martie - ultimele știri
Lumea a trecut prin cea mai caldă lună martie din istoria înregistrărilor, încununând o serie de 10 luni în care fiecare lună a stabilit un nou record de temperatură, a anunțat serviciul UE de monitorizare a schimbărilor climatice. În Europa a fost mai cald ca în Sahara.
Românii urmează să-și ajusteze ceasurile în noaptea de sâmbătă spre duminică, 30 spre 31 martie. Ora 3:00 va deveni ora 4:00, marcând astfel trecerea la ora de vară.
Ce schimbări ai putea face, odată cu sosirea primăverii, pentru a fi mai fericit și mai sănătos? Yahoo!News propune o listă completă, care te va ajuta să profiți din plin de fiecare zi.
În martie, HBO Max este locul în care ai tot conținutul de care ai nevoie! Pe lângă miile de ore de conținut de calitate, prima lună de primăvară îți aduce extra 20 de filme, 8 seriale, 2 documentare, 3 titluri pentru cei mici și multe altele pe HBO Max.
Astrele prevestesc mult noroc, în prima lună a primăverii, pentru trei nativi. Aceștia vor face o schimbare radicală în urma căreia, succesul le va bate la ușă. Poate fi vorba atât despre câștiguri financiare, cât și întâlnirea unei mari iubiri.
Deşi Ucraina are nevoie de armament şi România ar putea ajuta ţara vecină în războiul cu Rusia, industria de apărare nu are comenzi, oamenii nu-şi primesc salariile şi cei de la Carfil Braşov au declanşat o nouă grevă spontană.
Temperaturile scăzute din ultima vreme afectează plantele şi speciile sensibile de pomi fructiferi, atrag atenţia horticultorii. Mai grav este că stresul termic vine pe fondul unei secete profunde şi al lipsei unui strat protector de zăpadă. Fermieri...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, valabilă în intervalul 14 -27 martie. Meteorologii estimează că în prima săptămână de prognoză regimul termic va avea variaţii de la încălzire la ...
După ce în ultimele zile a nins ca-n poveşti la Braşov, meteorologii anunţă ger în zilele următoare. Vor fi minime chiar şi de minus 14 grade Celsius, cu maxime negative în această săptămână, 7-13 martie 2022.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, valabilă în intervalul 7 - 20 martie. În prima săptămână de prognoză vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, dar apoi se va încălzi...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, valabilă în intervalul 28 februarie - 13 martie. Astfel, până pe 8 martie valorile termice, îndeosebi cele nocturne se vor situa sub normele clima...
Din martie, şoferii care vor staţiona în parcările cu plată din municipiul Buzău şi nu vor achita tariful în vigoare îşi vor găsi roţile blocate şi vor plăti scump pentru a-şi recupera maşinile.
„Singur. Viaţa lui Mihail Sebastian“, cea mai recentă carte a Tatianei, publicată la Editura Humanitas, este disponibilă pentru precomenzi cu autograful autoarei.
Parcarea a fost construită de Primăria Sectorului 3 sub bulevardul Decebal, lucrările fiind finalizate încă din luna martie. Cu toate acestea, parcarea nu este funcţională nici astăzi.
Satelitul natural al Pământului va putea fi observat, pe 28 martie, mai strălucitor şi cu până la 29% mai mare decât de obicei, fenomen cunoscut sub numele de „superlună”.
Conducerea muzeului din Iaşi aduce în centrul atenţiei obiecte de patrimoniu mobil reprezentative pentru istoria ştiinţei şi tehnicii. Seria prezentărilor începe cu un exponat din sfera de interes a aparatelor de uz casnic: Maşina de cusut „Wertheim”...
Întâlnirea a avut loc vineri, 12 martie, în sala de şedinţe a Consiliului Local şi a fost extrem de tensionată, presărată din nou cu acuzaţii între majoritate şi opoziţie.
Andrea Filip, master trainer şi terapeut spiritual, certificat naţional şi internaţional, specializat în ThetaHealing, cu o expertiză de peste 20 de ani în educaţia spirituală şi antreprenorială, spune că a descoperit secretele fericirii unei femei, ...
Recensământ „de probă” al populaţiei, la Focşani. Cum se va desfăşura şi câte gospodării sunt vizate
Direcţia Judeţeană de Statistică Vrancea are un eşantion selectat pentru campania care va începe pe 10 martie şi care se va întinde pe trei săptămâni.
Crimă oribilă descoperită într-un bloc din municipiul Iaşi. Ucigaşul a fost căutat câteva ore după ce fugise de acasă şi apoi a fost condus la audieri.
Luna martie este una dintre lunile cele mai bogate în tradiţii şi superstiţii, în România. Paharele de vin, baterea pământului sau arderea uscăciunilor sunt doar câteva dintre acestea.
Primarul unei comune din judeţul Iaşi a fost bătut în mijlocul străzii, pentru că a încercat să aplaneze un conflict între cei doi atacatori şi alţi localnici.
Ca în fiecare an, poliţiştii buzoieni au respectat tradiţia de a le oferi mici simboluri ale sosirii primăverii femeilor aflate la volan şi în mijloacele de transport în comun.
Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a făcut miercuri precizări referitoare la ordinul comun cu Ministerul Sănătăţii care interzice schimbul de obiecte personale la şcoală, prevedere interpretată ca o interdicţie referitoare la oferirea de flori şi măr...
Ministerul Educaţiei a trimis un comunicat în care nici nu interzice, nici nu recomandă oferirea de flori sau mărţişoare în şcoli de 1 şi 8 Martie, ci îndeamnă la prudenţă pentru a nu facilita răspândirea noului coronavirus.
Dacă în alţi ani începutul lunii martie însemna o oportunitate pentru instituţii, poliţişti, dar mai ales politicieni să interacţioneze cu sute, poate mii de sucevence, cărora să le ofere flori, anul acesta, în contextul pandemiei, gesturile simple d...
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a afirmat că, până la sfârşitul lunii martie, România va avea două milioane şi jumătate de doze devaccin de la BioNTech Pfizer, iar coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorg...
Din luna martie, când s-a declanşat pandemia şi până în prezent au murit de coronavirus 236 de vrânceni. Alte 6.527 de persoane au fost depistate pozitiv în judeţ.
Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi a primit o amendă de 14.500 de lei după ce nu a deszăpezit un drum pe care a avut loc un accident rutier....
Contractele futures pentru petrolul Brent au încheiat tranzacţiile de marţi, 4 august, la cel mai ridicat nivel atins de la începutul lunii martie, susţinute de speranţele că politicienii fac progrese în negocierile referitoare la noul pachet de măsu...
O idee simplă, pornită la sfârşitul lunii martie din necesitatea de a-şi proteja mama, aduce un venit sigur şi clienţi fideli unei familii de legumicultori dintr-o comună olteană.
Criminalitatea sesizată de Poliţia Română a scăzut în ceea ce priveşte cei mai importanţi indicatori (furturi, tâlhării, infracţiuni stradale), în luna martie a acestui an, iar numărul accidentelor rutiere grave a scăzut şi el semnificativ, potrivit ...
Edilul a anunţat că au fost alocate de la bugetul local încă 2,3 milioane de lei pentru procurarea a 14 ventilatoare necesare intubării pacienţilor de la Spitalului Pediatric din Galaţi. Suma suplimentară alocată spitalelor în ultima săptămână depăş...
BNR a luat vineri o măsură decisivă în contextul pandemiei, anunşând reducerea dobânzii cheie începând cu data de 23 martie, în scopul atenuării impactului situaţiei generate de coronavirus asupra populaţiei.
Numărul cazurilor testate pozitiv în judeţul Bistriţa-Năsăud a ajuns la 3. În continuare, 106 persoane sunt în carantină şi 508 în izolare la domiciliu.
De la 1 şi până pe 9 martie, în tradiţia populară sunt zilelele babelor. Există obiceiul de a numi fiecare dintre ele cu numele unei bătrâne. Oamenii află astfel cât de bine le va merge tot anul, în funcţie de vremea din acea zi. Zilele babelor se în...
Meteorologii anunţă că vremea se îndreaptă sâmbătă , iar în sud şi est va fi puţin mai cald decât în mod obişnuit. Dimineaţa apar câţiva stropi de ploaie prin sud-est şi ceva fulguieli pe la munte, apoi se arată soarele.
ANALIZĂ Florile de Mărţişor şi de 8 Martie, un business „înfloritor“ de peste 20 de milioane de euro
De 1 Martie şi de Ziua Femeii, vânzările de flori vor aduce importatorilor şi florăriilor o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro, arată o analiză Frames. Cele mai căutate flori, în această perioadă, sunt cele specifice primăverii, precum ...
Luna martie bate la uşă, iar din punct de vedere astral va fi o perioadă completă, în care stările vor varia de la o zi la alta, dar care în final va aduce succes pe toate planurile. În plan amoros, cel mai bine stau cei din zodia Vărsător, iar la ca...
Doar câteva zile ne mai despart de luna martie, lună în care unii dintre nativi vor străluci din toate punctele de vedere, întrucât vor avea noroc atât în plan financiar, cât şi în plan amoros.
Simularea Evaluării Naţionale 2020 va avea loc înainte de vacanţa de Paşte, în ultima săptămână din luna martie, potrivit unui proiect de ordin discutat în Consiliul de Dialog Social de la Ministerul Educaţiei. Elevii de liceu vor susţine simularea p...
Meteorologii au emis pentru miercuri o prognoză specială pentru Bucureşti ce vizează ploi, vânt şi temperaturi cuprinse între 5 şi 15 grade Celsius. Potrivit ANM, de miercuri dimineaţă până la ora 20.00 cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii să pl...
Pe lângă tradiţionala Zi internaţională dedicată Femeii, tot în luna martie sunt zile dedicate poeziei, fericirii sau constantei matematice pi.
Chiar dacă primăvara s-a instalat deja, în unele zone din judeţul Maramureş este încă iarnă. Stratul de zăpadă este prezent în zona de deal şi munte şi măsoară 64 cm la Cavnic, 39 cm la Vf. Iezer, 30 cm la Băiuţ, 8 cm la Luhei, 2 cm la Firiza, Valea ...
Începând cu data de 1 şi până pe 9 martie, tradiţia spune că trebuie să ne alegem o „babă“ aferentă unei zile din acest ciclu calendaristic, iar aceasta va anticipa starea de spirit şi norocul pentru întreg anul....
„Una dintre legende spune că, în vremuri îndepărtate, boierii bogaţi îşi cumpărau neveste tinere pe care le ţineau în camerele de la etajul casei. Coşarul avea intrare pe toate coşurile, în toate camerele care se încălzeau. După ce pleca coşarul, min...
Majoritatea respondenţilor – peste 72% – au un buget de până la 100 de lei pentru achiziţia unui instrument de scris, în timp ce aproximativ 18% alocă între 100 de lei şi 300 de lei.
Luna martie aduce precipitaţii puternice în toată ţara, iar la munte se va aşterne un nou strat de zăpadă. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a publicat prognoza pentru intervalul 25 februarie-10 martie.
O comunitate de mămici din România, care încurajează şi sprijină femeile să îşi deschidă şi să îşi dezvolte o afacere proprie, oferă câteva idei de mărţişoare handmade, ideale pentru 1 Martie....
După episodul de iarnă severă, vremea revine la normal. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) anunţă că de luni începe să se încălzească uşor, însă va mai fi ger dimineaţa, local în regiunile centrale şi izolat în rest. Cerul va fi variabil, ...
Un milion de bilete de avion sunt scoase la vânzare la preţ redus, a anunţat Ryanair, preciz\ând că lansează astfel promoţia masivă de „Lunea neagră”.
Oficialii Prefecturii Iaşi au transmis că judeţul se va afla de sâmbătă, 17 martie, sub o nouă avertizare meteo. Codul galben va fi menţinut cel puţin până duminică seară.
După ce trec Babele şi Mucenicii, vine, în sfârşit, rândul vântului care primeşte numele lunii a treia a anului, Vântul lui Martie, ca un simbol al debutului hotărât al primăverii pe care ţăranul îl aşteaptă sau mai ales îl aştepta, atunci când şi ti...
Obiceiul străbun de a numi primele zile ale lunii martie cu numele unei babe cunoscute pentru a cunoaşte firea ei se mai păstrează şi astăzi. Dacă timpul nu e bun, baba e rea. Zilele babelor ţin de la 1 la 9 martie, când se crede că vin moşii şi căld...
În urmă cu 41 de ani, zona seismică Vrancea a produs unul dintre cele mai distrugătoare cutremure care au existat în România, cu peste 1500 de morţi la nivel naţional.
În credinţa populară se spune că cine mănâncă urzici în această lună, prima buruiană din martie, va fi sănătos tot anul. Specialiştii confirmă beneficiile acestei plante. Urzica are o concentraţie mare de carotenoide (provitamina A) cu acţiune regene...
Ideea unei săptămâni sau două petrecute în temperaturi primăvăratice, departe de contextul de zi cu zi, e de nerefuzat. Echipa momondo.ro propune şapte destinaţii calde pentru cei care vor să fugă de iarnă.
Martie este luna în care femeile sunt în mod vădit admirate, apreciate şi răsfăţate. Ziua Femeii este „pretextul perfect“ pentru a le surprinde plăcut cu un cadou inspirat. Pentru asta trebuie să ştim exact ce tip de cadou se potriveşte profilului pe...
Instituţia publică din Vrancea a comandat, în afara mărţişoarelor cu cristale Swarovski, şi câteva mii de felicitări personalizate care vor fi împărţite femeilor de 1 şi 8 Martie.