Cristina Tunegaru: Sistemul de învăţământ e construit ca să-i atragă pe profesori să devină titulari, iar din acel moment devin ca nişte stăpâni pe o moşie

Cristina Tunegaru: Sistemul de învăţământ e construit ca să-i atragă pe profesori să 
devină titulari, iar din acel moment devin ca nişte stăpâni pe o moşie

Cristina Tunegaru/ FOTO: Eduard Enea

Sistemul de acordare a posturilor de titulari este rigid şi profund injust faţă de tinerii profesori care vor să acceseze un post stabil, spune Cristina Tunegaru, profesoară de Română. Dascălul spune că este o luptă să obţii un post de titular în România, lucru pe care l-a experimentat pe propria piele. A dat de şase ori titularizarea şi, deşi a obţinut note mari de fiecare dată, nu a reuşit să obţină un post decât anul trecut, când a luat 10.

Ştiri pe aceeaşi temă

Profesoara, care a oferit meditaţii gratuite pentru câţiva dintre candidaţii care au susţinut miercuri proba scrisă la Titularizare, speră că viitorul celor pe care i-a pregătit şi, în general, al celor care sunt dedicaţi acestei profesii va fi mai încurajator şi echitabil în sistemul educaţional, faţă de cum a fost cu ea şi cu alţi profesori care s-au aflat în aceeaşi situaţie.

Dascălul adaugă că nu ar trebui să mai existe posturi de titulari, iar în loc de asta- fiecare profesor ar trebui să aibă aceeaşi şansă de a primi o catedră, unde să poată forma  generaţii de elevi.

De asemenea, Cristina Tunegaru subliniază că şcoala şi părinţii ar trebui să aibă un cuvânt important de spus în alegerea profesorilor, dat fiind că ei ştiu ce este mai bine pentru copiii lor.

Adevărul: Cum a fost pentru tine experienţa obţinerii unui post de titular?

Cristina Tunegaru: Am dat examenul de Titularizare de şase ori şi întotdeauna am luat peste 7, încă din primul an, chiar dacă nu aveam deloc experienţă la clasă şi nu ştiam foarte bine cum să construiesc activităţile de învăţare.

În toţi aceşti ani m-a durut foarte tare ideea că trebuie să-mi părăsesc copiii, că nu pot să rămân la aceeaşi clasă mai mulţi ani pentru a-i vedea cum cresc şi ce efecte are munca mea asupra lor. E greu să-ţi dedici fiecare vară pentru Titularizare. Îţi pierzi din energie, din putere şi simţi că nu este loc pentru tine în sistem. Anul acesta am oferit meditaţii gratuite câtorva persoane care vor să susţină examenul de Titularizare la Limba Română pentru gimnaziu. Am avut bucuria să întâlnesc atâţia tineri dedicaţi şi talentaţi şi mă întrebam oare câtă răbdare vor avea pentru a intra în sistem, oare vor primi şi ei o şansă? Din păcate, pe toţi aceşti oameni s-ar putea să-i pierdem pentru că sistemul nu se luptă pentru ei.

În toţi aceşti ani m-a durut foarte tare ideea că trebuie să îmi părăsesc copiii, că nu pot să rămân la aceeaşi clasă mai mulţi ani pentru a-i vedea cum cresc şi ce efecte are munca mea asupra lor.

Ce părere ai despre numărul mic de candidaţi în raportul cu numărul mare de posturi?

Chestiunea ar trebui abordată pe mai multe paliere. Pentru învăţământul preşcolar şi primar sunt întotdeauna foarte multe posturi disponibile. De fapt, pentru aceste sectoare cererea este chiar uneori mai mare în raport cu numărul de candidaţi. De aceea se ajunge în situaţii în care avem învăţători sau educatori necalificaţi în unităţile de învăţământ. De cealaltă parte, însă, la gimnaziu şi la liceu sunt foarte puţine posturi. De pildă, în Bucureşti, aproape în fiecare an sunt sute de candidaţi la Limba Română şi niciun post liber. Practic, ei concurează pentru nimic. Ceea ce este o situaţie absurdă.

În ce măsură mai sunt posturi blocate în învăţământul preuniversitar?

În primul rând, trebuie spus că acest sistem de Titularizare este falimentar pentru că se ocupă posturi în şcoli chiar dacă profesorii care le-au obţinut nu ajung să predea în respectivele unităţi. Sistemul este construit de o aşa manieră încât îi atrage pe profesori să devină titulari, iar din acel moment devin ca nişte stăpâni pe o moşie. De aici încolo nu-i mai scoate nimeni de pe acel post, chiar dacă ei nici măcar nu predau la şcoala cu pricina. Profesorii, odată titularizaţi, îşi pot lua tot felul de concedii şi se pot detaşa la altă şcoală fără niciun fel de problemă şi astfel blochează posturile. Or, această practică face ca alţi tineri profesori, chiar dacă sunt foarte buni şi dornici de muncă, să rămână la periferia sistemului.

Un profesor tânăr, cu notă mare la Titularizare şi care îşi doreşte să predea la acea şcoală pentru o generaţie întreagă, nu are nicio şansă.

Este o situaţie profund nedreaptă. Avem profesori cu note foarte mari la Titularizare care lucrează pe un post de suplinitor, când ar putea să fie profesori compleţi. Din păcate, în loc să atragem performanţa, să stimulăm competiţia între dascăli şi să-i alegem pe cei mai buni, îi păstrăm doar pe aceia care la un moment dat au avut şansa de a intra în sistem. Pentru că asta înseamnă de fapt să te titularizezi: să ai o şansă şi atâta tot! Nu contează că au devenit titulari acum 10 ani, cu nota 7, şi nu au predat niciodată la şcoala respectivă. Un profesor tânăr, cu notă mare la Titularizare şi care îşi doreşte să predea la acea şcoală pentru o generaţie întreagă, nu are nicio şansă în faţa primului.


Cum funcţionează mai exact mecanismul de blocare a posturilor?

Să zicem că în judeţul Giurgiu sunt trei posturi titularizabile la Limba Română pentru liceu. Ei bine, pentru acele trei posturi vor veni profesori din toată ţara să candideze. De pildă, dacă postul este câştigat de un profesor din Timişoara, se prea poate să şi-l blocheze şi să se detaşeze la o şcoală din oraşul său natal iar postul de titular să-l ţină blocat până când va obţine un alt post de titular, prin transfer.  Detaşarea se poate face pentru o perioadă de cinci ani consecutivi, după care face o pauză de un an să zicem, şi iar poate solicita o detaşare. Şi uite aşa îşi poate bloca postul de titular ani la rând, timp în care profesorii noi trebuie să se mulţumească cu un post de suplinitor şi să-şi schimbe anual şcoala, fără a duce la capăt măcar o singură generaţie de copii.

Ce părere ai despre noua reglementare cu privire la transferurile de posturi?

Cred că este mai mult decât binevenită pentru că aduce mai multă echitate în sistem. Până anul acesta, puteai să te titularizezi oriunde la ţară şi să te transferi în primăvară. Se găseau posturi, chiar dacă erau incomplete. Cu alte cuvinte, te angajai să predai câteva ore în două sau mai multe şcoli ca să-ţi poţi completa norma de titular. În schimb, acum regulile s-au schimbat puţin. Practic, transferul se acordă numai după examen. Reglementarea corectează puţin sistemul pentru că acum titularii nu au mai prioritate la transferuri faţă de cei care dau examenul. Până în 2018 transferurile se organizau cu câteva luni înainte de susţinerea examenului scris iar profesorii detaşaţi luau cele mai multe posturi sau bucăţi de posturi. Astfel, rămâneau şi mai puţine locuri pentru cei care dădeau examenul.

Cum vezi faptul că sunt profesori care în ciuda faptului că iau note de 2 sau 3 la Titularizare ajung să predea la catedră în calitate de suplinitori?

Evident că este inacceptabil. Mă refer nu doar la profesorii care iau sub cinci, ci şi la cei care iau sub şapte (nota minimă necesară pentru a prinde un post de titular – n.r). Să obţii nota şapte la examen nu este chiar atât de greu. Aceşti oameni ajung la catedră pentru că în România nu există suficiente cadre didactice în raport cu numărul de elevi. Sistemul este construit atât de prost încât în marile centre urbane sunt foarte mulţi candidaţi care se bat pe puţine locuri. În schimb, în restul ţării, mai ales în oraşele mici sau la sate ajung să predea profesori necalificaţi dat fiind că sunt multe posturi, dar prea puţini aplicanţi pregătiţi. De altfel, acesta este şi motivul pentru care în anumite localităţi sunt rezultate slabe la examenele naţionale. Acolo unde ai profesori necalificaţi, este foarte greu să obţii rezultate bune. În fiecare an apar în presă articole despre şcoli sau licee în care rata de promovare la examene a fost 0.

Nu ne putem aştepta ca profesorii să fie nişte eroi, gata să se sacrifice pentru sistem.

 

Care sunt principalele cauze pentru care profesorii evită să se ducă în şcolile din zonele mai vulnerabile?

Cred că e evident de ce. În primul rând, salariul pentru un profesor, cu aceleaşi competenţe, care predă în centrul Bucureştiului sau într-o comună la 50 de km distanţă este acelaşi. Dacă vrei să lucrezi în şcoli din localităţi învecinate, trebuie să depui un sacrificiu enorm. Înseamnă să pierzi foarte mult timp şi energie pe drum, ca să nu mai zic de cheltuielile financiare. Spun asta pentru că sunt multe localităţi în care nu se plăteşte naveta de către autorităţi, Aşadar, efortul pe care îl presupune practicarea meseriei într-un sat este foarte mare. Asta, în condiţiile în care statul român nu-i încurajează în niciun fel să predea în astfel de localităţi. Or, noi nu ne putem aştepta ca profesorii să fie nişte eroi, gata să se sacrifice pentru sistem. În schimb, statul ar trebui să se gândească la nişte stimulente reale pentru ei şi să refacă infrastructura din rural, oraşele mici sau cartierele marginale. Câtă vreme nu o să realizăm că într-adevăr avem nevoie de profesori la fel de buni, în toată ţara, şi că performanţele învăţământului vin numai prin profesori buni nu o să se schimbe nimic.

Crezi că există un clivaj educaţional în sensul că sunt zone cu elevi/profesori foarte buni şi elevi/profesori slabi?

Nu aş merge pe această idee. Cred că mai degrabă vorbim de un clivaj între şcoli şi între şanse. De pildă, profesorii obişnuiţi într-o şcoală foarte bună o să aibă rezultate extraordinare fără să depună prea multe eforturi, iar asta pentru că părinţii fac investiţii masive atât pentru materialele didactice de la şcoală, dar mai ales pentru şcoala paralelă şi-anume: meditaţiile şi restul pregătirilor de acasă. În schimb, unui profesor înalt calificat îi va fi mai greu să obţină rezultate cu elevii dintr-o şcoală dezavantajată din simplul motiv că nu există alte resurse care să fie alocate în sprijinul lor. Elevii sunt cu toţii la fel, indiferent de şcoala în care învaţă. Diferenţa stă în faptul că unii nu au avut şansa să-şi atingă potenţialul în aceeaşi măsură. Toţi copiii sunt buni dacă se lucrează corect cu ei.

Statul cum ar putea să îmbunătăţească sistemul de alocare a locurilor titularizabile?

În primul rând, trebuie să renunţăm la idea de post titularizabil. Nu avem nevoie de un post pentru toată viaţa. Avem nevoie de profesori care să concureze într-un sistem transparent pentru un post. De asemenea, trebuie să oferim şcolilor şansa de a-şi păstra ce profesori consideră că sunt mai potriviţi pentru elevii lor. Totodată, este important să implicăm şi părinţii în vederea alegerii cadrelor didactice. Nu să aibă un vot decisiv, dar să reprezinte totuşi o voce relevantă în tot procesul. De ce să trimită de fiecare dată inspectoratul un om străin?

Al doilea lucru, extrem de important, este să stimulăm (în primul rând financiar) profesorii buni să meargă la şcolile mai dezavantajate, unde predomină condiţiile improprii de învăţare şi cadrele didactice necalificate.

Elevii sunt cu toţii la fel, indiferent de şcoala în care învaţă. Diferenţa stă în faptul că unii nu au avut şansa să-şi atingă potenţialul în aceeaşi măsură. Toţi copiii sunt buni dacă se lucrează corect cu ei.
 
 

citeste totul despre: