Niţă: „Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă la 1 iulie, apoi vom lista 10%”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Datoriile Hidroelectrica vor fi eşalonate după ieşirea din insolvenţă
Datoriile Hidroelectrica vor fi eşalonate după ieşirea din insolvenţă

Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă la 1 iulie, iar viitoarea conducere a companiei va trebui să prioritizeze investiţiile începute, a declarat Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, la un forum energetic.

"Ne vom preocupa să promovă managementul profesionist aşa cum s-a făcut la toate companiile, apoi vom lista 10% pe bursă. Vom stabili o listă de priorităţi pentru că sunt multe investiţii începute. Trebuie să revenim la ceea ce am spus dintotdeauna, şi anume la eficienţă", a afirmat Niţă.

Anterior, Remus Borza – reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica – a declarat că producătorul de stat ar putea ieşi din insolvenţă în data de 26 iunie.

Niţă a completat că şi dacă iese din insolvenţă, Hidroelectrica va rămâne cu datorii, care vor trebui eşalonate.

Hidroelectrica a inregistrat în primul trimestru un profit brut de 144 milioane lei (32,8 milioane euro), de la o pierdere de 136 milioane lei în primele trei luni ale anului trecut. Cifra de afaceri a companiei a urcat cu 15,7%, până la 661 milioane de lei, compania nemaifiind afectată de secetă.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite