E oficial! Profesorii vor fi evaluaţi de elevi din toamnă. Ordinul a apărut în Monitorul Oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, i-a avertizat pe elevi să nu cumva să confunde rolul lor cu cel al profesorilor Foto_shutterstock
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, i-a avertizat pe elevi să nu cumva să confunde rolul lor cu cel al profesorilor Foto_shutterstock

Chestionarul prin care profesorii de la clasă măsoară cât şi ce au înţeles elevii din ce li s-a predat a fost publicat în Monitorul Oficial. Completarea fişei de feedback va fi obligatorie din toamnă, se va face semestrial, profesorii fiind obligaţi să aplice această măsură. Colectarea se va face în mod anonim, obligatoriu şi exclusiv de la elevii înscrişi în învăţământul liceal şi cel profesional.

Cadrele didactice primesc feedback de la elevii claselor unde sunt încadrate, se mai arată în metodologie, şi se referă exclusiv la activităţile de predare/învăţare desfăşurate la clasă. 

Scopul colectării este creşterea calităţii în educaţie 

Procedura prevede că fiecare profesor diriginte va informa elevii şi directorul şcolii cu privire la ziua în care se va face colectarea fişelor, care vor ajunge la profesorii de la clasă, în formă agregată, în maximum 10 zile de la completare, respectându-se confidenţialitatea şi caracterul anonim. Dirigintele analizează rezultatele la nivel de clasă şi întocmeşte un raport care este supus dezbaterii cadrelor didactice din consiliul clasei. 

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, i-a avertizat pe elevi să nu cumva să confunde rolul lor cu cel al profesorilor. 

„Avem rugămintea pentru elevi să nu confunde vreodată rolul elevului cu cel al profesorului. În niciun caz să nu se întâmple asta. Am observat o dorinţă a unor elevi de a da note profesorilor. Feedback-ul e cu totul altceva, nu o posibilitate ca elevul să dea note profesorului“, a spus Sorin Cîmpeanu. 

Scopul colectării feedback-ului este creşterea calităţii procesului educaţional şi a rezultatelor acestuia, precum şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre părţile implicate în acest proces, pentru a asigura un act educaţional inclusiv şi de calitate, centrat pe elev“, se arată în metodologie.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite