazului, cei şase membri ai bandei au fost deferiţi justiţiei pentru mai multe infracţiuni deosebit de grave, iar prin Sentinţa 213 din 23 noiembrie 1959 a Tribunalului Militar Bucureşti, Alexandru Ioanid, Paul Ioanid, Igor Sevianu, Abrasa Muşat Glanstein şi Haralambie Obedeanu au fost condamnaţi la moarte, iar Monica Sevianu la închisoare pe viaţă. Recursul a fost respins de Tribunalul Suprem, iar prezidiul Marii Adunări Naţionale a refuzat comutarea pedepsei. Condamnarea la moarte a fost executată la Penitenciarul Jilava prin împuşcare în ziua de 18 februarie 1960, iar Monica Sevianu a stat la închisoare până în anul 1964, după care a emigrat în Israel.

De uz intern: un film pentru ochii nomenclaturii

Autorităţile au comandat şi un film de propagandă referitor la acest caz, realizat de către Virgil Calotescu (foto dreapta), iar protagonişti au fost chiar acuzaţii, obligaţi să-şi interpreteze propriile roluri într-o reconstituire a jafului şi a anchetei care a urmat. Ca fapt inedit, filmul, denumit chiar „Reconstituirea“, a fost finalizat după împuşcarea protagoniştilor, însă pelicula a fost destinată doar uzului intern al nomenclaturii comuniste. În mod evident, scenariul peliculei a fost scris de Securitate, iar „Reconstituirea“ nici măcar nu atinge trecutul real al celor şase „bandiţi“, Alexandru Ioanid fiind prezentat, spre exemplu, ca fiind un „afacerist“.

După 1989 au mai fost făcute şi alte filme documentare care vorbesc despre acest jaf, plecând tocmai de la filmul lui Virgil Calotescu. „Marele jaf comunist“ a apărut în 2004 şi a fost regizat de către Alexandru Solomon, iar filmul „Reconstruction“ , apărut în 2001, a fost regizat de către Irene Lusztig, care este nimeni alta decât nepoata Monicăi Sevianu. „Am intervievat peste o sută de persoane şi am luat decizia să filmez şaisprezece. Am găsit-o pe monteza filmului, Eugenia Gruici, avea numele scris pe generic. Nu-şi amintea nimic, susţinea chiar că nu a participat deloc la producţie. Nu recunoştea nici imaginile atunci când i-am arătat filmul. În urma insistenţelor mele, a început să-şi amintească vag că a lucrat cu Virgil Calotescu câteva zile şi nopţi la un material. Erau închişi în cabină, iar pe holuri patrulau ofiţeri de Securitate. L-a rugat la un moment dat pe regizor s-o lase să plece acasă, dar acesta a refuzat. Iată cum interdicţia de a vorbi despre acest proiect secret şi teroarea lucrului sub supraveghere puteau determina, după atâţia ani, ştergerea acelei experienţe din memorie“, şi-a reamintit Alexandru Solomon.

„Closer to the Moon“, motiv de „divorţ“ între Nae Caranfil şi Cristian Comeagă

FOTO: Nae Caranfil, alături de Mark Strong şi Vera Farmiga, precum şi alţi membri ai echipei, pe platourile de filmare de la „Closer to the Moon“

Apariţia documentarului semnat de Alexandru Solomon l-a determinat şi pe Nae Caranfil să exploateze subiectul jafului din 1959, sub forma unui lungmetraj de ficţiune. Prima variantă a scenariului, dezvoltată în anul 2004, a fost intitulată „Hoţii de iaurt“, iar regizorul visa la o coproducţie româno-franceză. „I-am vorbit, la vremea aceea, despre acest proiect cineastului francez Jean-Jacques Beineix, care s-a oferit să-mi fie producător. Am vizat o coproducţie franco-română, cu actori români, vorbit în limba română. La final, am semnat un contract. Scenariul, în acea fază, se intitula «Alice în Ţara Tovarăşilor». În franceză suna şi mai bine: «Alice au Pays des Camarades». Vreo doi ani, scenariul s-a plimbat pe la diverse surse posibile de finanţare – televiziuni, distribuitori internaţionali, coproducători din Germania –, fără a depăşi stadiul promisiunilor“, a povestit ulterior Caranfil, care a hotărât să se concentreze în acea perioadă asupra finalizării proiectului său mai vechi, „Restul e tăcere“, care a avut premiera în anul 2008.

„Cam în aceeaşi perioadă, producătorul american Michael Fitzgerald s-a lăsat sedus de scenariu şi de poveste. El mi-a propus din start să preia proiectul în formula unei coproducţii de limbă engleză, cu «English-speaking actors» – din raţiuni economice, desigur. Titlul, însă, tradus în engleză, suna împiedicat rău: «Alice in Comradesland». Am renunţat la el şi, la capătul unui şir de şedinţe de brainstorming, am decartat «Closer to the Moon»“, a mai dezvăluit Caranfil.

O potenţială distribuţie, cu Uma Thurman, Ralph Fiennes sau Dustin Hoffman

Intrat încă de la început în proiect în calitate de coproducător, Cristian Comeagă, colaborator constant al apreciatului cineast român, a decis în cele din urmă să se retragă. „Eu şi Nae ne ştim din 1978, în 1979 am început să lucrăm împreună. Nae este, fără niciun dubiu, autorul de film cel mai interesant din România, după 1989. Este, după părerea mea, atât cât am citit – şi am citit sute de scenarii din lumea asta –, unul dintre cei mai buni scenarişti. Totul a început la festivalul TIFF de la Cluj, unde am făcut cunoştinţă cu Michael Fitzgerald, producătorul american care a fost încântat, deloc surprinzător, de scenariu şi a spus că ar vrea să fie producător. I-am spus că vrem să rupem bariera către marele cinema. Am căzut de acord. I-am spus că, dacă aduce numele, eu găsesc finanţarea. Înainte de Crăciun mi-a dat un telefon şi mi-a spus că Uma Thurman vrea. A creionat o distribuţie cu Dustin Hoffman cu vreo trei zile de filmare, Clive Owen sau Ralph Fiennes, propuneri de genul acesta. Cu asemenea propuneri am început să caut finanţare. Pe 5 februarie, cu el, cu Nae, ne-am văzut cu Dinu şi Dana Patriciu. Le-am prezentat proiectul şi au acceptat întâlnirea. Erau pe masă şase milioane de dolari. Urmând ca Michael să vină cu două milioane şi cu distribuţia. În scurt timp, Michael Fitzgerald a venit cu pretenţia să fie unicul decident în această producţie. Lucru pe care eu nu l-aş fi acceptat nici dacă eram minoritar. Sigur că eu îmi scot pălăria când e cazul, dar nu mă sfiesc să mă aşez la aceeaşi masă cu oricine din lumea asta. Încet-încet, starurile astea au dispărut, inclusiv Uma Thurman. Am început să îmi pun întrebări. I-am spus lui Nae să îi ia opţiunea de scenariu. Eu susţineam că filmul ăsta, dacă e făcut în engleză, cu actori care nu sunt cei de listă A, o să fie în cel mai bun caz un film de BBC bine făcut. Dacă nu îl putea face aşa, cu actori români era singura formulă. A intrat într-o criză în care făcea corp comun cu Fitzgerald. Eu le-am spus că era un glonţ foarte important pentru cariera lui Nae şi a mea. Decât să îl trag în vânt, mai bine nu îl trag. Iar când mi-a spus că e mai bine că nu vine Uma Thurman pentru că lumea ar fi venit să vadă un film cu ea, nu un film de Nae Caranfil, atunci mi-am dat seama cât de departe am ajuns unul de altul. Se întâmplă. Am părăsit filmul despăgubit fiind pentru timpul şi lucrurile pe care le făcusem până atunci. A intrat în poziţia mea Bobby Păunescu“, a dezvăluit Cristian Comeagă.

Pelicula lui Nae Caranfil a avut o distribuţie cosmopolită: Mark Strong (Max), Vera Farmiga (Alice), Harry Lloyd (Virgil), Anton Lesser (Holban), Christian McKay (Iorgu), Tim Plester (Dumi), Joe Armstrong (Răzvan), Monica Bîrlădeanu (Sonia) şi Marius Florea Vizante (Comandantul de pluton).