Cât de actual mai este Testamentul lui Ştefan cel Mare?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
c

Cred că, cel puţin în perspectivă istorică, orice mărturie privind viaţa, faptele şi spusele lui Ştefan cel Mare, aşezat în rândul sfinţilor de Biserica Ortodoxă Română, trebuie lecturată cu maximă atenţie şi descifrată nu numai în funcţie de contextul turbulent al vremurilor respective ci şi ca valoare simbolică şi reprezentativă pentru ceea ce înseamnă poporul român în atât de lunga sa bătălie pentru păstrarea fiinţei sale naţionale.

În acest sens, cred că nimeni nu poate avea vreun dubiu asupra faptului că Testamentul trebuie privit cu evlavie şi profund respect, înţelegând de ce un mare învăţat al neamului, Dimitrie Cantemir, a simţit că este de datoria sa de a-l introduce, ca mărturie istorică şi de înaltă înţelepciune, în lucrarea sa de căpătâi, Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman.

Dimitrie Cantemir, Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman, Londra, 1734

zz

Puteţi consulta un site absolut excepţional ca realizare grafică, accesibilitate dar şi rigoare ştiinţifică, aici unde, în Istoria României în texte (coord. Bogdan Murgescu), Buc. 2001, găsim reprodus Testamentul lui Ştefan cel Mare. Sigur că în acest caz (aşa cum s-a întâmplat şi cu alt document faimos, Testamentul lui Petru cel Mare), au existat voci care spun că ar fi în o creaţie ulterioară, fiind o scriere apocrifă care trebuie consultată doar din cauza foarte evidentei valori referenţiale profund semnificativă pentru mentalităţile epocii. Este însă foarte limpede că diplomatul, marele cărturar Dimitrie Cantemir avea accesul liber la surse excepţionale de date, cele ascunse (poate chiar până acum, din diverse interese naţionale) în acele zone rămase secrete ale bibliotecilor regale sau imperiale unde se păstrau documente confidenţiale. În orice caz, a vorbi despre Cantemir ca despre un  oarecare grămătic, intelectual scriind la comandă cum am spune azi, aşa cum au fost creatorii Cronicilor Muntene sau vreun mare boier apucându-se la bătrâneţe de opera istorică a vieţii, aşa cum au fost cronicarii moldoveni , ar fi să nu ştim nimic despre rolul său absolut excepţional care i-a asigurat un loc cu totul şi cu totul aparte în istoria vizibilă şi cea "discretă" a Moldovei şi a două imperii, cel rus şi cel otoman. Multe i-au fost misiunile diplomatice, multe i-au fost alte drumurile-misiuni speciale în momente de criză, mesager de pace şi de războaie, cel mai bun  cunoscător şi negociator în domeniul marii diplomaţii pe care-l putem nominaliza în istoria noastră până la Nicolae Titulescu. 

Dar, pentru a reproduce toate opiniile, să amintim ce afirmau colegii de la HISTORIA :„Testamentul lui Ştefan cel Mare“ este o clasică invenţie cărturărească". Cu argumentul că, "în momentul morţii sale, Ştefan nu avea de ce să îndemne pe boieri şi pe urmaşul său să se închine turcilor, deoarece Moldova se închinase pentru prima dată deja în timpul predecesorului său Petru Aron, iar Ştefan însuşi plătise tribut atât în prima parte a domniei sale (1457–1473), cât şi după 1486. De altfel, cronicile din prima parte a secolului al XVI-lea nici nu pomenesc episodul „testamentului lui Ştefan cel Mare“.

Episodul apare la Grigore Ureche şi reflectă pe de o parte o cunoaştere istorică deficitară, pe de altă parte efortul de a legitima supunerea faţa de Imperiul Otoman prin „sfatul“ domnului care se ilustrase cel mai mult pe plan militar în lupta antiotomană. De observat şi nuanţele contractuale pe care le introduce Dimitrie Cantemir, care încerca astfel să justifice propria sa acţiune politică din 1711; prin argumentaţia că turcii nu şi-au respectat angajamentele mitul înceta să mai îndeplinească o funcţie pro-otomană, şi căpăta una antiotomană.

Amintind şi de cele două mari surse moldovene care, lapidar, confirmă că ar fi existat un asemenea Testament:

Grigore Ureche

Iar când au fost aproape de sfârşitul său, chemat-au vlădicii şi toţi sfetnicii săi, boierii cei mari şi alţi toţi câţi s-au prilejuit, arătându-le cum nu vor putea ţine ţara cum o au ţinut-o el, ci socotind din toţi mai puternic pe turc şi mai înţelept, au dat învăţătură să se închine turcilor.

Ion Neculce

Şi când au murit Ştefan-vodă cel Bun, au lăsat cuvânt fiului său, lui Bogdan-vodă, să închine ţara la turci, iar nu la alte neamuri, căci neamul turcilor sunt mai înţelepţi şi mai puternici, că el nu o va putea ţinea ţara cu sabia, ca dânsul.

zz
zz

Mărturie pentru această tehnică excepţională de supravieţuire între interese ostile stă şi modul în care a conceput punerea în pagină a Testamentului. Tehnic, la prima vedere, este doar o Notă de subsol, adevărat foarte extinsă, în cadrul cărţii despre Imperiul Otoman. Dar, pe fond, Cantemir a fololosit singurul mijloc posibil pentru a scoate în evidenţă povestea, pentru a o singulariza şi a-i da justa valoare de eveniment pentru toţi cei care aveau să citească mai apoi cartea.

„O! Bogdane, fiul meu, şi voi toţi amici ai mei de arme, care aţi fost martori atâtor victorii glorioase, şi aţi luat parte la ele! […] moartea e la uşă. Dar nu aceasta este de ce mă tem: căci ştiu eu, că îndată cu naşterea mea, am început a grăbi spre mormânt. Pericolul ce ameninţă această ţară din partea acelui răcnitor şi fioros leu de Soliman, care arde de setea sângelui creştin, iacă ce disturbă şi umple de frică şi de cutremur inima mea. El a înghiţit până acum prin intrigi şi uneltiri mai toată Ungaria; a supus prin puterea armelor sale Crimeea şi cele până acum încă neînvinse triburi ale tătarilor […]; Basarabia noastră cotropită de violenţele sale; Valahia, ai cărei locuitori, deşi inamici nouă, dar sunt creştini ca şi noi, geme sub jugul acelui tiran; cu un cuvânt, cea mai frumoasă parte a Europei şi Asiei este sub puterea lui. Dar încă nu este îndestulat cu atât, ci-şi întinde armele fatale în toate părţile, şi nu vrea să cunoască margini puterii şi ambiţiunii sale de a domni. Aşa stând lucrurile, credeţi voi că […] îşi va reţine el mâna de a nu o pune asupra Moldaviei, care este înconjurată de atâtea provincii ale sale? Nu vă temeţi voi, că după ce va fi supus toată Ungaria, se va întoarce cu toate puterile în contra noastră? […] la vecinii mei de prin prejur, eu nu pot decât să deplâng deplorabila stare a lucrurilor. Pe poloni îi cunosc şi ştiu că sunt inconstanţi şi incapabili să reziste furiei turcilor; ungurii gem deja cu toţii sub jugul lor; germanii au, precum mi se pare, atâtea încurcături interne încât nu vor sau nu pot să se ocupe cu cele externe. […] Puterile noastre sunt prea puţine; ajutorul străin, încet şi departe; iar pericolul cert şi aproape. Pentru aceea, eu judec că este mai bine să îmblânzim şi pe această bestie turbată şi sălbatică, decât să o irităm şi mai mult prin strepitul armelor. […] Şi pentru aceea, în aceste ale mele ultime momente, vă exort [cer], ca un tată şi ca frate, ca, dacă pe lângă preservaţiunea legilor noastre civile şi ecleziastice, puteţi obţine pacea sub condiţiuni onorabile, chiar fie şi pe lângă un tribut, atunci este mai potrivit a vă încrede în clemenţa sa decât în armele sale. Dar dacă v-ar prescrie alte condiţiuni, atunci mai bine să pieriţi cu toţii de mâna inamicului, decât să fiţi spectatori oţioşi la profanarea religiunii voastre şi la calamitatea ţării voastre. Iar Dumnezeul părinţilor noştri, care face minuni, va întinde graţia sa inexorabilă asupra voastră, şi mişcat de lacrimile servitorilor săi, va trimite pe unul care să vă scape, sau să scape posteritatea voastră de sub jugul barbarilor, şi să redea ţării libertatea şi puterea sa!“.

Document apocrif sau nu? Istoricii au păreri diferite. Dar, pentru timpurile noastre, în actuala bătălie de putere şi influenţă în zona Mării Negre, în nesfârşita poveste de certuri ucrainiene şi reasamblarea de forţe care vor să-şi aşeze noi fruntarii, oare mai este ceva actual din mesajul subliminal transmis peste timp de Cantemir?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite