România, prezentă la Expo 2017 de la Astana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia din acest an a Epoziţiei Mondiale se va derula la Astana, capitala Kazahstanului, şi va avea ca temă „Energia viitorului“, organizatorii sperând ca astfel să fie prezentate cât mai multe soluţii inovative care să abordeze provocările din transporturi, încălzire, eficienţă energetică, reducerea emisiilor de dioxid de carbon, dar şi o dezvoltare sustenabilă a planetei.

Expoziţia va avea loc în perioada 10 iunie – 10 septembrie 2017, interval  în care Kazahstanul va primi delegaţii din peste 100 de ţări, substratul fiind despre întărirea relaţiilor diplomatice şi promovarea comerţului. România, una dintre ţările participante, va fi vizitată de Comisarul Internaţional al Expo 2017 Rapil Zhoshybayev care va discuta cu autorităţile de la Bucureşti detaliile legate de prezenţa ţării noastre la evenimentul găzduit de Astana.

Pe de o parte, Kazahstanul este unul dintre cei mai mari producători mondiali de petrol şi gaze, statul asiatic extrăgând în medie 1,6 milioane de barili pe zi, cu perspective de majorare a producţiei odată ce progresează 

lucrările la giganticul zăcământ Kashagan. Pe de altă parte, autorităţile din Kazahstan sunt conştiente că resursele de combustibili fosili sunt finite şi poluante, iar utilizarea lor pe scară largă produce, pe lângă efectul de seră şi schimbări climatice, şi un impact economic puternic. Faptul că un mare producător precum Kazahstanul dă un semnal important pentru trecerea către energie sustenabilă este de apreciat 

image

după ce în decembrie 2015, la Paris, 200 de state ale lumii au agreat tranziţia către o economie fără combustibili fosili.


Lucrări de amenajare

Pentru găzduirea expoziţiei, Kazahstanul a demarat mari lucrări edilitare şi de infrastructură, care presupun amenajarea a 14 pavilioane internaţionale, patru pavilioane tematice, trei pavilioane comerciale, pavilionul naţional al Kazahstanului, dar şi Palatul Energiei şi Sala Congresului. Ulterior, după terminarea expoziţiei, clădirile şi pavilioanele vor fi transformate în spaţii de birouri, iar câteva vor deveni parte integrantă a unui parc de cercetare. În acelaşi timp, spaţiile de parcare şi zonele de servicii se vor transforma în cartiere de locuinţe.

 Autorităţile de la Astana se aşteaptă ca numărul turiştilor care vor sosi la Expoziţia Mondială să fie de ordinul milioanelor, marea majoritate din China, Rusia, Europa şi fostele republici sovietice. Biletele pentru vizitarea Expo 2017 sunt puse la vânzare la nivel mondial şi pot fi achiziţionate de pe https://tickets.
expo2017astana.com/en, iar în Kazahstan se găsesc şi la birourile şi oficiile companiilor de stat, precum Kazpost, Air Astana şi Kazakh Temir Zholy – compania de căi ferate din statul asiatic. În acest moment, un bilet într-o zi lucrătoare costă 6.000 de tenge, adică echivalentul a circa 18 dolari. Pentru zilele de weekend, biletul costă 8.000 de tenge, adică aproape 24 de dolari. Autorităţile au menţionat, însă, că intrarea este liberă pentru veteranii celui de-Al Doilea Război Mondial, persoane cu dizabilităţi, orfani şi copii sub 6 ani. De asemenea, beneficiază de reduceri pensionarii, mamele cu mulţi copii, elevii şi studenţii.

 Fără viză

Kazahstanul a anunţat că va ridica unilateral vizele pentru 45 de state, majoritatea din Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), dar şi pentru Monaco, Malaysia, Singapore şi Emiratele Arabe Unite. Practic, începând cu 1 ianuarie 2017, cetăţenii statelor menţionate mai sus, inclusiv din România, pot intra în Kazahstan fără viză pentru o perioadă de 30 de zile. ;

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite