România vrea să devină lider al exporturilor în sud-estul Europei, în următorii patru ani, la materii procesate

0
Publicat:

România va beneficia, în următorii patru ani, de procesare de 1,5 miliarde de euro, ceea ce o va transforma în lider în sud-estul Europei la materii procesate, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, la un eveniment de specialitate.

image

"Pentru că în 15 iunie am aprobat cea mai importantă formă de sprijin pentru procesare, programul Investalim, în momentul de faţă sunt şi semnate contractele. Este vorba de un miliard de euro schemă de ajutor de stat şi complementar am venit din programul naţional strategic cu o sumă şi am suplimentat-o, iar în următoarea perioadă vom mai semna contracte de procesare în România de 600 de milioane de euro. Asta înseamnă că în următorii patru ani România va beneficia de procesare de 1,5 miliarde de euro, lucru care face ca România să devină lider la export în sud-estul Europei ca materii procesate, pentru că nu ne mai dorim nici eu şi nici premierul Marcel Ciolacu şi nici Guvernul României să mai plece materie primă la export şi s-o întoarcem procesată din alte ţări. Ne dorim să ne procesăm materia primă în România, de aceea am creat acest program şi în continuare vreau să vă asigur că am încercat să integrăm cele trei paliere importante din agricultură", a transmis ministrul la Conferinţa Naţională a Clubului Fermierilor Români, scrie Agerpres.

De asemenea, Florin Barbu a amintit că, în contextul războiului din Ucraina şi al efectelor sale în agricultura europeană, a solicitat din nou, la ultimul Consiliu Agrifish, extinderea aplicării Cadrului Temporar de Criză şi Tranziţie în sector, precum şi creşterea plafonului individual de ajutor per întreprindere agricolă.

"Dacă vorbim de investiţii sau de susţinerea agriculturii în această perioadă grea, mai ales că avem acest război absurd împotriva Ucrainei declanşat de Rusia, vreau să vă spun că am solicitat în nenumărate rânduri, chiar acum, şi în ultimul Consiliu Agrifish, creşterea cadrului Ucraina de la 280.000 de euro la 560.000 de euro per întreprindere, iar acest cadru să fie prelungit până pe 30 iunie, pentru că prin acest cadru am aprobat în Guvernul României o ordonanţă importantă - şi este fără precedent şi în premieră în ultimii 30 de ani ca sectorul agricol din România să aibă un credit cu 1,95% dobândă, iar tot ceea ce înseamnă ROBOR şi comisioane să fie achitate de Guvernul României şi Ministerul Agriculturii. De aceea vreau să continui această finanţare, dar, domnule comisar (comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski - n. r.), am nevoie, aşa cum v-au solicitat şi colegii fermieri şi formele asociative, de prelungire a cadrului Ucraina. Toate aceste lucruri sunt foarte importante pentru noi şi, fiind un final de mandat, probabil nu numai al dumneavoastră, poate să fie un final de mandat şi al meu, pentru că în România în momentul de faţă sunt alegeri, haideţi împreună să trimitem Comisiei această solicitare, iar de partea de Comisie, de aprobare, mă voi ocupa eu, împreună cu Guvernul României, cu domnul prim-ministru să aprobăm prelungirea cadrului Ucraina", a afirmat şeful de la Agricultură.

Ministrul Barbu a dat asigurări că va rămâne într-un dialog permanent cu toate formele asociative şi a atras atenţia că are nevoie de un mandat clar de la acestea cu privire la poziţia sa faţă de Politica Agricolă Comună, respectiv ca bugetul acesteia să rămână separat, aşa cum este în prezent.

"Vreau să vă spun un lucru foarte important: în calitatea mea de ministru, vreau să vă spun că sunt şi voi rămâne într-un dialog permanent cu toate formele asociative. Formele asociative anul acesta m-au ajutat şi vreau să ştiţi că aceste forme asociative sunt viitorul dezvoltării agriculturii, pentru că este foarte greu să stai de vorbă cu un milion de fermieri, cu fiecare fermier în parte. (...) În momentul de faţă discuţiile pe care le avem la Ministerul Agriculturii au fost unele constructive (...)Mie îmi trebuie un mandat clar din partea fermierilor români ca Politica Agricolă Comună să rămână separat, aşa cum a fost până acum, să nu se înglobeze în toate fondurile europene şi fiecare care vine la Ministerul Agriculturii sau la Palatul Victoria să împartă aceşti bani cum vrea. Eu pledez pentru o Politică Agricolă Comună separată, aşa cum a fost până acum. Şi vă mai spun ceva, domnule comisar - ştiţi că au fost două concluzii atât a preşedinţiei Belgiei, cât şi preşedinţiei Ungariei. Cât voi fi ministru al Agriculturii voi pleda pentru convergenţă externă, pensie, plăţi egale, subvenţii egale pentru fermierii din Uniunea Europeană", a adăugat şeful MADR.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, aflat într-o vizită oficială în România, au participat miercuri la Conferinţa Naţională a Clubului Fermierilor Români.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite