Declaraţia unică se depune până la 30 iunie 2020, inclusiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
anaf spv

ANAF aminteşte contribuabililor că Declaraţia Unică se depune până la data de 30 iunie, inclusiv, iar cei care-şi plătesc dările până la acest termen primesc bonificaţii.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale, termenul de depunere a formularului „Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice” a fost prorogat până la data de 30 iunie 2020, inclusiv.

Prin acelaşi act normativ, s-a stabilit că, dacă Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice se depune până la 30 iunie 2020 inclusiv, se acordă următoarele bonificaţii:

a) pentru plata impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligaţii fiscale anuale pentru anul 2019, se acordă o bonificaţie de 5% din aceste sume, dacă toate aceste obligaţii fiscale de plată se sting prin plată sau compensare, integral până la data 30 iunie 2020 inclusiv;

b) pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanţă conform art. 79 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Bonificaţia prevăzută la lit.b) se acordă numai dacă este îndeplinită condiţia de acordare a bonificaţiei prevăzută la lit.a), caz în care se aplică ambele bonificaţii.

Declaraţia unică se utilizează atât pentru declararea venitului realizat şi definitivarea impozitului anual pe venit şi a contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2019, cât şi pentru estimarea obligaţiilor datorate pentru anul 2020.

Declaraţia unică se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din: activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, cu excepţia contribuabililor pentru care impozitul se reţine la sursă, cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă, activităţi agricole, piscicultură şi/sau silvicultură, transferul titlurilor de valoare, precum şi venituri din alte surse (de exemplu: câştiguri din transferul de monedă virtuală sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanţă).

Declaraţia unică se depune şi de către persoanele fizice rezidente care realizează venituri din străinătate, supuse impozitării în România (de exemplu: venituri din activităţi independente, venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, piscicultură, silvicultură, venituri sub formă de dividende, venituri sub formă de dobânzi, venituri din premii, venituri din jocuri de noroc, câştiguri din transferul titlurilor de valoare etc.).

În condiţiile actuale, când este foarte importantă respectarea distanţării sociale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală aminteşte contribuabililor că pot depune Declaraţia unică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă astfel:

- prin intermediul serviciului „Spaţiul Privat Virtual” (SPV);

- pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Pentru îndrumare şi asistenţă la completarea declaraţiei, persoanele fizice  pot apela numărul 031.403.91.60 sau pot vizualiza, pe site-ul ANAF, la secţiunea ”Toate formularele cu explicaţii” Instrucţiunile de completare a declaraţiei, precum şi tutorialul video postat in secţiunea Asistenţă Contribuabili/Ghiduri Curente, la acest link.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite