Sunt multe cifre care ne spun că lucrurile merg prost în economia europeană, dar a 26-a scădere lunară consecutivă a creditării către sectorul privat este probabil una dintre cele mai relevante. Companiile din zona euro nu mai pot accesa credite pentru dezvoltare, iar băncile le consideră pe multe dintre ele prea riscante (citiţi supraîndatorate). Acesta este cercul vicios pe care oficialii europeni ar putea - strict teoretic - să îl rupă printr-o infuzie de bani ieftini pe care băncile să-i arunce în economie cu ochii închişi.

Doar că, o ştim cu toţii, nu există soluţii facile pentru probleme complicate. Fără reforme structurale, o soluţie miraculoasă de tipul Quantitive Easing (relaxare cantitativă), testată în Statele Unite, nu va duce decât la salvarea aparenţelor, deci la amânarea catastrofei. Pe de altă parte, un lucru la fel de cunoscut este că oamenii preferă miracolele pe termen scurt.

Până în septembrie, cu ochii pe dolar

Deocamdată, Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), cel care se poziţionează drept furnizorul miracolului, e destul de evaziv, lăsându-i pe europeni să viseze mai mult şi să ştie mai puţin. Este aşteptată şedinţa din septembrie a BCE când vom afla care va fi debitul robientului cu bani. Tot luna viitoare, imaginea de ansamblu va fi completată de concluziile unor şedinţe similare la Banca Angliei şi la Federal Reserve (banca centrală a Statelor Unite). Până atunci însă, e bine să urmărim evoluţia dolarului care, de obicei, începe să se aprecieze cu şase luni înainte de o creştere a dobânzii de referinţă a Fed.

Lecţia americană ne spune că bani mulţi pe gratis – programele de relaxare cantitativă ale Fed au ajuns la un nivel maxim de patru trilioane de dolari – nu rezolvă fondul problemei. În schimb, umflă bursele. E suficient să comparaţi indicele Dow Jones, care măsoară performanţa acţiunilor celor mai mari companii americane, cu evoluţia economiei propriu-zise. Dow Jones continuă să oscileze în jurul nivelului de 17.000 de puncte, faţă de 12.000 în 2007-2008, în vreme ce PIB-ul Americii a crescut în acelaşi interval cu doar 0,73% (medie anuală) – cel mai scăzut ritm din ultimii şaizeci de ani.

Un trilion de euro sau o picătură într-un ocean

Revenind pe pământ european, speranţa că Mario Draghi are câţiva aşi în mânecă menţine DAX (principalul indice al bursei germane) la niveluri ridicate: 9.400 de puncte faţă de 8.100 de puncte în august anul trecut. În lumea reală, economia Germaniei a scăzut în al doilea trimestru cu 0,7% şi, per ansamblu, economia zonei euro refuză să crească.

Până acum, asul din mâneca lui Draghi se numeşte operaţiunea de refinanţare pe termen lung a băncilor comerciale europene –un program care ar putea ajunge până la un trilion de euro. Bancherii central europeni speră că aceşti bani vor creşte viteza cu care băncile se împrumută între ele, ceea ce ar trebui să ducă la mai multă lichiditate în economie. Analiştii se aşteaptă ca băcnile să împrumute 650 de miliarde de euro din aceşti bani, la o dobândă inferioară mininimului istoric de 0,15% atins în iulie.

Chiar şi un trilion e însă o picătură într-un ocean, având în vedere că mai mulţi bancheri şi investitori se aştepată ca infuzia de bani a BCE să fie de 10-20 de ori mai mare.

Perspective, fără perspective  

Realist vorbind, economiştii ştiu că problemele de fond nu se vor rezolva prin cărţi scoase din mânecă. O cercetare realizată de Bloomberg în august indică faptul că economiştii sunt mai pesimişti decât cu o lună în urmă legat de perspectiva economiei europene.  Peste un sfert dintre respondenţi cred că situaţia se va agrava, în vreme ce scepticii reprezentau doar 10% din eşantionul chestionat în iulie. Potrivit aceleiaşi cercetări, 40% cred că situaţia tensionată din Ucraina reprezintă principalul risc, iar 50% arată cu degetul spre reformele structurale inadecvate. 

Probabil că Manuel Vals, premierul Franţei, nu ar fi trebuit să demisioneze şi să facă un nou guvern dacă ar fi atacat fondul problemei de pe piaţa muncii din ţara sa. Toate domeniile sunt ultrareglementate şi opace, ceea ce inhibă crearea de noi locuri de muncă. Iar Franţa e doar un exemplu de lipsă de reforme, în esenţă, de lipsă de capitalism. A bon entendeur, salut!