Ce rişti dacă nu ai încheiat asigurare de răspundere civilă pentru animalul tău de companie. Ce rase sunt vizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarii câinilor consideraţi periculoşi sunt obligaţi, prin lege, să încheie cu companiile de asigurări poliţe de asigurare civilă legală, în caz contrar riscând să fie amendaţi de inspectorii poliţiei sanitar-veterinare şi personalul anume desemnat din Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit legii, sunt vizaţi proprietarii câinilor de luptă şi cei de atac, ce sunt asimilaţi, prin caracterele morfologice, cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor (câinii proveniţi din încrucişarea raselor). Aceste rase intră în categoria I de periculozitate, asigurarea de răspundere civilă fiind obligatorie

Pe lângă aceste rase, OUG 55/2002 se referă şi la câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobanesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor. Aceste rase intră în categoria a II-a de periculozitate, asigurarea de răspundere civilă fiind facultativă

Concret, posesorii de câini consideraţi periculoşi menţionaţi anterior – care obligatoriu trebuie să fi depăşit vârsta de 18 ani, să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să nu aibă nicio condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei – trebuie să depună la poliţie o serie de documente pentru a fi luaţi în evidenţă.

Aceste documente sunt: adeverinţa eliberată de Asociaţia Chinologică Română din care să rezulte încadrarea câinelui în categoria I de câini periculoşi (fotocopie); declaraţia pe propria răspundere (care să cuprindă numărul de identificare al câinelui (aplicat prin tatuare sau microcip); efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor; efectuarea sterilizării câinelui; existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câine).

Proprietarii care nu înregistrează câinii periculoşi din categoria I la Asociaţia Chinologică Română sau cei care nu depun la poliţie adeverinţa şi declaraţia pe propria răspundere (din care să reiasă, printre altele, existenţa poliţei de asigurare) riscă să fie amendaţi cu sume cuprinse între 500 şi 1.500 de lei. 

Aceeaşi amendă este valabilă şi pentru cei care nu-şi sterilizează câinii. 

Pe de altă parte, câinii periculoşi au accesul interzis în localurile publice, în mijloacele de transport în comun şi în alte locuri publice (excepţie făcând drumurile publice şi căile de acces către acestea). Interzis este şi accesul câinilor periculoşi în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, pe drumurile publice şi pe căile de acces către acestea este permis doar dacă animalele poartă botniţă şi sunt ţinute în zgardă şi lesă sau ham.

Pentru încălcarea acestor obligaţii sau dacă sunt plimbaţi fără botniţă, zgardă, lesă sau ham, proprietarii pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 1.500 şi 3.000 de lei.

Amenzile sunt aplicate de inspectorii poliţiei sanitar-veterinare şi personalul anume desemnat din Ministerul Afacerilor Interne.

Neluarea de catre proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, dacă atacul a avut loc, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Ce riscuri sunt acoperite de asigurarea pentru câinii periculoşi

O poliţă de asigurare de răspundere civilă poate costa între 50 şi 500 euro pe an şi poate acoperi, în funcţie de preţul ei şi limita asigurată, o serie de riscuri precum deces sau vătămare corporală a persoanelor, rănirea sau uciderea altor animale, daune materiale cauzate bunurilor terţilor, avarii/pierderi ale bunurilor, culturilor, plante dendrologice sau de apartament aparţinând terţilor. 

În ceea ce priveşte cheltuielile acoperite, acestea sunt cheltuieli adiacente pentru evaluarea şi dimensionarea prejudiciilor şi cheltuielile de judecată la care este obligat asiguratul în procesul civil.

Asiguratorul acordă despăgubiri pentru acoperirea următoarelor sume:

a) cheltuielile medicale (spitalizare, recuperare, tratamente, intervenţii chirurgicale, medicamente, proteze etc) necesare vindecării rănilor şi restabilirii stării de sănătate, neacoperite de sistemul asigurărilor de sănătate, efectuate de persoana vătămată şi probate cu documente justificative;

b) cheltuielile intervenite în caz de deces (înmormântare, cheltuielile de transport ale cadavrelor, piatra funerară, îndeplinirea ritualurilor religioase etc) probate cu documente justificative;

c) venituri nete nerealizate pe perioada incapacităţii de muncă;

d) prestaţii băneşti periodice (pensii de întreţinere).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite