Producţia de Coca Cola, oprită în Venezuela din lipsă de zahăr
0
Îmbuteliatorul venezuelean al Coca-Cola a oprit producţia din cauza lipsei de zahăr, scrie Reuters, în condiţiile în care Venezuela se află în colaps, cu o recesiune adâncă provocată de scăderea preţurilor petrolului şi naţionalizarea fabricilor private, în timp ce proteste spontane au loc frecvent în ţară.
Concomitent, Venezuela – cel mai bogat stat în petrol din lume – se confruntă şi cu o mare criză energetică, din cauza secetei, astfel că populaţia este privată în mod constant de apă potabilă şi electricitate.
În schimb, producţia de băuturi răcoritoare fără zahăr continuă în ţară, a declarat Kerry Tressler, purtător de cuvânt al Coca Cola.
„Furnizării de zahăr în Venezuela ne-au informat că vor sista temporar operaţiunile din cauza lipsei de materii prime“, a afirma Tressler.
Coca-Cola Femsa SAB este cel mai mare îmbuteliator de din America Latină şi deţine patru fabrici în Venezuela. Compania a anunţat că speră că rezervele ţării să îşi revină „pe termen scurt“.
Compania îşi produce 7% din veniturile anuale în Venezuela. Societatea este o companie mixtă între Coca-Cola şi grupul Femsa, din Mexic.
În ultimii ani, o combinaţie între controlul preţurilor, creşterea costurilor de producţie, lipsa rezervelor externe, legile restrictive din domeniul muncii şi lipsa îngrăşămintelor au dus la scăderea suprafeţelor cultivate şi a producţiei.
Mulţi fermieri mici s-au reorientat către alte culturi la care preţul nu este impus de stat şi care generează, astfel, venituri mai mari.
Venezuela este aşteptată să producă 430.000 de tone în sezonul 2016-2017, faţă de 450.000 în cel anterior, şi să importe alte 850.000 de tone de zahăr brut şi rafinat.