Ce salvăm: economia sau sănătatea oamenilor? Analist financiar: Da, vom avea scădere economică. Da, ne vor scădea veniturile
0
Abordarea corectă este întâi controlarea epidemiei şi apoi repornirea economiei, este de părere analistul financiar Cristian Tudorescu, care susţine că măsura de a încetini economia şi economiile în general, este cea corectă, chiar cu riscul unor blocaje clare, chiar cu riscul unei recesiuni.
„Despre dilema de tipul: economia vs. sănătatea oamenilor (WOW!) Da, spre mirarea mea, am văzut că încă mai există dilema asta. Deşi majoritatea ne-am lămurit fie intuitiv, fie văzând cazurile din alte ţări (Italia, Spania) sau prin comparaţii obiective, că abordarea corectă este întâi controlarea epidemiei şi apoi repornirea economiei, am mai văzut prin unele zone dileme de tipul: «şi ce o să facem cu economia? că nu putem sta aşa», «n-ar fi trebuit să ne ducem să consumăm ca să ne susţinem nivelul dinainte? că intrăm într-o criză de nu mai ieşim din ea». Deci cumva, să salvăm economia şi mai vedem noi pe parcurs, cu sănătatea populaţiei, vorba aia, şi de gripă sezonieră se moare, deci de ce să ne oprim din modelul nostru economic? Deja cifrele din Europa ne spun că nu merge cu salvatul economiei, în timp ce virusul se extinde şi îşi face de cap”, afirmă analistul.
Potrivit lui, ţările care au încercat iniţial asta (UK, Germania, Italia sau Spania, cu reacţiile întârziate) s-au blocat după o săptămână, iar două dintre ele - Italia şi Spania - au acum simultan două probleme: sistemul sanitar blocat + economia blocată, pe când celelalte ţări vor avea de rezolvat mai degrabă doar una, cea economică.
Analistul a prezentat şi o serie de cifre comparative gripa sezonieră vs. Covid-19:
- în Europa, decesele din gripa sezonieră sunt cam 60.000 / an => 1.100 / săptămână, sau dacă asumăm că toate decesele se întamplă în cele 3 luni de iarnă, ar însemna circa 4.600/ săptămână x 13 săptămâni de iarnă
- într-o săptămână (17-21 martie), deja avem 4.500 de decese din Covid-19 în Europa. În mai puţin de o lună, continentul este deja la ritmul săptămânal de decese din gripa sezonieră, cu tendinţă de creştere, dacă nu se controlează răspândirea coronavirusului.
- 4.500 x 52 săptămâni ar înseamna 234.000 decese într-un an în Europa, de 4 ori mai mult vs. gripa sezonieră, dacă expansiunea virusului ar fi fost lăsată la ritmul actual (plus tendinţa exponenţială).
„Asta vor să vedem cei care se mai întreabă ce facem cu consumul de luna asta şi cu economia de luna viitoare? Aşadar: măsura de a încetini economia şi economiile în general, este cea corectă. Chiar cu riscul unor blocaje clare, chiar cu riscul unei recesiuni. Prioritar este ca Europa şi SUA să aplatizeze evoluţia cazurilor grave, astfel încât sistemele medicale să facă faţă. Odată ce riscurile devin controlabile, căci de stopare a epidemiei nu putem vorbi prea curând, vom putea apoi să reluam gradual diverse activităţi, să redeschidem diverse sectoare economice închise acum. Probabil peste o lună se vor diminua multe din restricţii, treptat vom fi mai lejeri cu aceste sectoare închise acum -- chiar dacă numărul de cazuri va mai creşte o perioadă”, afirmă Cristian Tudorescu.
Potrivit lui, „DA, vom avea scădere economică. DA, ne vor scădea veniturile pentru o perioadă şi ne va lua timp să reluăm creşterea”.
„Va scădea PIB-ul şi alte lucruri de genul acesta. DA, vom avea şomaj. DA, vom avea unele activităţi restrânse sau închise. Eu cred că nu atât de multe pe cât conturează unii diverse scenarii apocaliptice. Dacă noi avem acum probleme cu faptul că: 1 lună sau 2 luni sunt blocaje, sau semi-blocaje economice şi/ sau că ne este afectat sectorul în care activăm (mă includ aici), iar mai departe că am putea avea 6-12 luni de scăderi în unele sectoare, risc de şomaj şamd şi punem toate astea înaintea sănătăţii tuturor, a diminuării & controlului riscurilor asupra sănătăţii populaţiei, atunci cred ca, de fapt, noi avem o problemă. Nu politicienii care să ne salveze sau statele sau China sau mai ştiu eu cine. Safety first, then economy”, a scris Tudorescu, pe Facebook.