Acest centru, înfiinţat în anul 2018, cu finanţare de la Ministerul Educaţiei Naţionale prin Schema de Granturi pentru Universităţi şi cu fonduri de la Banca Mondială, îşi propune combaterea abandonului universitar şi îmbunătăţirea performanţei educaţionale prin oferirea de servicii de studiu individual şi asistat, consiliere în cariera ulterioară absolvirii facultăţii.[1] 

Înainte de toate, să prezentăm câteva date statistice. Eurostat-ul diseminează un indicator „părăsirea timpurie a educaţiei şi formării”, care se referă la o persoană cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani care a absolvit cel mult învăţământul secundar inferior (şcoala primară şi/sau gimnaziul) şi nu este înrolată în sistemul de educaţie sau formare profesională. Acest indicator este exprimat ca procent al persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani care sunt absolvenţi doar de învăţământ primar şi/sau gimnazial în totalul populaţiei cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani. În anul 2019, la nivelul UE, 10,2% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani au absolvit cel mult şcoala primară şi/sau gimnaziul şi nu au urmat studii superioare sau formare profesională (părăsirea timpurie). Proporţia părăsirii timpurii a educaţiei şi formării în UE în 2019 a variat de la 3,0% în Croaţia la 17,3% în Spania. În România anului 2019, peste 15% din persoanele cu vârsta între 18 şi 24 de ani au părăsit timpuriu sistemul de educaţie şi formare, find absolvenţi doar de şcoală primară şi/sau gimnaziu, ţara noastră situându-se după Spania şi Malta. De notat şi faptul că 20% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani nu învaţă, nu muncesc, nici nu urmează o formă de pregătire profesională (NEETs).

Despre abandonul universitar/ părăsirea studiilor superioare nu avem prea multe informaţii, deşi acest fenomen este studiat în alte spaţii academice. Până prin anul 1999, când admiterea în învăţământul superior se realiza pe baza unui examen, cazurile de abandon universitar erau puţine. Cele mai multe cazuri de abandon al studiilor universitare se înregistrau mai ales la facultăţile tehnice, unde absenţa de la unele cursuri/ seminarii/ laboratoare era deseori incompatibilă cu promovarea examenelor/ cu absolvirea facultăţii. Evident, erau şi studenţi care abandonau o facultate pentru a se înscrie la alta sau care se angajau şi, fiind atraşi de câştigurile obţinute temporar, considerau inutil efortul academic (4 ani, 5 ani sau 6 ani de studiu în cazul facultăţii de medicină). Când absolvenţii de liceu susţineau examen de admitere la facultate, la cel puţin două materii, în condiţii de concurenţă de multe ori dură, în urma unui efort de pregătire suplimentară susţinut şi contra-cost de părinţi prin meditaţii la profesori de liceu şi/ sau universitari, puţini dintre studenţii de odinioară aveau „curajul” să abandoneze studiile superioare.

Astăzi, deşi învăţământul universitar din România este organizat după sistemul Bologna (3 ani studiile licenţă, 2 ani masterul, 3 ani studiile de doctorat), abandonul universitar ia amploare. Bărbaţii sunt tentaţi într-o măsură mai mare ca femeile să abandoneze facultatea. În judeţul Iaşi, cca. 60% dintre absolvenţii de la ciclul de licenţă sunt femei. Facultăţile din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi sunt feminizate. La facultăţile de „uman”, studenţii bărbaţi sunt tot mai rari. Prezenţa feminină este în creştere şi la facultăţile tehnice, tradiţional rezervate bărbaţilor. Conform datelor Eurostat, Belgia conduce în clasamentul statelor cu cel mai mare procent de femei studente în IT&C (37%), urmată de, surpriză, România cu 32% de femei studente din totalul studenţilor de la facultăţile de informatică şi tehnologia comunicaţiilor.

În lipsa unei cercetări sociologice centrată pe motivele care îi determină pe studenţi să abandoneze studiile, avansez următoarele ipoteze de lucru: 1) neconcordanţa cunoştinţelor dobândite pe parcursul studiilor cu aşteptările studenţilor; 2) percepţia privind neconcordanţa curriculei universitare cu oferta/ cerinţele pieţei muncii; 3) reprofilarea/ abandonul unei facultăţi/ specializări în favoarea alteia; 4) exigenţele prea mari ale profesorilor universitari la examene în raport cu aşteptările studenţilor; 5) lipsa unor programe de formare a competenţelor transversale valorizate pe piaţa muncii; 6) studenţi care nu dispun de resursele financiare pentru continuarea studiilor; 7) oportunităţi de a obţine câştiguri salariale/ venituri din activităţi care nu necesită pregătire universitară; 8) lipsa de informare şi consiliere a psihologilor şcolari/ consilierilor educaţionali în liceu cu privire oferta programelor de studii universitare şi oportunităţile de carieră; 9) lipsa cunoştinţelor la anumite materii din liceu care condiţionează performanţa la anumite discipline de la facultate (ex: matematică pentru studenţii de la statistică şi prognoză economică); 10) alegerea unei specializări temporare la o facultate pentru a pleca de acasă sau pentru a se pregăti pentru admiterea la o altă facultate (ex: temporar alege psihologia pentru că nu a luat admiterea la medicină).

În discuţia cu studenţii de la Centrul de Învăţare al Universităţii „Al.I. Cuza ” din Iaşi, am ţinut să precizez faptul că, rata angajării în rândul absolvenţilor de studii superioare din Uniunea Europeană cu vârsta cuprinsă între 20 şi 34 de ani s-a situat la 85,5%, România fiind peste media europeană cu o rata de angajare de 89%, conform datelor Eurostat pentru anul 2018. Chiar dacă tinerii licenţiaţi nu ajung întotdeauna să lucreze în domeniul în care s-au pregătit, este un lucru pozitiv faptul că cca. 90% dintre absolvenţii învăţământului superior din România sunt angajaţi. Au fost perioade de timp, precum cea dinainte de anul 2000, când şomajul era o problemă chiar şi pentru absolvenţii de facultate.

Până la declanşarea crizei sanitare generată de pandemia de SARS-CoV-2, angajarea unui tânăr licenţiat nu mai constituia o problemă în România. Însă, criza sanitară va fi urmată în mod inevitabil de o criză economică şi socială. În această perioadă au fost afectate sectoare economice întregi, precum turismul, serviciile, transporturile, industria. Sectorul construcţiilor, agricultura şi serviciile bazate pe tehnologia informaţiilor şi comunicaţii au continuat să funcţioneze în parametri economici şi financiari care asigură sustenabilitatea afacerilor. În acest context economic dificil, se vorbeşte tot mai des despre educaţie antreprenorială/ dezvoltarea competenţelor antreprenoriale în universitate. În cele ce urmează, mă voi referi la cel de-al doilea eveniment la care am participat. Este vorba despre un atelier de lucru organizat tot pe o platformă online la Universitatea de Vest din Timişoara, în cadrul programului „Educaţie antreprenorială şi consiliere profesională pentru doctoranzi şi cercetatori postdoctorali în vederea organizarii transferului de cunoastere din domeniul ştiintelor umaniste către piaţa muncii (ATRiUM)”.

În antreprenoriat, sunt foarte importante atmosfera şi atitudinea; cunoştinţele şi formarea de competenţe în antreprenoriat vin pe parcursul formării elevilor şi studenţilor. Antreprenoriatul  se referă la transmiterea unei atitudini proactive faţă de un domeniu de activitate despre care se vorbeşte tot mai mult ca fiind o soluţie la creşterea ocupării, care contribuie la dezvoltarea economică şi bunăstarea socială. Prin urmare, antreprenoriatul este o profesie de vocaţie. Este evident că nu oricine poate deveni antreprenor oricât de bine pregătit ar fi din punct de vedere profesional. A fi şef de promoţie pe facultate nu garantează succesul în antreprenoriat. Libertatea, spiritul de iniţiativă, capacitatea de a asuma riscuri sunt plasate în relaţie de concordanţă cu antreprenoriatul. În acest context ne întrebăm dacă antreprenoriatul este o soluţie de carieră şi poate contribui la creşterea ocupării absolvenţilor de studii superioare, într-o perioadă marcată de criza pandemică de SARS-CoV-2?

Un studiu realizat de Coface referitor la succesul/ eşecul în antreprenoriat arată că cel puţin 25% din startup-uri eşuează în primul an, iar 50% eşuează în primii trei ani. În România, aproape o firmă din două prezintă risc mare de insolvenţă. Datele arată că 91% din totalul veniturilor înregistrate de către întreg mediul de afaceri românesc sunt realizate de cele mai mari 10% dintre firme, ceea ce se traduce printr-o polarizare foarte mare din punctul de vedere al performanţei obţinute de firmele mari. Statisticile ne mai spun şi că 99% dintre companiile autohtone se luptă pentru o cotă de piaţă de maximum 33%, restul fiind deţinută de companiile cu capital străin.[2]

În aceeaşi ordine de idei, Barometrului Startup-urilor din România realizat de EY România, Impact Hub Bucharest şi Startar 2019 arată că aproximativ o treime din startup-uri nu reuşesc să atingă al doilea an de activitate, conform datelor colectate în cele trei ediţii ale Barometrului. În anul 2019, cei 284 de respondenţi ai barometrului au indicat ca domenii de activitate pentru startup-uri următoarele: 26% IT&C, 12% comerţ cu amănuntul sau cu ridicata, 12% servicii pentru afaceri, 9% media şi publicitate.[3] Observăm că producţia industrială şi construcţiile nu se numără printre preferinţele celor care au început o afacere. Lipsa capitalului pentru investiţii şi angajarea personalului este una dintre problemele pe care le reclamă antreprenorii aflaţi la început de drum.

Nici datele oferite de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) nu sunt încurajatoare în ceea ce priveşte iniţiativele antreprenoriale ale studenţilor. Pe data de 30 septembrie 2020, datele ONRC arată că un număr de 19881 de societăţi au fost înfiinţate în baza H.G. nr. 166/ 2003 care oferă facilităţi fiscale studenţilor pentru înmatricularea unei societăţi comerciale, din care 9167 de societăţi erau active, un număr de 10714 de societăţi au fost radiate (din care 3921 radiate voluntar, iar 9571 de societăţi radiate ulterior perioadei de 3 ani de funcţionare). În luna septembrie 2020, doar o singură societate comercială înmatriculată de studenţi în baza HG nr. 166/ 2003 figura în statistica ONRC.[4]

Antreprenoriatul poate constitui o soluţie la problema ocupării absolvenţilor de studii superioare în măsura în care programele de educaţie antreprenorială (generarea de idei de afaceri de succes, întocmirea planurilor de afaceri, accesarea surselor de finanţare) sunt completate de facilităţi fiscale acordate startup-urilor, de modele de succes/ programe de mentoriat pentru tinerii antreprenori. Pentru studenţii şi absolvenţii din domeniul socio-uman, antreprenoriatul social reprezintă o sursă de inspiraţie pentru dezvoltarea de afaceri care obţin profit social şi economic, care dau sens vieţii şi care generează soluţii inovative pentru problemele cu care se confruntă comunitatea.[5]


[1] Centrul de Învăţare al Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, ultima accesare octombrie 2020.

[2] Sergiu Voicu, „Statistici actuale asupra eşecului în antreprenoriatul românesc”, fragment din vol. coord. Vlad Mocanu, Eşecuri de succes ale antreprenorilor români, Editura Oradea, 2018, ultima accesare octombrie 2020.

[3] Barometreul Afacerilor de tip Startup din România, ediţia a III-a, martie 2019, ultima accesare octombrie 2020.

[4] Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Înmatriculări societăţi comerciale în baza HG nr. 166/ 2003 – facilităţi oferite studenţilor, ultima accesare octombrie 2020.

[5] În acest sens, vezi modelele de bună practică oferite de Fundaţia „Alături de Voi” România, ultima accesare octombrie 2020.