Pentru o mamă obşinuită, cu doi copii obişnuiţi, călătoria ar putea părea banală, însă pentru o mamă singură, grav bolnavă, cu un copil afectat de o formă severă de autism, traseul e mai complicat decât cel făcut de Dante prin Infern alături de prezenţa protectoare a lui Virgiliu. Tânăra mamă are o misiune de îndeplinit şi e hotărâtă să o ducă la bun sfârşit chiar dacă singurul sprijin pe care se poate baza e propria conştiinţă care îi repetă neîncetat că nu există alte cale şi că procedează corect.

Spectacolul regizat de Radu Apostol (care şi semnează textul piesei, împreună cu Mihaela Michailov, ambii fiind cunoscuţi pentru interesul manifestat pentru problemele sociale şi educative, în fapt ethosul extraordinarului proiect-teatru care e Centrul Replika) pune în valoare preţ de aproape două ore talentul actoricesc colosal al Katiei Pascariu care, într-un spaţiu foarte restrâns, la distanţă de o respiraţie de public, reconstituie 12 ore din viaţa unei mame puse într-o situaţie-limită. Fiecare moment al zilei e redat cu minuţiozitate, iar accentele puse pe fiecare nuanţă a situaţiilor articulează un traseu aproape polifonic, în care mediul înconjurător preponderent ostil şi plin de provocări pare a erupe în imaginaţia spectatorului, invocat fiind de personaj, pentru a se estompa apoi, retractil, ca un vis intens de care nu îţi poţi scutura memoria.

Personajul întruchipat de Katia Pascariu e un univers de temeri, vulnerabilităţi, răni şi ambiţii, iar vigoarea şi fragilitatea cu care e portretizat preia câte ceva din fiecare dintre noi, astfel încât percepem instantaneu contactul cu personajul ca pe unul intim, cu noi înşine sau cu cineva extrem de familiar. Indiferent de atitudinile pe care tânăra mamă le întâmpină din partea funcţionarilor de la aeroport sau din partea taximetriştilor sau a femeii de servici sau a propriilor copii (fie că e vorba de cel bolnav, fie de cel lăsat acasă, cu care ţine legătura telefonic), reacţiile acesteia sunt prompte şi puternice, dar într-un fel echilibrat, emoţiile sunt intense, dar neforţate, iar amploarea manifestărilor e aceea a unui vulcan reţinut care împroaşcă uneori jeturi de lavă, dar îşi proiectează explozia finală doar în minţile spectatorilor, a căror atenţie e confiscată încă din primele secunde ale spectacolului, şi nu e eliberată prea curând după stingerea aplauzelor şi demontarea decorului.

Spectacolul explorează relaţia unei mame cu proprii copii, relaţia unei mame cu un copil considerat „tipic“ şi cu unul descris ca având o formă de handicap sever, analizează relaţia unei mame a un copil grav bolnav cu semenii ei şi cu societatea şi, nu în ultimul rând, relaţia unei mame tinere, şi la rândul ei grav bolnave, cu propria persoană.

Spectacolul scufundă publicul într-o poveste adâncă precum Oceanul Pacific şi îl scoate la suprafaţă în momente aparent insesizabile, chiar înainte să-l înece. Călătoria personajului trebuie finalizată fiindcă poate fi singura şansă de izbăvire într-o lume care, uneori, pare să fi fost deposedată de orice formă de sacralitate.

Dacă aş povesti mai în detaliu spectacolul i-aş face un deserviciu fiindcă i-aş divulga prea multe momente importante, şi ar fi păcat, fiindcă toate momentele sunt importante. Spectacolul e un moment important de 1 oră 50 minute, iar vizionarea acestuia e o experienţă care-ţi pătrunde pe sub piele şi sapă galerii emoţionale în tot sistemul. Şi ăsta e un motiv suplimentar să nu fie ratat. Pentru că, în cele din urmă, trebuie să se aştearnă şi liniştea mult râvită.

 

Toată liniştea din lume

de Mihaela Michailov şi Radu Apostol
Distribuţie: Katia Pascariu
Regie & lighting design: Radu Apostol
Scenografie: Gabi Albu
Spaţiul sonor & muzica: Alex Bălă
Video: Elena Găgeanu
Mişcare: Paul Dunca
Afiş: Agata Tabacu

Spectacolul este produs de ADO în parteneriat cu Centrul de Teatru Educaţional Replika şi este co-finanţat de AFCN