Rata inflaţiei în Germania ajunge la cel mai ridicat nivel din ultimii 29 de ani, în contextul majorării preţurilor la energie

Rata inflaţiei în Germania ajunge la cel mai ridicat nivel din ultimii 29 de ani, în contextul majorării preţurilor la energie

Foto: Arhivă Adevărul

Indicele preţurilor de consum din Germania a înregistrat o creştere peste aşteptări în luna noiembrie, ceea ce complică misiunea oficialilor Băncii Centrale Europene (BCE) care încearcă să îi convingă pe consumatori că actuala creştere a preţurilor este una temporară, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform datelor preliminare publicate luni de Oficiul federal de statistică (Destatis), preţurile de consum au crescut cu 5,2% în ritm anual în luna noiembrie, potrivit standardelor naţionale, acesta fiind cel mai ridicat nivel înregistrat după vara anului 1992 şi peste estimările analiştilor care mizau pe un avans de 5,1%. 
 
După un indicator armonizat utilizat la nivelul Uniunii Europene, preţurile de consum din Germania au crescut cu 6%, de asemenea peste estimările analiştilor care mizau pe o creştere de 5,6%, arată datele transmise de Agerpres, preluate de Economica.net.
 
Destatis a precizat că preţurile de consum au fost influenţate în special de creşterea costurilor la energie, cu 22,1% în ritm anual, precum şi de efectul de bază provocat de reducerea temporară a Taxei pe Valoarea Adăugată în 2020. De la o lună la alta, rata inflaţiei a scăzut cu 02% în noiembrie, a subliniat Destatis.
 
Separat, autorităţile din Spania au anunţat că inflaţia, în luna noiembrie, a urcat la 5,6%, stimulată de preţurile la alimente, iar preţurile de consum în Belgia au crescut cu 5,6%. În aceste condiţii, analiştii estimează că Eurostat va anunţa, marţi, un avans al inflaţiei de 4,5% în zona euro pentru luna noiembrie.
 
Faptul că în mai multe state membre ale zonei euro rata inflaţiei depăşeşte cu mult ţinta de 2% avută în vedere de BCE i-a determinat pe oficialii acestei instituţii, inclusiv pe preşedintele Christine Lagarde, să încerce să îi calmeze pe cetăţeni că presiunile preţurilor nu vor scăpa de sub control, subliniind că o mare parte din această creştere se datorează unor factori temporari care vor dispărea în timp.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările