lacul cincis - ultimele știri
Câțiva oameni au mai rămas în cătunele de pe valea Tătăușului din Hunedoara, înghițite aproape complet de pădure în ultimele decenii. În trecut, locurile erau pline de viață.
Ruinele a două biserici vechi și a unei topitorii care a funcționat în secolele trecute au rămas din fostul sat Baia Craiului, aflat la coada Lacului Cinciș.
Satul Cinciș Cerna are o poveste dramatică. A fost construit, în numai câteva luni, de localnicii alungați din mai multe așezări de pe valea Cernei, înghițite de apele Lacului Cinciș.
Satul Mosoru s-a alăturat unui șir lung de așezări din județul Hunedoara părăsite complet. Natura a pus stăpânire pe așezarea cu case ruinate.
Șoseaua degradată de pe malul Lacului Cinciș din Hunedoara a fost în ultimii ani unul dintre motivele pentru care turiștii au evitat zona de agrement. Drumul a intrat în reparații.
De patru ani, doar reparaţii minore au avut loc pe drumul Lacului Cinciş, una dintre cele mai degradate şosele turistice din România.
Seceta a transformat într-un mod spectaculos zona de la izvoarele lacului Cinciş din Hunedoara, unde se află ruinele a două biserici înghiţite de ape, în anii ´60.
Verile secetoase au schimbat înfăţişarea locurilor inundate din fostul sat Baia Craiului. Apele s-au retras, iar râul Cerna şi-a recăpătat conturul, pe mai mult de un kilometru, lărgindu-şi malurile ieşite de sub ape ori formate de aluviuni. Suprafaţ...
Drumul de pe malul Lacului Cinciş, Hunedoara, se numără printre sectoarele rutiere care nu au putut fi reabilitate în ultimii ani.
Turiştii care se îndreaptă spre Lacul Cinciş mai au de aşteptat mai multe săptămâni până când vor putea circula în condiţii civilizate pe drumul judeţean de pe malul apei. Din ianuarie 2018, şapte kilometri ai şoselei (DJ 687 D) au fost preluaţi în a...
Lacul Cinciş a adus transformări radicale întregului ţinut din jurul acestuia, în cele şase decenii de la înfiinţare.
Pădurile au crescut în voie pe malurile Lacului Cinciş, în zone unde în trecut se aflau sate ale pădurenilor. Lacul Cinciş a fost înfiinţat la începutul anilor 60 pentru a asigura necesarul de apă al Hunedoarei şi al combinatului siderurgic. ADEVĂRUL
Oamenii au creat Lacului Cinciş o aură de loc misterios, în jurul căruia s-au petrecut evenimente ieşite din comun.
Lacul de acumulare Cinciş şi barajul său au fost înfiinţate în anii 60, în apropiere de Hunedoara, pe vetrele mai multor sate de pe valea Cernei, în Ţinutul Pădurenilor. VIDEO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Gheaţa şi zăpada care au acoperit în această iarnă zona din amonte a Lacului Cinciş s-au topit şi lasă se se vadă transformările prin care a trecut.
În cele şase decenii de la înfiinţarea Lacului Cinciş, aluviunile şi perioadele secetoase au făcut ca locurile din amonte a barajului să treacă prin mari transformări. După topirea zăpezii şi a gheţii care acopereau luciul apei, zona bisericii ruinat...
Tone de gunoaie menajere şi deşeuri voluminoase aruncate de localnici s-au strâns în zona parcărilor de pe malul Lacului Cinciş.
Frigidere stricate, maşini de spălat, televizoare, saltele vechi, cauciucuri de maşină, butoaie cu uleiuri se amestecă printre covoarele de gunoaie menajare care împânzesc locurile de popas din jurul lacului Cinciş. „Litoralul hunedorenilor” a deveni...
Lacul Cinciş din Hunedoara oferă privelişti spectaculoase, însă în multe locuri frumuseţea acestora este alterată de comportamentul turiştilor şi al localnicilor.
Turiştii din toate colţurile României vin să admire priveliştea bisericii care fusese înghiţită de ape, însă găsesc în dreptul ei o zonă împânzită de gunoaie. Poteca abruptă care coboară din parcare până la ape a devenit un loc unde oamenii au „scăpa...
Gerul din ultimele nopţi a făcut ca apele Lacului Cinciş să fie acoperite pe o suprafaţă mare cu un strat gros de gheaţă.
După mai multe nopţi în care temperaturile au scăzut până la minus 15 grade Celsius, apele Lacului Cinciş au fost cuprinse, în zona din amonte, de un strat gros de gheaţă. Cele mai spectaculoase privelişti se înfăţişează vizitatorilor lacului în veci...
Au trecut şase decenii de la începerea amenajării lacului Cinciş şi a barajului său. Zona a trecut prin mari transformări, unele dăunătoare mediului.
Lacul Cinciş a fost înfiinţat la începutul anilor 60, în vecinătatea municipiului Hunedoara, pentru alimentarea cu apă a zonei urbane şi a combinatului siderurgic. VIDEO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Seceta din ultimele luni a schimbat înfăţişarea zonei de la coada lacului Cinciş, Hunedoara, unde în trecut turiştii puteau ajunge cu vaporaşul.
Lacul Cinciş şi barajul său au fost create la începutul anilor ’60, iar pentru a face loc amenajării hidrografice – rezervorul uriaş de apă al Hunedoarei şi al combinatului siderurgic – au fost inundate satele Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Cr...
O mărturie rară despre biserica Huniazilor, scufundată sub apele Lacului Cinciş, datează din anii construcţiei barajului său.
Înghiţite de apele Lacului Cinciş, ruinele unei biserici medievale ar fi fost locul unde a fost înmormântată mama lui Ioan de Hunedoara.
Zona de agrement din jurul Lacului Cinciş se confruntă cu numeroase probleme, însă a devenit una dintre cele mai populare destinaţii turistice din vestul ţării.
Lacul Cinciş, râul Mureş şi râul Strei fac aproape în fiecare an victime, iar mulţi dintre cei care şi-au pierdut viaţa în apele lor sunt oameni tineri.
Reparaţiile efectuate în ultimele zile pe şoseaua spre Lacul Cinciş, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţul Hunedoara, nu au eliminat problemele majore ale drumului.
Drumul Lacului Cinciş a intrat în şantier. Şoseaua turistică ajunsese într-o stare dezastruoasă FOTO
Drumul Lacului Cinciş a intrat în şantier. Autorităţile nu au mai putut ignora nemulţumirile turiştilor şi ale localnicilor faţă de starea dezastruoasă a şoselei.
Până în 1990, doar câteva construcţii se aflau pe malul Lacului Cinciş. În ultimii ani, însă, zona a devenit un adevărat cartier de lux, cu clădiri şi terenuri scoase la vânzare cu sute de mii de euro.
Turiştii care vor zilele libere pe malul Lacului Cinciş, o zonă populară de agrement din vestul ţării, sunt primiţi pe unul dintre cele mai proaste sectoare de drum.
Lacul Cinciş oferă o panoramă impresionantă, dar câteva locuri emblematice îi sporesc farmecul prin istoriile lor: barajul uriaş de beton, fosta vilă de protocol construită pentru Nicolae Ceauşescu şi bisericile de sub ape.
Şoseaua de pe malul Lacului Cinciş se află într-o stare avansată de degradare, accelerată de lucrările la reţeaua de apă şi canalizare.
La aproape o lună de la amplele lucrări hidrotehnice realizate pe Lacul Cinciş pentru a preveni inundaţiile de primăvară, nivelul apei a scăzut vizibil, iar priveliştea de la coada lacului s-a transformat total.
Un fenomen spectaculos poate fi observat în aceste zile în zona barajului Lacului Cinciş, aflat în vecinătatea municipiului Hunedoara.
O potecă anevoioasă coborară prin pădure spre unul dintre locurile cele mai interesante de pe malurile Lacului Cinciş.
Aflat la mai puţin de 10 kilometri de Hunedoara, barajul Teliuc - Cinciş a fost construit în timp record la începutul anilor ´60, într-o vreme în care combinatul siderurgic din Hunedoara, pe care urma să îl deservească, se afla în plină dezvoltare, f...
În Baia Craiului, un sat dispărut sub apele Lacului Cinciş, au rămas ruinele unei biserici impresionante, vechi de peste două secole.
Pădurea a înghiţit cu totul gospodăriile abandonate din vecinătatea Lacului Cinciş, aflat la mai puţin de 15 kilometri de Hunedoara.
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost scos din apele Lacului Cinciş. A fost identificat în persoana tânărului înecat în urmă cu trei săptămâni.
Unii dintre localnicii din împrejurimile Lacului Cinciş cred că apele sale „îşi iau tributul” în vieţi omeneşti şi că au fost aruncate blesteme asupra acestuia.
Aproape în fiecare an, apele Lacului Cinciş fac victime omeneşti. Unele nu au mai fost descoperite niciodată. Dramele din jurul amenajării hidrografice au început odată cu construcţia barajului său pe valea râului Cerna, aflat la circa 10 kilometri d...