Cartea „Oameni aleşi. Străinii“ va fi distribuită pe 13 august cu „Adevărul“

Cartea „Oameni aleşi. Străinii“ va fi distribuită pe 13 august cu „Adevărul“

Ion Simionescu

Pachetul format din ziar şi cartea „Oameni aleşi. Străinii“ semnată de Ion Simionescu va fi  distribuit luni, 13 august, cu ziarul „Adevărul“ şi se va găsi la chioscuri timp de  două săptămâni. Pachetul costă 14,99 lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Abonează-te pentru a primi zilnic ediţia tipărită a ziarului Adevărul (click aici)

Cartea „Oameni aleşi. Străinii“ este o a doua parte a lucrării bibliografice a profesorului Ion Simionescu, „Oameni aleşi. Românii“,  care a apărut cu ziarul „Adevărul“ pe 23 iulie. În acest al doilea volum, autorul portretizează personalităţi internaţionale precum Francisc din Assisi, Demostene, Charles Darwin şi Louis Pasteur. Pachetul ziar şi carte va costa 14,99 lei şi se va găsi la chioscuri timp de  două săptămâni, începând de pe 13 august. Autorul  Ion Simionescu, respectat om de ştiinţă şi preşedinte al Academiei Române între 1941-1944, şi-a propus să readucă în atenţie eroii săi din cultura lumii, evidenţiind cele mai notabile fapte ale acestora, prin intermediul volumului „Oameni aleşi. Străinii“.

„Eroismul este relativ“

„Oamenii de seamă cuprind  însuşiri care se găsesc şi la ceilalţi oameni. Ei concentrează caracteristica vremurilor în care au trăit, ca şi năzuinţa proprie omului de a progresa. Sunt muncitorii timpurilor trecute, dar şi călăuzitorii ori profeţii vremurilor de după ei. Sunt icoana trudei, dar şi lumină altora. Ei rămân clăditorii omenirii,  căci fără ei omenirea ar avea mersul melcului şi o smucesc din inerţie, uneori cu săriturile ciubotelor fermecate din poveste. Faptele şi vorbele lui sunt ca ploaia pe pământul însetat. Ele însă nu pot fi înţelese de oricine; uneori strălucesc ca o lumină prea vie ce te orbeşte. În lumea lui, în cercul cât de restrâns, tot omul poate fi un erou. Eroismul este relativ. Şovăiala te cuprinde în mijlocul drumului spre ţintă. Dacă te nărui, se năruie şi familia, părticica din care este clădit întregul. Viaţa omului mare, cu voinţa de a răzbi orice, îţi poate fi toiagul momentului, sprijin de trecut greul. Poticnind, păşeşti mai departe. Minunea este înfăptuită.  Influenţa oamenilor mari, trece graniţele ţării lor. Ei sunt ai omenirii întregi, sunt mai presus de naţionalitat“, spune autorul, în prefaţa cărţii“, spune autorul Ion Th. Simionescu, în prefaţa cărţii.
„Puterea pururea vie a vieţii oamenilor mari, constă tocmai în faptul că au fost oameni ca şi noi, au muncit, au suferit, dar au creat. Ceea ce se admiră la oamenii de seamă, este tocmai ţesătura omenescului ca substrat al supraomenescului. „Bucuria, prin suferinţă“ a creat-o Beethoven. (…) Calea mai tuturor oamenilor mari e presărată cu spini. Picăturile de sânge şi sudoare formează pentru dânşii firul Ariadnei în labirintul vieţii.  Influenţa oamenilor mari trece graniţele ţării lor. Ei sunt ai omenirii întregi, sunt mai presus de naţionalitate. Cartea de faţă prezintă lucruri inedite ale unor ≤Oameni aleşi≥, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, dar al căror aport pentru evoluţia societăţii a fost imensă“, subliniază Ion Th. Simionescu.

Cariera ştiinţifică a lui Ion Th. Simionescu

Autorul Ion Th. Simionescu (1873 -1944) a urmat  liceul „ A. T. Laurian“ din Botoşani, între anii 1883-1890. Apoi a fost înscris la  cursurile Facultăţii de Ştiinţe, din cadrul Universităţii din Iaşi, iar în perioada 1890-1894 a făcut Şcoala normală superioară „Vasile Lupu“ din Iaşi. Între anii 1895-1898 a urmat cursuri postuniversitare de specializare la Viena, în domeniul geologiei şi paleontologiei. În 1899 a urmat alte cursuri de specializare în Franţa, la Grenoble. Din 1907 a devenit membru corespondent al Academiei Române, din 1910 a fost decan al Facultăţii de ştiinţe, iar din 1911 a fost numit membru titular al Academiei Române. În 1930 a fost preşedinte al Societăţii Române de Ştiinţe, iar în 1941 a fost numit preşedinte al Academiei Române.
De-a lungul carierei sale ştiinţifice şi didactice, Ion Simionescu a publicat peste 1.600 de lucrări, în principal pe teme de geologie, geografie şi paleontologie. Prin lucrările sale, a contribuit la dezvoltarea geografiei, geologiei şi paleontologiei, prin introducerea unor noi puncte de vedere, în cele peste 100 de studii asupra Carpaţilor, Podişului Moldovei, Dobrogei şi a altor regiuni ale României. A fost un adevărat deschizător de drumuri, fiind recunoscut şi pe plan internaţional, în mod deosebit ca specialist în fauna neocomianului.
O constantă a lucrărilor sale este perspectiva evoluţionistă de prezentare a cauzelor şi mecanismelor care determină desfăşurarea proceselor din natură. O serie de rezultate urmate din cercetările practice asupra structurilor stratigrafice şi fosilelor din diferite sectoare montane au fost confirmate de cercetări ulterioare.

Abonează-te pentru a primi zilnic ediţia tipărită a ziarului Adevărul (click aici)

citeste totul despre: