20.000 de oameni ar putea fi concediaţi în urma fuziunii a două mari bănci

20.000 de oameni ar putea fi concediaţi în urma fuziunii a două mari bănci

Fuziunea dintre Deutsche Bank şi Commerzbank ar putea pune în pericol 20.000 de locuri de muncă, a declarat luni liderul sindicatului Verdi, Frank Bsirske, publicaţiilor germane Stuttgarter Zeitung şi Stuttgarter Nachrichten.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bsirske este şi membru al consiliului de supraveghere al Deutsche Bank.
 
”Aproximativ 20.000 sau chiar mai multe posturi ar putea fi în pericol”, a avertizat Bsirske.
 
Acesta a spus că cele două bănci nu se potrivesc una cu cealaltă şi că mai mult sens ar avea o combinare a activităţilor internaţionale.
 
Unificarea operaţiunilor celor două bănci germane ar avea ca efect o suprapunere a segmentelor de clienţi de retail şi corporativi, ceea ce va crea probleme pentru angajaţi, a adăugat liderul de sindicat.
 
”În acest moment, nu văd ce sens ar avea fuziunea”, a spus Bsirske.
 
Duminică, Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania, şi rivala sa Commerzbank au anunţat că discută despre o posibilă fuziune, punând capăt zvonurilor din ultimele luni despre o astfel de uniune, scrie news.ro.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările