La sfârşitul anilor 60, la începutul anilor 70, l-am audiat la Sala Mică a Palatului, în calitate de pianist, în mai multe recitaluri camerale; partenerii erau aleşi cu atenţie; compatibilităţile erau esenţiale. Îmi aduc aminte, a revenit în viaţa noastră muzicală în anii 90 când circulaţia valorilor devenise realmente dinamică graţie festivalului enescian al muzicii.

A fost un spirit creativ în toate zonele acţiunii sale artistice; în calitate de compozitor, de pianist, de inspirat şi inspirator profesor de compoziţie, de erudit gânditor ce acoperea zone vaste ale culturii, ale artei.

A lăsat urme de neşters în conştiinţa tuturor celor care l-au cunoscut, a celor cu care a colaborat. Căci neliniştea sa era una roditoare. În mod special în calitate de profesor al cunoscutului Brabants Conservatorium din Olanda. Clasa sa de compoziţie se constituia într-o adevărată familie. Aici a activat începând cu anul 1976. De altfel, activitatea componistică, cea de pianist performer şi aceea de profesor s-au îngemănat continuu în viaţa sa personală şi profesională; atât în perioada petrecută în ţară, în anii 60 şi 70 cât şi ulterior, în Olanda, în ţara sa de adopţie.

De la nivelul miniaturilor pentru pian – sunt cunoscute Invenţiunile sale, la  Volumele pentru violoncel sau Sonata pentru clarinet şi pian, iar de aici până la marele său opus, Concertul pentru violoncel şi orchestra, drumul a fost lung şi captivant. Studiase compoziţia cu maestrul Mihail Jora. Ulterior a experimentat de o manieră personală marile orientări stilistice europene ale secolului trecut; depăşeşte tentaţia unor sugestii folclorice şi trece la reevaluarea unor tendinţe neoclasice, la serialism, la valorile modalismului.

Lucrări ale domniei sale au putut fi audiate relativ recent în cadrul Festivalului Meridian organizat de Uniunea Compozitorilor; inclusiv o importantă sonata pentru pian. Este adevărat, pianul a fost o constantă a activităţii sale; studiase cu celebra profesoară Florica Misicescu; iar anumite aspecte ale şcolii marelui dascăl, au penetrat în activitatea pianistică a lui Alexandru Hrisanide. Mă refer la claritatea impecabilă a jocului pianistic, la sensibilitatea lucid orientată a acestuia.

La mijlocul anilor 60 a căştigat la Paris premiul fundaţiei ce omagia figura cunoscutei muziciene franceze Lili Boulanger, un artist de geniu plecat din această lume mult prea devreme.

„Săndel a adus lumina în viaţa mea şi a multor altora din generaţia mea, în anii sumbri ai dictaturii comuniste din România; prin generozitatea lui, prin veselia lui şi prin harul pe care-l avea de a crea o muzică originală, captivantă“, declara recent pianista şi profesoara Liana Şerbescu. In calitate de pianist performer dar şi de profesor, a  promovat consecvent creatia colegilor lui compozitori, creaţia lui Anatol Vieru, Dan Constantinescu, Costin Miereanu si multi alţii...

Cu doi ani în urmă, la împlinirea vârstei de 80 de ani, Radio România Muzical i-a dedicat o extinsă emisiune.

Ultima sa importantă lucrare, anume Concertul pentru violoncel şi orchestră este o comandă a conservatorului în care Alexandru Hrisanide a activat în calitate de profesor. Lucrarea a fost prezentată cu mare succes, în primă audiţie absolută, în anul 1996, de către violoncelistul Mirel Iancovici; cu concursul orchestrei Conservatorului din Tilburg.

A fost stimat şi iubit atât de către studenţii săi, cât şi de colegi.

S-a născut la Petrila în anul 1936 şi ne-a părăsit la sfărşit de noiembrie, în Olanda, la capătul unei îndelungate suferinţe.

Şi-a rostuit creaţia în mare ordine; cu dorinţa ca lucrările sale să fie aduse în ţară.

Ne-a părăsit lăsând în urma sa o mare descumpănire; îl ştiam acolo, în Olanda, aşezat într-una dintre localităţile satelit ale Amsterdamului, în Harlem.

Îl ştiam a fi veşnic tânăr şi ferice! Nu ne-a înşelat.   

Materialul a apărut anterior în publicaţia Actualitatea Muzicală.