Deficitul de cont curent al României s-a dublat, anul trecut, la peste 4,1 miliarde euro

Deficitul de cont curent al României s-a dublat, anul trecut, la peste 4,1 miliarde euro

Deficitul de cont curent a continuat anul trecut tendinţa de creştere puternică din 2015

Deficitul de cont curent al României s-a înrăutăţit semnificativ, anul trecut, el mărindu-se de peste două ori, la circa 4,1 miliarde euro, din cauza adâncirii deficitului comercial, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, în 2016, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4,118 miliarde euro, de 2,1 ori mai mare decât 1,943 miliarde euro în 2015. Şi în 2015 deficitul extern al României a crescut de două ori şi jumătate faţă de nivelul din 2014, până la 1,76 miliarde de euro.

Deficitul de cont curent a fost cauzat în principal de un deficit al balanţei bunurilor şi balanţei veniturilor primare. Balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 345 milioane euro, iar balanţa serviciilor un excedent mai mare cu 762 milioane euro.

Principala compomnentă care contribuie la deficitul de cont curent este comerţul exterior, puternic deficitar, potrivit News.ro. 

Statisticile oficiale publicate săptămâna trecută arată că deficitul comercial (FOB/CIF) a fost anul trecut de 9,96 miliarde euro, mai mare cu 19% faţă de nivelul din 2015.

Ca urmare, balanţa bunurilor, care intră în contul curent al balanţei de plăţi, şi-a accelerat deteriorarea în 2016. 

Astfel, deficitul comercial din componenţa contului curent (calculat FOF/FOB) a crescut cu 19,3% în 2016, până la 9,3 miliarde euro, faţă de 2015. Diferenţa între datele FOB/CIF şi FOB/FOB  este în principal costul transportului.

Balanţa veniturilor primare, care include mai ales dividendele repatriate de investitorii străini, a înregistrat un deficit de 4,82 miliarde euro anul trecut, în creştere cu 29% faţă de 2015. 

În schimb, balanţa serviciilor şi-a majorat excedentul cu 11,2%, la 7,56 miliarde euro în 2016. 

Balanţa veniturilor secundare, în care intră şi fondurile europene încasate de România, a ajuns anul trecut la un excedent de 2,45 miliarde euro, cu 12,3% mai mic decât în 2015. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările