„Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative”, un volum coordonat de criticul de teatru Oltiţa Cîntec

„Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative”, un volum coordonat de criticul de teatru Oltiţa Cîntec

Volumul a fost lansat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru  FOTOGRAFII: Andrei Gîndac

Volumul colectiv ”Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative”, coordonat de criticul de teatru Oltiţa Cîntec şi publicat de Editura Timpul, este bilingv, în limbile română şi engleză. Volumul este un eveniment editorial în peisajul critic teatral.

Ştiri pe aceeaşi temă

Volumul "Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative” acoperă un gol editorial autohton, acela la lucrărilor de referinţă care să urmărească tendinţe, să surprindă etape de evoluţie estetică şi, mai ales, să fie accesibile şi cititorilor din străinătate.

Coordonatorul, criticul de teatru Oltiţa Cîntec, a selectat 10 regizori care s-au format şi impus după 1990 (Radu Afrim, Gianina Cărbunariu, Catinca Drăgănescu, Bogdan Georgescu, Eugen Jebeleanu, Cristi juncu, Radu-Alexandru Nica, Theodor Cristian Popescu, Leta Popescu şi Bobi Pricop) care atestă premiza lucrării. Tot atîţia critici (Oana Cristea Grigorescu, Cristina Modreanu, Silvia Dumitrache, Iulia Popovici, Mirella Patureau, Cristina Rusiecki, Daniela Şilindean, Mircea Sorin Rusu, Alexandra Dima şi Oltiţa Cîntec), membri ai Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru-România (AICT.Ro), au analizat, în formule stilistice proprii, poeticile teatrale ale artiştilor cu care consonează. Sumarul e divers, viu şi portretizează din fragmente mişcarea noastră teatrală în strădaniile ei de-a fi consonantă cu ceea ce se petrece pe plan european.

Criticul de teatru Oltiţa Cîntec

Conceput din start şi pentru a avea adresabilitate internaţională, întrucât nu există aproape deloc literatură critică în limbi de circulaţie care să vorbească despre teatrul şi creatorii români, volumul "Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative/Romanian Theatre Directing, from Authorship to Collaborative Practices" e un portret de etapă al scenei autohtone.

În Prefaţă, criticul de teatru Oltiţa Cîntec operează o interesantă analiză a evoluţiei raporturilor de putere creatoare din spaţiul scenic urmărind transformările de natură istorică a manierei de raportare la textul dramatic. Diacronia calităţii de autor din sfera creaţiei teatrale este, din această perspectivă, linia evolutivă a artelor spectacolului din ultima jumătate de secol, cînd, nu doar statutul dramaturgului şi al produsul său, textul, ci şi al regizorului, în calitate de co-autor, ca realizator al spectacolului, au avut de-a face cu repoziţionări şi reevaluări continue.

„Dincolo de diferenţele dintre culturi teatrale naţionale, (...) de ceva vreme nu mai contează în primul rând sau doar reinterpretarea dramaturgică şi relevarea de noi sensuri prin folosirea unor chei de lectură scenică inedite. Sub presiunea noutăţii şi a schimbării, în dialectica scenică s-a păşit într-un nou timp istoric. Ierarhizarea pe verticală a echipei de spectacol s-a uzat ca unică structură productivă, transformîndu-se şi devenind mai degrabă o egalizare pe orizontală în privinţa atribuţiilor creatoare, spune coordonatoarea Oltiţa Cîntec.

Regizorul nu mai e autoritatea tutelară de a cărui creativitate depinde fundamental valoarea unui spectacol. În noua configuraţie, el coordonează procesul de pregătire, stimulează echipa, integrând toţi contributorii, asigurându-se de asimilarea soluţiilor într-o perspectivă unificatoare.

Până mai ieri, regizorul era coautor împreună cu dramaturgul; azi, fiecare membru al grupului de creaţie are acces la auctorialitate, în parteneriate creative cu ceilalţi. Adesea, textul nici nu există, se construieşte în cursul repetiţiilor ce devin atelierul unde regizor, scenograf, light/sound designer, coregraf, actori contribuie la elaborarea produsului oferit la premieră publicului. Uneori şi acesta, publicul, are partea sa de contribuţie, formula de spectacol presupunându-l ca participativ. Creaţia adună creatori egali, de nivel valoric similar, cu sarcini diferite. Regia care rescrie a devenit regia care emulează şi integrează”, spune Oltiţa Cîntec.
Reunind zece autori, cartea are asigurată pluralitatea de abordare, diversitatea stilistică (eseuri, interviuri, analize aplicate pe studii de caz etc.), oferind cititorului, indiferent de nivelul de specializare, oportunitatea unei lecturi agreabile şi folositoare. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările