Tarom a câștigat din nou competiția SkyTeam Sustainable Flight Challenge

0
Publicat:

TAROM a fost desemnată câştigătoare, pentru al doilea an consecutiv, la provocarea zborului sustenabil organizată de alianţa SkyTeam, zborul Bucureşti-Madrid şi retur, obţinând cele mai mici emisii de CO2, comparativ cu alte curse de distanţă mediu-curier, a informat compania.

Avion Tarom la sol
TAROM a fost desemnată câştigătoare, pentru al doilea an consecutiv

"Premiul se datorează, în principal, pasagerilor noştri şi echipei de peste 100 de colegi din TAROM care au eficientizat la maxim acest zbor. Este al doilea an consecutiv când echipa noastră câştigă premiul pentru cele mai reduse emisii de CO2 în "SkyTeam Sustainable Flight Challenge". Mai important decât câştigătorii este, cred, mesajul pe care îl transmite întreaga provocare. Noi suntem printre cei care am demonstrat că se poate. Se poate să zburăm mai eficient, mai uşor şi mai bine organizat pentru a reduce semnificativ emisiile de CO2 în atmosferă", a declarat Viorica Ursache, Safety, Security and Compliance Monitoring Manager TAROM.

Provocarea SkyTeam este la a doua ediţie şi începe să devină rapid principalul eveniment pro-mediu organizat la nivel mondial în industria de aviaţie. În ediţia din 2023 a TSFC, au participat 22 de companii aeriene din întreaga lume. La categoria cel mai eficient zbor mediu-curier la care TAROM a fost desemnată câştigătoare, au participat 12 companii aeriene din Europa, Orientul Mijlociu, China şi America de Sud şi cu zboruri pe distanţe similare.

"Repetarea performanţei de anul trecut reprezintă cea mai bună recunoaştere a eforturilor de eficientizare depuse în ultimii ani de către angajaţii TAROM. Reducerea emisiilor zborului din 22 mai cu mai mult de 3 tone de CO2 este un rezultat impresionant, reprezintă, ca randament, dublul ţintei noastre multianuale de reducere a emisiilor. Admir dedicarea şi inovaţiile tuturor companiilor participante, de aceea am primit cu modestă bucurie vestea acestui succes din cadrul întrecerii unui club select de linii aeriene preocupate de mediu", a declarat Fuel Efficiency Manager TAROM, Dragoş Preda. Echipa TAROM s-a numărat printre finalişti inclusiv la alte două subcategorii din provocarea SkyTeam: "Ground Operations Lowest CO2" şi "Boldest Move".

SkyTeam Sustainable Flight Challenge este o competiţie amicală între cele mai importante companii aeriene din lume. Anul acesta 22 de companii au intrat în competiţie pe şapte categorii distincte şi 25 de subcategorii care includ cele mai mici cantităţi de CO2 emise în atmosferă în timpul unui zbor scurt curier, mediu curier şi lung curier, cel mai bun sistem de management al deşeurilor, dar şi cele mai reduse emisii pentru operaţiunile la sol.

Potrivit sursei citate, rezultatele se obţin raportând emisiile în Kg de CO2 generate la 100km/pasager. Cum cursa TAROM OTP-MAD-OTP a fost plină, raportarea s-a făcut la 180 de pasageri/distanţa zborului efectuat între destinaţii. TAROM a redus încărcarea aeronavei, a transmis mesaje către pasageri prin care i-a informat de participarea la competiţie, şi a desenat planul de zbor în aşa fel încât acesta s-a desfăşurat, în condiţii de maximă siguranţă, dar cu cel mai mic consum de combustibil. Lista soluţiilor şi inovaţiilor TAROM va fi pusă la dispoziţia tuturor participanţilor la competiţie pentru a obţine un efect de multiplicare a acestora şi poate pentru a crea premisele unor noi standarde care vor permite eficientizarea întregii industrii de aviaţie, în sensul reducerii la maxim a amprentei pe care aceasta o are asupra mediului, se menţionează în comunicat.

"Aprecierile companiei TAROM se îndreaptă în primul rând către pasagerii de pe cursa Otopeni-Madrid-Otopeni din data de 22 mai, 2023 care au participat voluntar la provocare, au răspuns la chestionare, au fost foarte atenţi la greutatea bagajelor şi au sosit la timp pentru formalităţile de îmbarcare. Lor le dedicăm acest premiu", susţin reprezentanţii operatorului aerian naţional. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite