Alina Puşcău, drumul din cartierul Sălăjan la Hollywood: „De la 16 ani lucrez, am făcut tot ce-am putut pentru cariera mea, pentru mine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
puscau

După experienţa sa de la Ferma, pe care am urmărit-o la ProTV, pe Alina Puşcău (38) o aşteaptă mai multe proiecte importante - printre care rolul Sofiei Loren în tinereţe, alături de Leonardo DiCaprio, într-un film cu şanse la Oscar. Despre această provocare, despre cum arată Hollywood-ul în pandemie, dar şi despre planurile ei pentru a-şi întemeia o familie Alina ne-a vorbit într-un interviu.

Celebră graţie carierei sale de model, dar şi datorită relaţiilor sale cu actorul Vin diesel şi regizorul Brett Ratner, Alina Puşcău trăieşte de 20 de ani la Hollywood - locul unde este pregătită acum să facă pasul decisiv spre actorie la cel mai înalt nivel. Pentru că după câteva apariţii în filme precum Conan Barbarul, Alina se află în faţa celei mai importante provocări de până acum în cariera de actriţă: rolul Sofiei Loren în tinereţe. Drumul până aici nu a fost uşor, deşi Alina spune că experienţa de la Ferma a fost mult mai grea decât adaptarea la Hollywood.

Ce ai descoperit despre tine  în timpul experienţei de la Ferma de la ProTV? Şi ce le-ai povestit prietenilor din Los Angeles despre asta?

Pentru mine, Ferma a fost o mare provocare. Cumva mi-a schimbat viaţa, m-a învăţat să trăiesc în prezent, să apreciez tot ce am: prietenii mei, familia mea, în primul rând. Cei de la Hollywood mi-au spus că am fost foarte foarte curajoasă, m-au apreciat, au spus că e prea greu pentru că necesită putere psihică, dar şi fizică.

Citeşte continuarea aici!

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite