INTERVIU Adrian Despot, solistul trupei Viţa de Vie: „N-am avut nici foame, nici respect pentru bani“

INTERVIU Adrian Despot, solistul trupei Viţa de Vie: 

„N-am avut nici foame, nici respect pentru bani“

În ultimele luni, pentru Adrian Despot familia a fost pe primul loc  FOTO: Adevărul

Adrian Despot, solistul formaţiei Viţa de Vie, povesteşte cum şi-a trăit viaţa profesională şi personală în izolare şi recunoaşte că îl îngrijorează primul concert de după ridicarea restricţiilor. Crede că se va simţi pe scenă ca în 1996, când a avut primul spectacol cu Viţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

La începutul lunii mai, înainte de relaxarea restricţiilor şi înainte să fie permise concertele în aer liber cu maximum 500 de spectatori, Adrian Despot (44 de ani) a povestit cum şi-a ţinut publicul aproape în starea de urgenţă şi, în acelaşi timp, cum le-a oferit o mână de ajutor celor mai puţin norocoşi. Încă nu ştie când va fi primul concert live Viţa de Vie. De fapt, după ridicarea restricţiilor, de pe 1 iunie, atât spectatorii, cât şi artiştii se întreabă cum vor arăta evenimentele în aer liber şi cine va avea curaj să le organizeze. Dincolo de carantina determinată de pandemia de coronavirus, Adrian Despot aminteşte şi de alte evenimente dureroase care au schimbat societatea românească şi care ne-au învăţat că timpul petrecut cu oamenii din jur ar trebui să fie tot ce contează. Un astfel de moment a fost incendiul din clubul Colectiv.


„Weekend Adevărul“: Cum aţi luat hotărârea să lansaţi online noul single Viţa de Vie?
Adrian Despot: Ne-am lovit de el anul trecut, în cadrul evenimentului de la Sala Polivalentă, Red Bull SoundClash. Una dintre probe era să reorchestrăm o parte dintre piesele celor de la Subcarpaţi. Aveam un grup de WhatsApp, am făcut sugestii de schimb de piese, la noi a ajuns „’84-’85“, am dat play şi ne-a luat minţile din prima. M-am chinuit mult să-i găsesc o formă bună, care să facă dreptate melodiei şi să n-o strice. Până la urmă, am căzut cu toţii de acord asupra unei forme şi am cântat-o la Red Bull. După aceea, prin noiembrie sau decembrie 2019, simţeam că bate cineva în suflet: „Dar de ce nu scoateţi piesa aia?“. Tot aveam discuţii între noi, că e atât de mişto şi ne place atât de mult s-o cântăm. În decembrie, am cântat-o pentru prima oară în cadrul unuia dintre concertele noastre, am cântat-o şi în februarie 2020, iar atunci oamenii deja strigau numele piesei. Am zis că e un semn şi am înregistrat-o. Trebuia să avem lansarea cu public. Din păcate, a venit COVID-ul peste noi şi a trebuit să facem lansarea cu porţile închise, dar am transmis online. Poate că a fost mai bine aşa, pentru că ne-au urmărit în jur de 150.000 de oameni, nu doar din Bucureşti, ci din toată lumea.

Simţi că tu şi colegii de la Viţa de Vie aţi reuşit să rămâneţi aproape de public în timpul carantinei?
Sper că da. Se suferă de ambele părţi: şi în zona artiştilor, şi în zona publicului, pentru că avem o relaţie simbiotică. Nu putem exista unii fără ceilalţi. Din fericire, există Internetul, care face mult mai uşoară comunicarea dintre noi. Fiecare dintre noi are propria personalitate în online. Cezar face tot felul de tutoriale şi demonstraţii de chitară – are un proiect al lui, The JAMtlemen, unde provoacă diverşi chitarişti să facă dueluri. Chupa îşi vede mai departe de cursurile lui de bas şi predă online. Mihai s-a apucat de video editing, efecte 5D şi creaţii video, care îi mănâncă nopţile. Pupe profită de perioada asta; şi-a descoperit acum vreo trei ani pasiunea pentru construcţii acustice şi şi-a transformat garajul într-un mic atelier, unde face panouri acustice pentru studiouri şi cinematografe. Eu fac nişte live-uri săptămânale pe Facebook-ul celor de la Electric Castle şi mai am tot felul de apariţii în online. Suntem într-o oarecare conexiune cu oamenii, conexiunea asta fiind un trademark al anilor pe care-i trăim.

Uneori, Adrian Despot cântă cu ochii închişi  FOTO: Inquam Photos/ Cornel Putan

Aveţi şedinţe, vorbiţi despre viitor sau aţi preferat să mai amânaţi discuţiile?
Avem şedinţe o dată la două săptămâni, ne întâlnim pe diverse platforme. Chiar la început, după 18 martie, când am lansat single-ul, ne-am gândit ce putem face, încotro o să ne îndreptăm, am făcut şi nişte planuri de business. Dar am lăsat toate astea pe un plan secundar, pentru că este o perioadă haotică şi izolarea te poate pune pe gânduri. Oamenii reacţionează destul de diferit sub stres. Am avut o perioadă în care fiecare s-a concentrat pe familie, pentru că nu ştiam ce se întâmplă.

Ai vreo temere în legătură cu viaţa profesională?
N-am avut niciodată nici foame, nici respect pentru bani, şi nu pentru că i-aş fi avut. Provin dintr-o familie modestă. În zilele noastre, vânarea banilor pare să fi devenit esenţa vieţii: toată lumea aleargă să strângă bani, să-şi cumpere case şi maşini. Eu sunt genul de om care întotdeauna s-a mulţumit cu extrem de puţin, poate că din cauza asta suntem o trupă mai puţin prolifică decât ne-am dori. Câştigul financiar n-a fost niciodată primul scop în cazul nostru. Dacă reuşeam să-l obţinem după ce împlineam celelalte priorităţi, atunci era OK. Nu mă îngrijorează din punct de vedere financiar această pauză pe care o trăim. Sunt doar uşor derutat de situaţia în care s-a ajuns şi am multe semne de întrebare legate de perioada asta. Îmi este imposibil să fac o proiecţie a următoarelor şase luni.

Crezi că veţi mai avea concerte în 2020?
Mai mult ca sigur anul acesta nu se va cânta. Citeam în nişte articole că în America, de exemplu, concertele se repun pe picioare, în cel mai realist scenariu, prin 2021. Este pentru prima oară când umanitatea trece printr-un astfel de proces de lockdown (n.r. – carantină). De aici putem pleca în orice direcţie. Nu este exclus să nu ne mai întoarcem niciodată la ce numeam înainte normalitate. Cred că trebuie să aşteptăm şi să vedem, dar trebuie să ne păstrăm în continuare dreptul de a contesta orice fel de decizie de la orice nivel politic ar veni ea. Doar pentru că o decizie este luată pe moment nu înseamnă neapărat că este bună. Dacă ne conformăm sau nu, e o altă discuţie, dar trebuie să rămânem prezenţi.


Viţa de Vie, cu fanii chiar lângă scenă  FOTO: Mediafax/ Ştefan Sandu 

Dacă ai avea azi primul concert după pandemie, ce i-ai spune publicului?
Mi-e teamă de primul nostru concert de după pandemie. În primul rând, pentru că din februarie nu ne-am văzut şi nu am repetat, iar la noi repetiţia e literă de lege. Cred că ar trebui să ne întâlnim înainte cu o lună şi să repetăm în fiecare zi ca să putem fi siguri pe noi. E ca şi cum m-aş întoarce în 1996 şi aş avea primul concert cu Viţa.

În zilele noastre, vânarea banilor pare să fi devenit esenţa vieţii: toată lumea aleargă să strângă bani, să-şi cumpere case şi maşini. Eu sunt genul de om care întotdeauna s-a mulţumit cu extrem de puţin, poate că din cauza asta suntem o trupă mai puţin prolifică decât ne-am dori.

Măşti din bumbac la concertul din februarie

Cum vezi măsurile luate de autorităţile din România?
O să fie doar o părere personală. Din păcate, societatea se îndreaptă destul de des către persoane publice şi artişti pentru a culege un oarecare punct de vedere, ca şi cum ar fi pertinent. E o greşeală. Doar pentru că sunt persoane publice, nu înseamnă că artiştii ştiu despre ce e vorba. Ce spun ei nu trebuie luat ad litteram. Pot să spun doar că, în perioada asta, ţinând legătura cu mai multe cadre medicale şi cu prieteni implicaţi într-o oarecare măsură în administraţie, concluzia pe care am tras-o este că, din păcate, nu există o direcţie coerentă a acestui lockdown. Pare făcut după ureche.

În timpul unui concert din februarie, aţi oferit măşti publicului. Cum de aţi reacţionat atât de repede?
Da, în februarie deja începuseră zvonurile despre acest nou virus care bântuie şi ne-am gândit că ar fi frumos din partea noastră să producem nişte măşti şi să le dăm gratuit la concert. Nu erau măşti medicale, erau din bumbac, din materiale textile, inscripţionate cu logo-ul trupei Viţa de Vie. Le-am oferit la două concerte şi după aceea ne-am oprit. Fabrica unde le produceam s-a închis şi n-am mai avut nici noi concerte.

Nu mă îngrijorează din punct de vedere financiar această pauză pe care o trăim. Sunt doar uşor derutat de situaţia în care s-a ajuns şi am multe semne de întrebare legate de perioada asta. Îmi este imposibil să fac o proiecţie a următoarelor şase luni.

Bani donaţi pentru Casa Bună din Ferentari 

Pe 9 mai ai cântat pentru fani din sufrageria ta.
E pe o platformă înfiinţată cu scopul de a sprijini artiştii în această perioadă, secţiunea se numeşte „Muzică de pe canapea“. Pentru fiecare reprezentaţie există bilete pe care oamenii le pot cumpăra. În cazul meu, m-am gândit că aceşti bani din bilete le-ar fi mai utili unor oameni mai puţin norocoşi decât noi, care n-au nici măcar o canapea pe care să stea. M-am gândit să donez toţi banii strânşi din bilete către Casa Bună a lui Valeriu Nicolae, care se ocupă prin propriile puteri de copiii din Ferentari şi de familiile distruse de alcool şi droguri.

Cum ai ales să susţii cauza lui Valeriu Nicolae?
Nu-l cunosc pe Valeriu, dar am citit interviuri cu el şi l-am ascultat la radio. Când aveam o amenajare de apartament, am constatat că duşul pe care-l cumpărasem nu se potrivea. Nu puteam să-l montez şi a trebuit să-l schimb. Am făcut o poză cu ăla vechi şi l-am pus pe Facebook, unde am scris că îl donez cui îmi scrie primul. Mi-au scris mai mulţi, i l-am dat primului. Printre mesajele de pe Facebook, l-am primit şi pe ăsta: „Salut, sunt Valeriu Nicolae, am avea noi nevoie de duş la Casa Bună din Ferentari“. I-am răspuns: „Mă bucur că mi-ai scris, te admir foarte mult, îmi place foarte tare ce faci. Din păcate, am dat duşul, dar îţi promit că voi face în aşa fel încât la un moment dat să vă pot oferi ţie şi cauzei tale ceva mai mult decât un duş“.

„Sunt un tip destul de emotiv“

Ai mai multe emoţii acum, când cânţi de acasă, spre deosebire de când erai pe scenă?
Nu-mi dau seama. Eu sunt un tip destul de emotiv. Parte din aura asta de tip dur se datorează tocmai unui prost management al emoţiilor.

În această perioadă, a primit Viţa de Vie mai des mesaje de la fani?
Am rămas impresionat că anunţul despre concertul de pe 9 mai a avut peste 400 de share-uri. Probabil că oamenii sunt mai activi în online, dar, în acelaşi timp, şi informaţia care ajunge zilele astea în online este mai densă. M-am plictisit puţin ca în fiecare dimineaţă, când deschid calculatorul şi mă uit pe Net, să dau peste cineva care cântă de acasă. Greşeala pe care o fac artiştii pe Internet este că încearcă, din inerţie, să aplice ce făceau înainte live. Concertele de acasă sau din alte locaţii cred că ar trebui să conţină o componentă de televiziune mai degrabă, să nu te uiţi o oră la un om care doar cântă şi care, neavând public în faţa lui, nu are cu cine să schimbe energia. Asta ne place nouă la concerte, că artistul de pe scenă are către cine să trimită un bulgăre de energie, publicul îl primeşte, îl trimite înapoi şi bulgărele creşte de la pasele astea şi se face din ce în ce mai mare. În asta constă reuşita unui concert.

 

„Colectiv ne-a adus împreună“

Viţa de Vie există de 24 de ani, perioadă în care a adunat la concerte o mulţime de fani. Te-ai gândit vreun moment să o iei de la capăt şi să pleci din România, după incendiul din clubul Colectiv?
Colectiv a acţionat cu totul altfel şi nu numai asupra mea, ci asupra tuturor oamenilor care au fost în acea seară în club şi asupra industriei. Colectiv ne-a adus împreună. În loc să apară dorinţa să ne îndepărtăm şi să fugim cât mai departe, am simţit nevoia să ne apropiem cât mai mult de oamenii care au rămas. Am realizat că viaţa se poate termina în orice secundă şi că trebuie să ne bucurăm de oamenii de lângă noi, în mod conştient.
                                                           FOTO: Pro TV
În cele din urmă, ai participat la consultările de la Cotroceni, dar iniţial ai refuzat. 
E ca şi cum n-aş fi participat, pentru că eram într-o stare de şoc, imediat după Colectiv. Am stat la o masă enormă, cu tot felul de asociaţii nonguvernamentale şi guvernamentale, cu oameni foarte capabili şi care păreau să ştie ce să ceară de la preşedinte. Fiecare lua cuvântul. Eram de acord cu ei. Nu cunoşteam pe nimeni. Când mi-a venit rândul să vorbesc, asta e tot ce am reuşit să zic: „Sunt Adrian Despot de la Viţa de Vie. Singura rugăminte pe care aş avea-o este ca procesul Colectiv să se întâmple şi să se soluţioneze“. A fost o altă perioadă de panică. Săracii de noi, românii, prin câte perioade de dezorientare am trecut: de la Revoluţie, la Colectiv, la pandemie. Suntem o generaţie foarte solicitată, e greu să-ţi păstrezi coerenţa în toate situaţiile astea.

Cum faci acum să rămâi lângă ceilalţi membri ai familiei, cei alături de care nu locuieşti?
Prin telefon, ne întâlnim destul de rar, îi protejez pe cei în vârstă. Ne-am semirelaxat şi noi treptat. La început, vreo lună, am fost panicaţi, pentru că nu ştiam ce se întâmplă. Aveam inclusiv haine de ieşit afară, ne dezbrăcam pe scara blocului, intram în casă, ne dezinfectam. În timp, văzând că situaţia e cât de cât sub control, am început să mai relaxăm lucrurile.

Temele şi independenţa

Copiii sunt şi ei acasă toată ziua.
Încercăm să-i facem să aibă activitate fizică. Din fericire, avem căţelul, pe care îl tot scoatem la plimbare în ture.

Merg amândoi la şcoli de stat sau la privat? Ai observat diferenţe în ce priveşte modul în care se desfăşoară şcoala online?
Fetiţa e la o şcoală privată, băiatul e la liceu, la stat. Sunt diferenţe, dar e normal, pentru că Maia este în clasa a VII-a – de anul trecut avea tablete în loc de cărţi şi se lucra la şcoală mult pe tabletă. De a doua zi, după închiderea şcolilor, ei îşi respectau orarul, inclusiv orele de sport. La Toma, fiind la stat, la început lucrurile s-au mişcat mai greu, dar încet-încet s-au pus pe picioare. Cât de eficient este acest învăţământ online nu ştiu exact. O să vedem.

Îi ajuţi la teme?
În măsura în care mă lasă, pentru că au un fel de mândrie personală de a nu fi ajutaţi şi de a trece singuri peste probleme. În cea mai mare măsură le iese, dar mi-e dor de anii în care făceam teme împreună. Cu cât cresc, cu atât tendinţa de a deveni independenţi e mai mare. Oricât de paradoxal ar părea pentru un părinte, această independenţă trebuie susţinută.

Îi îndemni să se îndrepte spre muzică?
Am avut tot felul de încercări de-a lungul timpului. Amândoi au făcut pian. Toma a făcut şi chitară, şi tobe. La un moment dat, au abandonat amândoi, iar noi n-am insistat să continue. I-am lăsat în voia lor. Toma s-a reîntors către muzică, a început să lucreze pe calculator în tot felul de softuri de muzică. Maia, deocamdată, doar ascultă muzică, în fiecare noapte adoarme cu muzică.


De ce lupta artistică pentru bani duce la prostii mari


FOTO: Inquam Photos/ Ştefan Sandu 

Tu la ce meserie visai când erai mic?      
Viaţa m-a luat cumva pe nepregătite, nici măcar n-am apucat -să-mi doresc să fiu ceva. Mama mi-a zis să cânt la chitară, am început să cânt, după aia am intrat într-o gaşcă de rockeri, am intrat la liceu – de atunci tot ce ţin minte e că am făcut baschet şi chitară –, a urmat Facultatea de Muzică. A venit Şcoala Vedetelor, am ajuns pe culmile gloriei în România. Când eram în culmea gloriei, am plecat din Şcoala Vedetelor, pentru că am realizat că nu asta îmi doream, am luat-o de la zero cu o trupă de rock, am reuşit să creez Viţa de Vie. Cred că mi-ar fi plăcut să fiu profesor, dacă n-aş fi fost muzician. Mama mea e profesoară şi probabil că s-a lipit şi chestia asta de mine. În toate interviurile pe care le iau, în toate discuţiile pe care le port public cu diverşi artişti, la radio, pe Facebook sau în altă parte, încerc să extrag de la ei nişte scurtături pentru tinerii care vin din spate, astfel încât ei să reuşească să treacă mai repede decât noi peste anumite etape. Dacă în cazul nostru nu aveai de unde să-ţi iei informaţia, nu existau partituri şi scoteam toate cântecele după ureche, astăzi există atât de multă informaţie pe Internet încât îţi trebuie şansa să reuşeşti să ajungi la informaţia utilă pentru tine. Încerc să extrag esenţa de la artiştii cu care vorbesc (n.r. – de exemplu, la emisiunea radio „Playground cu Despot şi Hefe“, difuzată la Radio Guerrilla), îi întreb: «Cum ai făcut să reuşeşti? Spune-mi mica ta reţetă, pentru că vreau să o audă şi cine are acum 16 ani sau 18 ani, cine vrea să fie ca tine şi nu ştie de unde s-o apuce».

Tinerii muzicieni au vrut să afle mica ta reţetă?
Din păcate, cele mai multe întrebări sunt înspre zona mercantilă. Cei mai mulţi dintre ei nu sunt interesaţi de cum se face o melodie şi de filosofia din spatele ei, de legătura dintre versuri şi muzică şi tot ce face pentru mine muzica interesantă şi fascinantă. Majoritatea e interesată de cum face să câştige bani din asta. E de înţeles, dar dacă te arunci în lupta artistică pentru a câştiga bani şi ăsta este primul tău scop, riscul este să faci prostii mari. Reuşita s-ar putea să fie de foarte scurtă durată. Am hotărât cu Viţa că asta e viaţa pe care vrem s-o trăim: viaţa de trupă de rock, viaţa de turneu. Nu câştigăm atât de mulţi bani ca artiştii de pop sau din mainstream, dar am făcut pace cu noi, nu ne-am mai gândit la bani şi am început să refuzăm concerte care ni se păreau proaste, ba pentru că erau prea departe, ba pentru că nu-ştiu-cine mai cânta şi nu ne convenea. Când banii n-au mai fost un focus, într-un mod miraculos, au început să vină suficienţi încât să ne asigurăm un trai decent.

Când aveaţi concerte în cadrul unor evenimente organizate de primăriile oraşelor, era incomod pentru voi, pentru că participau şi oameni care nu făceau parte din publicul vostru?

E cu dus şi întors. Comoditatea n-o să te scoată niciodată din zona de confort, iar lucrurile bune încep când reuşeşti să treci de ea. Concertele gratuite, unde vine toată lumea şi se holbează la tine, au fost un subiect destul de aprins în anii trecuţi. Concertele gratuite au existat tot timpul, încă din 1996, de când am început noi să cântăm cu Viţa. Gaşca de fani reuşeşti să ţi-o strângi prin propriile forţe. Întrebarea este: cum ajunge muzica ta la oamenii care în mod normal nu te caută? Noi, când aveam concerte gratuite, mergeam la racolare. Ne suiam pe scenă, aveam oamenii noştri în faţa scenei şi cu ei comunicam, dar încercam să-i câştigăm şi pe cei care treceau ocazional pe acolo. Concertele, pentru noi, nu sunt momentele în care ne suim pe scenă ca să ne luăm gloria, ca munca depusă în toţi aceşti ani să se întoarcă către noi prin uralele publicului. Fiecare concert este unul de reconfirmare a valorii noastre şi are şi această componentă de a aduce noi oameni.                          FOTO: Mediafax 

În legătură cu atragerea unui public diferit, a fost deosebită colaborarea cu Filarmonica de Stat Târgu Mureş.
A fost un proiect cu totul special. Noi aveam de mult în cap asta. Am constatat eu că în viaţa unor trupe de rock există un album acustic şi unul simfonic. Noi am zis că o să facem într-o zi un album cu o filarmonică, dar l-am făcut mult mai repede decât ne aşteptam, pentru că a venit un telefon de la cei de la EMAGIC în 2017 sau la începutul lui 2018 şi ni s-a propus să cântăm la Târgu Mureş împreună cu Filarmonica. Am avut o şedinţă cu Viţa şi am hotărât să facem asta, pentru că rar se întâmplă să vină cineva către tine şi să-ţi ofere sprijinul să susţii un astfel de concert. Costurile sunt colosale. Sunt 40-50 de oameni pe scenă! Am zis să facem concertul ca un fel de test beta, să vedem cum iese, îl filmăm pe tot, mergem acasă, ne uităm la el şi când o să facem noi proiectul ăla al nostru, atunci o să-l avem pe ăsta drept cobai şi o să ştim unde am greşit, ca să-l facem perfect. Noi suntem la extremă cu perfecţionismul. Am înregistrat concertul, l-am şi filmat. Ulterior, când ne uitam la rezultat ziceam: „Cât de bine sună! Ce public mişto! Ce filmare mişto!“. Încercam să-i găsim punctele slabe, dar ni se părea impecabil. Am zis că ăsta e concertul nostru, marele concert simfonic, şi am hotărât să-l scoatem sub formă de album. Este primul nostru album live.

 



CV

24 de ani cu Viţa de Vie

Numele: Adrian Despot
Data şi locul naşterii: 21 martie 1976, Felnac, judeţul Arad
Studiile şi cariera: A absolvit secţia de Pedagogie a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Ulterior, a studiat inginerie audio la Institutul SAE din Köln.
- Între 1994 şi 1997 a participat la show-ul „Şcoala vedetelor“, difuzat de TVR 1.
- Din 1996 este solistul formaţiei de rock alternativ Viţa de Vie. Printre albumele lansate în cei 24 de ani de activitate se numără: „Rahova“ (1997), „Fenomental“ (1999), „Exxtra“ (2001), „Doi“ (2002), „Egon“ (2007) şi „Şase (-)“ (2018). În 2005 şi 2006, Viţa de Vie a obţinut Premiul Best Live MTV.
- În 2015, Despot a fost premiat de International Advertising Association, pentru solidaritatea faţă de victimele tragediei de la Colectiv.
- Din 2019 este gazda emisiunii „Playground cu Despot şi Hefe“, difuzată de Rock FM şi apoi de Radio Guerrilla.
- De-a lungul timpului, a făcut parte din juriul unor emisiuni de televiziune precum „Vocea României“ (Pro TV), „Megastar“ (Prima TV) şi „Pop Stars“ (Pro TV).  
Locuieşte în: Bucureşti


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: