Proprietatea din Austria, la preţ de România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva Adevărul
Foto: Arhiva Adevărul

O proprietate situată la doi paşi de pârtia de schi are preţuri comparabile cu cele de pe Valea Prahovei. Austria este una din destinaţiile favorite de vacanţă ale multor români. Un argument pentru ca firmele imobiliare din această ţară să se adreseze compatrioţilor noştri.

Anul trecut au fost in Austria 316.000 de turişti români, iar anul acesta este aşteptat un număr similar în zonele de schi. „Cei mai mulţi români, 35%, au fost în Viena, 21% în Tirol şi 20% in landul Salzburg", apreciază Rudolf Lukavski, consilierul comercial al Ambasadei Austriei la Bucureşti.

Acesta este motivul pentru care Cristina Săpatoru este sigură că va reuşi să vândă casa proprietate personală pe care o are la 30 de kilometri de Viena. Deşi iniţial ceruse 330.000 de euro pentru proprietate, acum a crescut suma la 350.000 de euro. „La o evaluare făcută de un specialist mi s-a spus că vila, considerată monument în zonă datorită arhitecturii, valoreză 450.000 de euro", explică ea. Casa este compusă din mai multe unităţi locative, respectiv o garsonieră, un apartament cu două camere şi unul cu trei camere.

„Faptul că se află în apropiere de autostradă, gară, autogară, dar şi de locuri de plimbare cu bicicleta sau ideale pentru drumeţii o transformă într-o investiţie ideală pentru o locuinţă de vacanţă. Mai mult decât atât, poate fi chiar transformată într-o pensiune", explică Săpatoru.

Vilele situate în zone turistice costă minimum 150.000 de euro, dar preţul mediu se ridică la peste 300.000 de euro. O casă aflată chiar la baza pârtiei, cu trei dormitoare şi un teren de 800 de metri pătraţi costă aproximativ 900.000 de euro.

Priveliştea costă suplimentar

Statutul de proprietate de lux este dat însă de dotări precum băi cu hidromasaj şi cabine de spa şi saună, dar şi de cele două terase, dintre care una de 232 de metri pătraţi. Ambele terase oferă o vedere panoramică asupra muntelui, iar drumul până la pârtia de schi durează maximum trei minute, cu tot cu schiurile în spate.

Apartamentele au de multe ori preţuri chiar mai mari, în condiţiile în care sunt incluse în complexuri rezidenţiale în care serviciile suplimentare oferite sunt complexe, de la piscină până la pază şi sisteme automatizate de acces şi supraveghere. De exemplu, un apartament de lux situat într-un complex rezidenţial nou, costă între 243.000 şi 805.000 de euro.

Falkensteiner Residences din Edelweiss este compus din două blocuri turn de 12 şi 14 etaje şi oferă 64 de apartamente cu suprafeţe cuprinse între 50 şi 200 de metri pătraţi. „Calitatea specială este dat de serviciile oferite, iar proprietarii sunt trataţi ca şi cum s-ar fi cazat într-un hotel pentru că au acces la restaurante, piscine sau spa", spune Jasmina Mitrasinovic, reprezentant al Falkensteiner Hotels & Residences, developer al proiectului.

69.000 de euro, o garsonieră

Ceva mai ieftine sunt apartamentele mai vechi. Cu 69.000 de euro oricine poate achiziţiona o garsonieră de 69 de metri pătraţi, aflată într-o vilă construită cu câţiva ani în urmă. Singura condiţie este ca, în momentul semnării precontractului, viitorul proprietar să plătească un avans de 10%. Această sumă i se returnează în cazul în care vânzarea nu mai are loc. Actul de vânzare-cumpărare se poate semna la ambasada Austriei din România.

Trend imobiliar

Conform statisticilor oficiale, un apartament cu o cameră în Austria costă într 55.000 şi 85.000 de euro. Un apartament cu o cameră sau două costă între 68.000 de euro şi 97.000 de euro, iar pentru unul mai mare suma cerută variază de la 110.000 euro până la 160.000 de euro. Pentru case, proprietarii cer între 276.000 de euro şi 400.000. Totuşi, în zonele turistice, din apropierea staţiunilor de schi, valorile sunt mai mari cu procente care depăşesc 10%.

Criza imobiliară pare să fi ocolit Austria. Preţurile nu au scăzut, ci chiar au crescut cu 3-5% în Tirol, Viena sau Salzburg, iar tranzacţiile au continuat. Mai mult, casele situate chiar în vecinătatea pârtiilor de schi nu stau la vânzare mai mult de câteva săptămâni, în condiţiile în care nu doar austriecii cumpără case de vacanţă de acest tip, ci şi ruşii sau britanicii.

Randamentul unei astfel de proprietăţi poate depăşi cu uşurinţă 8% anual, dacă ea este transformată în unitate de cazare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite