66 de ani de la abdicarea Regelui Mihai. Cum au stabilit comuniştii discursul împotriva monarhiei
0
Ianuarie 1948. Nu trecuse nici măcar o lună de la abdicarea forţată a Regelui Mihai şi proclamarea Republicii Populare, când membrii partidului comunist au decis care avea să fie soarta monarhiei în discursul public şi istoric.
Până atunci, în ciuda faptului că „Scânteia” începuse încă din primele zile ale lunii o campanie de propagandă împotriva fostului regim, comuniştii încă nu se hotărâseră cum - şi dacă – să prezinte monarhia cetăţenilor noii Republicii.
În 22 ianuarie 1948 are loc prima şedinţă a cadrelor superioare ale PCR şi PSD, la care ia cuvântul tovarăşul Gheorghe Vasilichi, la acel moment subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale (o mică observaţie: Vasilichi ocupa această funcţie importantă în Minister – şi chiar avea să avanseze în scaunul de ministru – în ciuda faptului că avea încheiate doar studiile elementare, fiind de profesie lăcătuş-tinichigiu).
Vasilichi aduce în discuţie o problemă pe care el o consideră foarte importantă, anume dacă Partidul Comunist trebuie să adopte un discurs clar referitor la fostul regim monarhic sau pur şi simplu să nu mai vorbească despre acesta.
În primul rând, atrage atenţia următoarea afirmaţie a tov. Vasilichi: „există o părere greşită la unii tov[arăş]i şi comunişti şi soc[ial] dem[ocraţi] că monarhia n-a fost în ţara românească niciodată populară”. Practic, prin aceasta Vasilichi recunoaşte că ideea principală pe care comuniştii încercaseră s-o promoveze, mai ales după 30 decembrie, este falsă! În continuare, el afirmă că aceşti tovarăşi care nu cred în popularitatea monarhiei consideră că, acum că aceasta a fost înlăturată, nu ar mai trebui să se vorbească despre ea, că „nu este nevoie [...] ca să facem o prea mare gălăgie în jurul acestei monarhii, să dezlănţuim o serie întreagă de patimi, mai bine să lăsăm ca uitarea să le vindece.”
Despre monarhie, cu părere de rău
Vasilichi nu este de acord cu această idee, fiind de părere că, din contră, Partidul Comunist ar trebui să arate oamenilor „adevărul” (în versiunea comunistă, bineînţeles) despre monarhie, de ce a fost instaurat acest regim în România, ce a reprezentat el şi de ce a trebuit înlăturat. E nevoie, spune Vasilichi, de o „muncă de lămurire a maselor, de dezrădăcinare în masă a ideii monarhice”.
Ce lucruri despre monarhie trebuiau spuse în această „muncă de lămurire a maselor”? Vasilichi prezintă principalele idei care ar trebui promovate – prin propagandă şi prin discursul istoric – pentru ca oamenii să înţeleagă adevărul despre monarhie. În primul rând, se porneşte de la premisa că monarhia a împiedicat dezvoltarea naturală a ţării. Însă Vasilichi subliniează că această vină nu aparţine propriu-zis monarhului (deşi viitor istorici vor fi tentaţi să afirme acest lucru despre Carol al II-lea), ci claselor exploatatoare din ţară – moşierimea şi burghezia (viitorii capitalişti), cele care au decis instaurarea unui regim monarhic în România.
10 mai 1946: ultima reprezentaţie de gală a Regelui Mihai
Teoria lui Vasilichi este următoarea: aceste două clase „au avut nevoie de o mantie regească, în dosul căreia să se ascundă, pentru a face această operă mârşavă”, anume exploatarea maselor. Este menţionat aici şi Cuza, domnul naţional care a refuzat să îndeplinească acest rol de marionetă a moşierimii şi burgheziei, şi care, tocmai din această cauză, a fost înlocuit. Prin aducerea în discuţie a lui Cuza în această poziţie se pun bazele viitoarelor comparaţii Cuza – Carol (domn naţional vs. principe străin) ce vor apărea în istoriografie.
La capitolul „rol nefast în dezvoltarea ţării”, Vasilichi încheie prin a spune că monarhia, ca reprezentant al celor două clase care au susţinut-o, a luat partea acestora şi nu s-a îngrijit şi de interesele ţăranilor şi muncitorilor; „ca atare, politica monarhiei nu putea fi alta decât a marilor moşieri şi capitalişti.”
Se încarcă comentariile...
