Circulă petiţii scrise în mod programatic greşit, se scot, de prin cutiile de amintiri cu flori uscate şi serveţele amoroase, subiectele de la admiterile ca să se arate cât de grele au fost, că „nici e profesorii de matematică de-acum nu le-ar rezolva“, că toate generaţiile ceva mai vechi au fost luminoase, erudite, ştiau mate-fizică-chimie, intrau la facultăţi serioase, nu suflau în paginile unui dosar, citeau Gide şi Eluard în clasa a treia şi mai făceau şi sport de performanţă, nu ca skaterii aştia hipsteri.

Nu îşi făceau nici selfie-uri şi nici nu pierdeau timpul pe facebook, ci doar în sălile de lectură şi la bazinul de înot. Purtau şi uniforme frumoase, uneori cu trese şi şnuruleţe şic pe umeri, nu cămăşi lălâi, bocanci şi unghii verzi. Unii erau şi tunşi de profesorii lor cu deprinderi de hairstilişti, dar nu era nimic rău în asta, disciplina adevărată e cu ţeasta nudă. Uneori, în CV-ul de licean adunai şi nişte palme de la vreun profesor mai puţin conţinut, dar era o marcă a autorităţii, iar noi ştim că profesorul e un despot luminat.

Nu mă interesează cine ştie să rezolve probleme mai bine la mate dacă nu îşi rezolvă problemele interioare şi, cu ceva curaj, ale micro-lumii din jur. 

Mi-e groază de clivajele între generaţii, sunt aşa de înguste, de toxice, deformează oameni, îi ostilizează între ei absolut în van. Generaţiile sunt diferite. Şi ce bine că sunt diferite! Nu e luptă a inteligenţelor, nu e un război demonstrativ al admiterilor şi examenelor mai grele, nu ne comparăm în lecturi şi, horribile dictu, în skills, nu concurăm pentru nimic. Nu mă interesează cine ştie să rezolve probleme mai bine la mate dacă nu îşi rezolvă problemele interioare şi, cu ceva curaj, ale micro-lumii din jur. Sigur că e trist că au fost câţiva elevi care au scris că „Moromeţii” e roman interbelic, dar la fel de trist, de pildă, a fost că în anul Bac-ului meu, cu 10 ani în urmă, au fost colegi de generaţie care l-au caracterizat pe Ion la un subiect în care trebuia să portretizezi imaginea intelectualului dintr-un roman de secol XX. Doar ei îl învăţaseră pe Ion! Şi să fim oneşti, Ion e un personaj care intrigă, Gheorghidiu nu tocmai!

În vrajba intrabelicului nostru, mă gândesc să ne închidem ostilităţiile generaţionale şi să ne calmăm. Nu vor mai fi nici zăpezile de altădată, nici subiectele de altădată şi ce bine! Şi spune asta cineva care a luat 10 la Bac-ul românesc. Adică, am rezolvat subiectele perfect fără să fi avut propteli, părinţi care să fie baroni locali şi fără să copiez – nu doar pentru că internalizasem de mică că e profund greşit, ci de teamă-ruşine-pudoare. Şi pentru că era examenul pe care unii îl considerau al vieţii fără să înţeleagă că e doar o trecere de pe un liman pe altul.