Francezii vor să spargă piaţa în Spania: Vor lansa trenuri de mare viteză cu bilete mult mai ieftine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operatorul naţional francez SNCF vrea să lanseze pe piaţa spaniolă trenuri de mare viteză la care biletele să fie mult mai ieftine decât la cele ale companiei naţionale din Spania, RENFE.

Francezii vor să profite de deschiderea pieţei spaniole în 2020 şi spun că trenurile AVE sunt mai ales pentru clienţii business şi este nevoie de alternative mai ieftine, scrie publicaţia L'Express.

În Franţa, SNCF a lansat în 2012 posibilitatea de a călători la preţuri mai mici cu trenurile TGV, aşa-zisele trenuri ”low-cost” neavând vagon-restaurant, iar pentru bagajele mari se plăteşte o taxă suplimentară. 

Cei de la SNCF spun că vor să intre pe piaţa spaniolă, fie împreună cu un operator local, fie pe cont propriu, caz în care ar mai trebui să achiziţioneze material rulant. Per total, prima variantă este mai plauzibilă, SNCF având deja experienţă în Italia cu trenurile Italo, operate de o companie la care francezii au o cincime din acţiuni.

Spania are o reţea de 3.200 km de linii de mare viteză şi alţi 1.500 km sunt în construcţie. 

Cei de la SNCF consideră că lucrurile pot să meargă bine în Spania, calculele lor indicând că transportul cu trenurile de mare viteză AVE din Spania este de patru ori mai scump decât cel cu maşina, iar aceste trenuri sunt rezervate unei ”elite”: călătorilor business şi turiştilor cu bani.

Datorită trenurilor de mare viteză, o călătorie de la Barcelona, la Sevilla poate fi făcută chiar şi în sub şapte ore, în timp ce înainte de lansarea trenurilor de mare viteză dura peste 15 ore.

De la Madrid la Barcelona sunt 621 km, iar cele mai rapide trenuri fac două ore şi jumătate, iar cele fac patru opriri fac 3 ore şi 10 minute, scrie Hotnews.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite