„În lipsa preşedintelui“, thrillerul politic al anului trecut

Cele trei evenimente editoriale ale anului 2018 la Editura RAO sunt „În lipsa preşedintelui“ de Bill Clinton şi James Patterson, „Pe umerii giganţilor“ de Umberto Eco şi „Queen în 3D“ de Brian May.

Volumul "În lipsa preşedintelui" descrie o ameninţare atât de gravă, încât ar putea periclita toată America. Nesiguranţa şi frica pun stăpânire pe preşedintele Duncan şi stafful lui. Evenimentele, neaşteptate şi surprinzătoare, se petrec pe parcursul a trei zile, când zvonurile despre eventuale atacuri cibernetice, spionaj şi trădare la Casa Albă se răspândesc cu repeziciune. Însuşi preşedintele devine suspect, apoi dispare, pur şi simplu, din ochii tuturor, creând o şi mai mare panică.

"În lipsa preşedintelui", cel mai important thriller politic al anului, are ca subiect lipsa preşedintelui SUA.  Jonathan Lincoln Duncan, un preşedinte integru, este acuzat că ar avea o relaţie strânsă cu o reţea teroristă. Nici presa şi nici publicul nu ştiu însă faptul că acesta încearcă de fapt să evite o criză. Preşedintele află de ameninţarea cu un virus cibernetic. Ar putea să lipsească un preşedinte în exerciţiul funcţiunii, aşa cum se întâmplă în carte?

Iată un scenariu perfect posibil. Prima carte de ficţiune semnată de fostul preşedinte al Statelor Unite şi de cunoscutul autor James Patterson va fi publicată în România pe 10 octombrie. A 11-a oră, Grădina zoologică, Invizibil, A 2-a şansă sunt doar câteva dintre cărţile  semnate de James Patterson şi publicate la Editura RAO. Volumul de memorii "Viaţa mea", scris de fostul lider de la Casa Albă, a fost lansat în 2005 la Bucureşti în prezenţa autorului.

Informaţia de bună calitate, care ar fi putut veni doar de la un fost comandant-şef, face din „În lipsa preşedintelui“ cel mai original şi mai înfricoşător roman apărut în ultimii ani. O carte în care agresorii
devin eroi, cetăţenii-model devin trădători.

 „Această carte este precum aeronava prezidenţială a SUA, Air Force One: mare şi rapidă. Clinton şi Patterson fac un tandem excepţional, ca doi mari povestitori: unul din interior, bun cunoscător
al funcţionării sistemelor şi mecanismelor puterii în stat, celălalt din exterior, dar ambii extrem de buni în ceea ce fac. Împreună, cei doi ne oferă o călătorie palpitantă prin coridoarele ascunse ale puterii şi politicii. Cartea este instructivă, pe cât este de distractivă", aprecia Michael Connelly.
 

FRAGMENT
În lipsa preşedintelui
de Bill Clinton, James Patterson

"Lester  Rhodes  interogând  martorii  înainte  să  fie  preşedinte  al Camerei  Reprezentanţilor,  pe  când  era  un  membru  mediocru  al  congresului  în Comitetul  de  Supraveghere al Camerei Reprezentanţilor, ca să ştiu că are tendinţa de a începe în forţă, de a ataca direct la jugulară, de a doborî martorul. Ştie– de fapt,
după 1988, când Michael Dukakis a greşit la prima întrebare a dezbaterii despre pedeapsa cu moartea, toată lumea ştie că, dacă greşeşti la început, nimeni nu-şi mai aminteşte altceva.
Oare preşedintele Camerei Reprezentanţilor va urma acelaşi plan de atac cu un preşedinte în funcţie?
Bineînţeles că asta va face.
– Domnule preşedinte Duncan, începe el.
De când ne ocupăm de protejarea teroriştilor?
- Nu facem aşa ceva, spun eu atât de repede că aproape vorbesc peste el, pentru că nu poţi da atenţie unei asemenea întrebări. Şi niciodată nu vom face aşa ceva. Nu atât timp cât eu sunt preşedinte.
–Sunteţi sigur de asta?
Chiar a spus aşa ceva? Simt că-mi ia foc faţa. Nu a trecut nici măcar un minut şi el deja m-a călcat pe nervi.
–Domnule preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, mă adresez. Dacă am spus asta, înseamnă că vorbesc serios. Haideţi să clarificăm acest lucru de la început. Nu ne ocupăm de protejarea teroriştilor.
După ce îi amintesc asta, el tace o vreme.
– Ei bine, domnule preşedinte, poate că trebuie să analizăm nişte probleme aici.
Consideraţi Fiii Jihadului o organizaţie teroristă?
– Bineînţeles! Asistenţii mei mi- au sugerat să nu pronunţ „bineînţeles“; poate suna pompos şi arogant dacă nu e pronunţat aşa cum trebuie.
–Acel grup a fost sprijinit de Rusia, nu-i aşa?

Dau din cap în semn de încuviinţare.
– Da, Rusia a sprijinit FJ din când în când. Am condamnat sprijinul Rusiei pentru FJ şi pentru alte asemenea organizaţii teroriste.
Fiii Jihadului au comis atacuri teroriste pe trei continente diferite, nu-i aşa?

Da, acesta este un rezumat corect al activităţii lor.
Sunt responsabili pentru moartea câtorva mii de oameni?
Da!

Inclusiv americani?
Da!
Dar pentru exploziile din Hotelul Bellwood Arms din Bruxelles, care au ucis cincizeci  şi  şapte  de  oameni,  inclusiv  o  delegaţie  a  legislatorilor  de  stat  din California? Şi pentru infiltrarea în sistemul de control aerian al Republicii Georgia, în urma careia au fost doborâte trei avioane, dintre care unul dintre ele îl transporta
pe ambasadorul georgian spre Statele Unite?
Da, îi răspund. Ambele atacuri s-au întâmplat înainte ca eu să fiu preşedinte,
dar da, Fiii Jihadului şi-au asumat responsabilitatea pentru ambele incidente...

Bine,  atunci  haideţi  să  vobim  despre  ce  s-a  întâmplat de  când sunteţi preşedinte.  Nu-i  aşa  că,  în  urmă  cu  doar  câteva  luni,  Fiii Jihadului  au  fost responsabili  de  infiltrarea  în  sistemele informative militare  ale  Israelului  şi  de dezvăluirea  publică  a  informaţiilor  secrete  despre ofiţerii  operativi  acoperiţi israelieni şi despre mişcările trupelor lor?
– Da. Şi acest lucru e adevărat.
–Şi mult mai aproape de casă, aici, în America de Nord, continuă el. Chiar săptămâna trecută. Vineri, 4 mai. Nu au comis Fiii Jihadului alt atac terorist atunci când au accesat computerele care controlează sistemul de metrouri din Toronto şi l-au închis, provocând o deraiere ce a ucis şaptesprezece oameni, a rănit alte câteva
zeci şi a lăsat mii de oameni blocaţi în întuneric timp de câteva ore?

Are  dreptate  că  FJ  au  fost  responsabili  şi  pentru  acel  atac.  Şi  numărul victimelor precizat de el e ex act. Dar, pentru FJ, acela nu a fost un atac terorist.

Acela a fost un test de funcţionare.

Patru dintre oamenii care au murit în Toronto erau americani, nu-i aşa?
–Aşa este, îi răspund. Fiii Jihadului nu şi- au asumat responsabilitatea pentru acel atac, dar noi credem că ei au fost responsabili.
El dă din cap şi îşi verifică notiţele.
–Domnule  preşedinte,  liderul  Fiilor  Jihadului  e  un  bărbat  pe  nume  Suliman Cindoruk, nu-i aşa?
Iar începem.

Da, Suliman Cindoruk este liderul FJ.
E cel mai periculos şi prolific terorist cibernetic din lume, nu-i aşa?
–Aş spune că e.
–E un musulman născut în Turcia, nu-i aşa?
E născut în Turcia, dar nu e musulman, explic. Este un naţionalist extremist laic  care  se  opune  influenţei  Occidentului  în  Europa  Centrală  şi  de  Sud-Est.
„Jihadul“ lui nu are nicio legătură cu religia.

Asta e părerea dumneavoastră.
Aşa scrie pe fiecare evaluare a serviciilor de informaţii pe care am văzut-o vreodată.  Şi  dumneavoastră  le
-aţi  citit,  domnule  preşedinte   al Camerei Reprezentanţilor. Dacă doriţi să ţineţi o tiradă islamofobă, continuaţi, dar asta nu va face ţara noastră mai sigură.
Reuşeşte să zâmbească crispat.

Oricum, e cel mai căutat terorist din lume sau nu e?
Vrem să-l prindem, îi spun eu. Vrem să prindem orice terorist care încearcă să facă rău ţării noastre.
În lipsa preşedintelui Tace. Se gândeşte dacă ar trebui să mă întrebe din nou

„Sunteţi sigur de asta?“
Dacă o va face, va trebui să mă stăpânescdin răsputeri, să nu răstorn masa şi
să nu îl iau de gât.

Atunci, ca să fim clari, conchide el. Statele Unite vor să îl prindă pe Suliman
Cindoruk.
Nu există nicio nevoie să clarificăm asta, izbucnesc nervos. Niciodată nu a existat o confuzie în privinţa asta. Niciodată. Îl urmărim pe Suliman Cindoruk de un deceniu. Nu ne vom opri până când nu îl vom prinde. Acum este destul de clar pentru dumneavoastră?
Ei, bine, domnule preşedinte, cu tot respectul...

Nu, îl întrerup. Când începeţi o întrebare cu expresia „cu tot respectul“ înseamnă că urmează să spuneţi ceva care nu demonstrează niciun fel  de  respect.

Domnule preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, puteţi crede ce doriţi, dar ar trebui să arătaţi respect
– dacă nu pentru mine, atunci pentru toţi ceilalţi oameni care îşi dedică vieţile pentru a împiedica terorismul şi pentru siguranţa ţării noastre. Nu suntem perfecţi şi nu vom fi niciodată. Dar nu vom înceta niciodată să facem totul cât de bine putem.
Apoi îi fac un semn cu mâna, dispreţuitor.
Continuaţi şi puneţi vă întrebarea!
Cu  pulsul mărit, inspir şi arunc o privire celor trei consilieri ai mei. Jenny, consiliera mea politică, clatină din cap; întotdeauna şi- a dorit să fiu mai agresiv cu noul  nostru  preşedinte  al  Camerei  Reprezentanţilor.  Danny  nu- mi  arată  nimic.

Carolyn,  şefa  echilibr ată  a  cancelariei  mele,  se  apleacă  înainte,  cu  coatele  pe genunchi şi cu mâinile poziţionate în formă de triunghi pe sub bărbie. Dacă ar face parte  dintr-un  juriu  olimpic,  Jenny  mi-ar da nota nouă pentru accesul de furie, dar Carolyn mi-ar da mai puţin de cinci.

Domnule  preşedinte, nu  voi permite ca patriotismul  meu să fie pus  la îndoială,  spune  adversarul  meu  cu  păr  argintiu.  Poporul  american  este  foarte îngrijorat din cauza celor întâmplate săptămâna trecută în Algeria, şi încă nu am ajuns să vorbim despre asta. Poporul american are tot dreptul să ştie de partea cui
sunteţi.

De partea cui sunt?
Tresar şi mă înclin înainte, aproape răsturnând baza microfonului de pe masă.
Sunt de partea poporului american, de partea aceea sunt.
Domnule preşedinte,
Sunt de partea oamenilor care lucrează zi şi noapte ca să apere această ţară.
Cei care nu se gândesc la optică sau la direcţia în care bat vânturile politice. Care nu caută să fie onoraţi pentru succesele lor şi nu se pot apăra atunci când sunt criticaţi.
De partea lor sunt.

Domnule preşedinte Duncan, îi susţin cu tărie pe aceia– bărbaţi, femei care luptă în fiecare zi pentru a ne apăra naţiunea, spune el. Dar discuţia asta nu e despre ei. E despre dumneavoastră , domnule. Aici nu ne jucăm. Nu mă bucură deloc asta.
În alte împrejurări, aş râde. Lester Rhodes a aşteptat audierea comitetului select cu mai mult drag decât aşteaptă un student să împlinească 21 de ani.
Totul e un spectacol. Rhodes, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, a aranjat acest comitet în aşa fel încât să existe doar un singur rezultat– o descoperire a unei o abateri prezidenţiale suficient de grave, astfel încât chestiunea să fie transferată la Comitetul Judiciar al Camerei Reprezentanţilor pentru procedurile de punere sub acuzare. Cei opt membri ai Congresului, care sunt de partea lui, se află în districte sigure ale Congresului, obţinute prin falsuri electorale atât de ridicole, încât ar putea să-şi dea jos pantalonii în mijlocul audierii şi să înceapă să- şi sugă degetele mari de în lipsa preşedintelui la mâini, şi nu numai că ar fi realeşi peste doi ani, dar ar şi conduce fără nicio opoziţie.
Asistenţii mei au dreptate. Nu contează dacă dovezile împotriva mea sunt puternice, slabe sau inexistente. Zarurile au fost aruncate.
–Puneţi- vă întrebările! îl îndemn. Haideţi să terminăm odată cu şarada asta.
În  colţ,  Danny  Akers  se  crispează,  şoptindu-i  ceva  lui  Carolyn,  care  îi răspunde dând din cap, dar menţinându-şi însă faţa inexpresivă. Danny nu agreează comentariul meu despre şaradă şi atacul meu la adresa acestor audieri. Mi-a spus de multe ori că tot ce am făcut arată „rău, foarte rău“ şi oferă Congresului un motiv întemeiat pentru o anchetă.
Nu greşeşte. Doar că nu cunoaşte toată povestea. Nu are autorizaţia de acces la documente clasificate
ca să ştie ce ştiu eu sau ce ştie Carolyn. Dacă ar fi auzit, ar fi  avut  altă  abordare.  Ar  fi  aflat  despre  ameninţarea  la  adresa  ţării  noastre,  o ameninţare cu care nu ne- am mai confruntat niciodată.
O ameninţare care m-a determinat să fac lucruri pe care nu am crezut că le voi face vreodată.
–Domnule preşedinte, l- aţi sunat pe Suliman Cindoruk sâmbătă, 29 aprilie, anul acesta? În urmă cu mai bine de o săptămână? L-aţi contactat telefonic sau nu pe cel mai căutat terorist din lume?
– Domnule preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Aşa cum am spus de multe ori până acum, şi cum ar trebui să ştiţi deja, nu tot ce facem ca să ne apărăm ţara poate fi divul gat publicului. Poporul american înţelege că apărarea naţiunii şi organizarea afacerilor externe implică multe părţi mobile, o mulţime de tranzacţii
complexe şi că unele lucruri care sunt făcute sub administraţia mea trebuie să rămână confidenţiale. Nu pentru că vrem să păstrăm secrete, ci pentru că trebuie. Acesta este rostul privilegiului executiv.

Probabil  că  Rhodes  ar  contesta  aplicabilitatea  privilegiului  executiv  la documentele secrete. Dar Danny Akers, consilierul meu la Casa Albă, spune că vom câştiga această luptă, pentru că avem de- a face cu autoritatea mea constituţională în afaceri externe.

Oricum, simt un nod în stomac când pronunţ aceste cuvinte. Dar Danny a spus că, dacă nu voi invoca privilegiul, aş putea pierde acest drept. Şi, dacă l-aş pierde, ar trebui să răspund dacă am efectuat un apel telefonic, în urmă cu două duminici, către Suliman Cindoruk, cel mai căutat terorist de pe planetă.
Aceasta este o întrebare la care nu voi răspunde.
–Ei, bine, domnule preşedinte, nu cred că poporul american va fi mulţumit de acest răspuns.
„Ei,  bine,  domnule  preşedinte  al  Camerei  Reprezentanţilor,  nu  cred  că poporul  american  te-ar considera un adevărat preşedinte, dar poporul american nici  nu  te-a  ales,  nu-i aşa? Ai obţinut optzeci de mii de vo
turi fără valoare în al treilea district al Congresului din Indiana. Eu am primit şaizeci şi patru de milioane
de voturi. Dar amicii tăi din partid te-au făcut liderul lor pentru că ai strâns o grămadă de bani pentru ei şi le
-ai promis capul meu împăiat şi montat pe un zid.
Probabil că asta nu ar suna prea bine la televizor". (Fragment din "În lipsa preşedintelui" de Bill Clinton şi James Patterson,copyright Editura RAO)
 

Top 5 -  vânzări carţi ale anului la Editura RAO

 - „Origini“, de Dan Brown
  -„Informatorul“, de John Grisham
  -„Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri“,  de Bogdan Bucur
   -„Oaia albă în turma neagră“, de Larry Watts
   -„Cartea secretelor“, de  E. O. Chirovici.