Clienţii elefant.ro vor primi produsele şi la oficiile Poştei Române. Ce acuzaţii s-au adus retailerului şi altei firme de curierat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
colet posta romana elefant.ro

Produsele comandate de clienţii elefant.ro vor putea fi livrate şi prin oficiile Poştei, fiind astfel posibil să nu se mai înregistreze întârzieri sau chiar retururi nesolicitate, aşa cum au anunţat recent unii dintre clienţii retailerului.

”Începând cu data de 7 decembrie 2020, elefant.ro va oferi clienţilor săi posibilitatea de a comanda produsele preferate cu livrare prin oficiile Poştei Române, în urma unui recent parteneriat semnat între cele două companii”, anunţă compania de stat.

Astfel, reţeaua de puncte de livrare disponibile pentru cei peste 2,5 milioane de clienţi ai elefant.ro, se exinde cu 683 de oficii poştale, aflate pe tot teritoriul ţării.

”Prin intermediul acestui parteneriat cu Poşta Română dorim să oferim tuturor clienţilor elefant.ro acces la opţiuni variate de livrare, indiferent unde se află. Am ascultat mereu vocea clienţilor şi, în ultimul an, am investit o mare parte din eforturile noastre de dezvoltare către îmbunătăţirea experienţei acestora, de la primul click pe site până când intră în posesia produselor comandate”, explică Sergiu Chircă, CEO la elefant.ro.

La nivel de logistică, elefant.ro deţine un centru de fullfilment în apropierea Bucureştiului, a cărui suprafaţă a fost majorată cu 30% în cursul acestui an. În total, compania deţine în prezent peste 8.000 mp de spaţii logistice. Odată cu dezvoltarea centrului de fullfilment, a crescut şi echipa alocată operaţiunilor logistice depăşind în acest moment o pondere de 30% la nivel de companie.

”Contractul cu elefant.ro este extrem de important în strategia Poştei Române de a-şi extinde cota de piaţă pe segmentul comerţului online. Ne îndreptăm permanent către zona de clienţi netradiţională a Poştei Române, iar parteneriatul cu elefant.ro ne reconfirmă ca avem capacitatea de a ne adapta rapid la schimbările de pe piaţa serviciilor poştale”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

Recent, elefant.ro a semnat un parteneriat şi cu easybox pentru utilizarea în procesul de livrare a celor peste 800 de pachetomate deţinute de partenerul său la nivel naţional. Prin cele două parteneriate, elefant.ro ajunge astfel la o reţea totală de peste 1.500 de puncte de livrare, acoperind toate judeţele ţării.

Emilia Şercan: Fan Curier a returnat coletul, deşi eu îl aşteptam acasă

Sâmbără, Emilia Şercan, lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti, se plângea pe pagina sa de socializare că a făcut încă din luna noiembrie, de Black Friday, o comandă de cărţi pe site-ul elefant.ro, care nu numai că nu i-a ajuns în cele peste 2 săptămâni, ci a mai şi fost anunţată că a cerut returul, deşi nu făcuse acest lucru.

„Am plasat o comandă la elefant.ro, care pe 18 noiembrie mi-a dat mesaj că a predat coletul la Fan Curier. De atunci am aşteptat comandă şi m-am tot uitat pe site, unde arăta că e în curs de livrare. Aseară (4 decembrie - n. red.) am primit mesaj că îmi va fi restituită suma plătită pentru că am solicitat "returul comenzii", însă eu nu am solicitat niciun retur, eu am aşteptat să primesc cărţile. 

Astăzi am sunat la elefant.ro să aflu ce s-a întâmplat cu comanda, de ce nu mi-a fost livrată şi cine a solicitat returul, pentru că eu una nu l-am solicitat. De la call center mi-a spus că s-a încercat livrarea pe data de 23 noiembrie, dar pentru că nu m-au găsit acasă, Fan Curier a returnat coletul. 

Totuşi, pe 23 noiembrie am fost acasă, am avut ore de la 10:00 la 14:00. M-am uitat în mesajele de livrare şi nu am niciunul care să indice livrarea de la elefant.ro. Ca să nu mai zic că dacă nu te găseşte curierul într-o zi, te caută a doua zi. Pe mine nu m-a căutat nimeni de la Fan Curier pentru a-mi livra acea comandă.  

Evident că cei de la elefant.ro mi-au spus că nu au cum să îmi retrimită comanda din moment ce a fost anulată. Nu vreau să speculez în legătură cu ce s-a întâmplat, cu încărcarea prea mare cu colete şi incapacitatea firmei de a livra toate comenzile, însă povestea asta m-a supărat rău de tot. A fost prima oară când am comandat ceva de Black Friday şi ultima”, a scris Emilia Şercan.

elefant.ro este unul dintre cei mai mari retaileri online din România, cu peste 2.500.000 de clienţi. Fondat în 2010, Elefant s-a extins şi în afara ţării deschizând o filiala la Chişinău, în Republica Moldova, un magazin online local.

Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%). Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite