Rostul acestui „Castel” era, atunci, şi a fost mulţi ani apoi, de a favoriza accesul oraşului la atributele şi exigenţele civilizaţiei citadine.

Înfăţişarea acestui „Castel de apă”, atât de reuşit şi original din punct de vedere arhitectural, l-a inspirat pe un tânăr inginer gorjean, devenit bucureştean prin profesie, dar incapabil, fericit, să se dezrădăcineze, întemeiat intelectual pe o bogată informaţie şi pe o bogată cultură la care mă simt dator să adaug, pe lângă acestea, receptivitatea mereu vie la nou în spaţiul plastic pe care şi l-a şi ilustrat convingător prin grafică şi pictură, expuse cu succes. Inginerul, pe numele lui Vasile Vasiescu, a propus  cu vocaţie poetică şi inspirat transformarea „Castelului”, în pragul abandonării lui, într-un muzeu şi, fireşte, într-un spaţiu expoziţional consacrat identităţii artistice gorjene populare şi culte.

Din nefericire, pledoaria inginerului, materializată şi printr-o publicaţie cu acest titlu şi, în ultimă instanţă, cu o carte întreagă, s-a izbit de pragmatismul mediocrităţii administrative provinciale şi, trecut de la un beneficiar la altul, s-a pierdut în anonimat.

Dar drama acestui „Castel” n-a înfrânt şi orgoliul gorjenesc al inginerului Vasile Vasiescu care n-a încetat să militeze pentru identitatea vetrei sale spirituale gorjeneşti prin cărţi tipărite cu mijloace proprii şi publicaţii, unele sprijinite, ce-i drept, şi de receptivi factori culturali târgujieni, dar purtând toate pecetea însufleţirii pandure a incapabilului de dezrădăcinare, domnul inginer Vasile Vasiescu.

Iată, câteva dintre titlurile lucrărilor şi publicaţiilor tipărite cu harul şi patima acestui gorjean din spiţa celor ce au însemnat în timp nobila dăruire ctitoricească pentru propăşirea spirituală a geografiei natale şi nu fac decât să întăresc un adevăr când spun că în curând septuagenarul inginer Vasile Vasiescu, reprezentant al vieţii culturale româneşti de azi, se înscrie în sintagma lui Nicolae Iorga „oameni cari mai sunt...”:

Cărţi

Pe branţuri de sticlă, 2000

Castelul de Apă, 2002, Un Almanah al oraşului Târgu-Jiu, îngrijit de Vasile Vasiescu şi editat de revista Lumea Gorjenească

Brâncuşi versus Brâncuşi, 2006, cu un cuvânt de întâmpinare de Barbu Brezianu şi o postfaţă de Ion Pogorilovschi

Cartul de noapte, 2007, cu o prefaţă desenată de Nicăpetre şi o postfaţă de Grigore Smeu

 după Brâncuşi, 2009, 13 întâlniri provocate de Vasile Vasiescu 

 Muzeul fără pereţi, 2012

 str. Calea Eroilor, 2015

Publicaţii

„Brâncuşi - frontiera clipei”, 1996

„Lumea Gorjenească”, 1999, plus câteva suplimente de culturăCastelul de  Apă, după Brâncuşi, Drumuri brâncuşiene, Luceafărul de Bălăneşti.

A relansat într-un rând revista Brâncuşi, fondată cândva de regretaţii Nicolae Diaconu şi Ion Pogorilovschi.

Expoziţie de grup

Desemne, la Muzeul din Târgu Jiu, 2016

A scris şi scrie cu autoritate critică de artă şi publică eseistică pe teme plastice în reviste prestigioase.

Izvorât, el însuşi, dintr-un neam de gorjeni investiţi cu harul sculpturii în lemn, moştenitor şi păstrător modern de la părinţi al unei case cu porţi şi stâlpi şi pridvor olteneşti de o rară frumuseţe, meritând să fie recunoscută ca operă-muzeu, Vasile Vasiescu continuă să viseze la „Castelul de apă” ca la un simbol al pledoariei de care avem nevoie şi azi de a se păstra pentru viitorime tot ce se mai poate păstra din zestrea artistică a acestei ţări pe care zeii tutelari ai culturii par să o fi părăsit.

M-am oprit în această Carte poştală de suflet la numele lui Vasile Vasiescu, din Bălăneştii Gorjului, care a dat şi oameni de ştiinţă şi arhitecţi ai unor case, nu întâmplător, aflate la Muzeul Astra, şi care păstrează intacte obiceiuri tradiţionale cu sute de ani vechime, cum este şi sărbătoarea Viţei-de-vie şi a pometurilor rodnice la începutul primăverii, un adevărat ritual, m-am oprit, zic, la numele domnului inginer Vasile Vasiescu pentru că, după o viaţă de zbatere pentru cauza identităţii noastre spirituale, merită un salut solidar.