alpinisti - ultimele știri
Alpiniștii care doresc să își întreacă limitele și să escaladeze cel mai înalt punct de pe Pământ vor fi nevoiți să respecte o nouă regulă, impusă de autorități.
O căsuță din lemn așezată pe un deal abrupt dintr-o zonă pitorească din sudul Chinei a câștigat porecla de "cel mai incomod magazin" din țară.
Un eveniment tragic a avut loc, duminică dimineața, în Alpii italieni. Doi alpiniști pasionați și-au pierdut viața, în timpul unei ascensiuni pe muntele Ortler, din nord-estul Italiei.
Opt persoane au murit în timpul escaladării vulcanului Kliucevskaia Spoka, situat în estul îndepărtat al Rusiei, iar alți patru alpiniști au rămas blocați după ce condițiile meteorologice de ger și vânt puternic au blocat operațiunile de salvare, relatează Reuters.
Trei alpinişti au murit şi alţi doisprezece au fost răniţi după ce au căzut în timp ce escaladau vulcanul Carihuairazo din Ecuador, au anunţat, sâmbătă, serviciile de urgenţă, relatează AFP.
Cei doi alpinişti au promis că vor reveni şi vor cuceri unul dintre cele mai periculoase vârfuri din lume, aşa cum au făcut cu multe altele, în Europa şi nu numai.
Alpiniştii care se pregăteau în deceniile trecute în masivul Retezat erau printre cei mai buni din România, iar secretul lor erau antrenamentele extrem de dure.
Cinci alpinişti au murit după ce au fost surprinşi de o furtună de zăpadă pe Muntele Elbrus din Rusia, cel mai înalt din Europa, potrivit oficialilor citaţi de Reuters. Ceilalţi 14 membri ai grupului au fost salvaţi din masivul caucazian în condiţii ...
După ce a urcat pe Kilimanjaro şi pe Mont Blanc, Alex Benchea vrea să ajungă pe „Acoperişul Europei”, Elbrus. Alpinistul este nevăzător şi va face ascensiunea împreună cu un alt coleg nevăzător şi unul cu probleme la şold.
Alpiniştii au rămas blocaţi, vineri seara, pe un traseu din masivul Bucegi. Aceştia au fost recuperaţi de salvamontişti după o intervenţie care a început vineri noapte şi a durat peste şase ore.
Alpiniştii români Marius Gane şi Horia Colibăşanu vor să urce în premieră mondială pe o nouă rută vârful Dhaulagiri din Himalaya (8.167 metri), unul dintre cele mai dificile din lume. Ei au ajuns deja pe 19 martie în Nepal, iar pe 21 martie au începu...
Cel puţin zece alpinişti au murit, iar mai mulţi alţii au fost daţi dispăruţi, în urma unor avalanşe la nord de Teheran, potrivit presei iraniene citată de Euronews. Drama a avut loc de Crăciun, iar operaţiunile de salvare erau îngreunate de viscolul...
Doi tineri din Bucureşti care urcaseră luni 6 iulie pe vârful Moldoveanu şi nu se mai întorseseră la maşina care îi aştepta au fost găsiţi noaptea trecută de salvamontiştii din Nucşoara după mai bine de patru ore de căutări....
Zsolt Torok, Teofil Vlad şi Romeo Popa sunt trei români care au reuşit o performanţă unică. Sunt autorii unei premiere în alpinismul mondial, reuşind să abordeze un traseu în Himalaya pe care nimeni nu l-a mai parcurs până acum cu succes.
Trei experiemnaţi alpinişti români, Teofil Vlad (Argeş), Zsolt Torok (Arad) şi Romeo Popa (Prahova), au reuşit să escaladeze vârful Pumori (7160 metri), unul dintre cele mai dificile din Himalaya, supranumit ”Fiica Everestului”. Cei trei au mers în p...
Cel puţin opt alpinişti din cadrul unei expediţii sud-coreene au murit pe vârful Gurja, în Nepal, în urma unei puternice furtuni de zăpadă care le-a devastat tabăra, au anunţat, sâmbătă, responsabili nepalezi, citaţi de AFP.
Autorităţile locale din municipiul Târgu Jiu încearcă să alunge ciorile din parcul în care se află o operele lui Brâncuşi cu ajutorul alpiniştilor utilitari. Aceştia au început de ieri o acţiune de distrugere a cuiburilor.
După înmormântarea celor trei alpinişti, ale căror trupuri au fost recuperate de pe crestele Munţilor Făgăraş, cei care i-au cunoscut pe Titi Fârtăieş, Petru „Sendi“ şi Octavian Sandu-Andrieş şi-au transmis regretele despărţirii de ei şi au rememorat...
Doi alpinişti din Cluj Napoca au fost coborâţi, duminică noaptea de pe o stâncă, de către salvamontiştii din Alba. O tânără de 22 de ani şi un bărbat de 28 de ani au abordat un traseu dificil prin Cheile Vălişoarei şi nu au mai putut coborî.
Salvatorii montani cu experienţă din România critică la unison şi în termeni duri decizia alpiniştilor Ovidiu Popescu şi Bela Gulacsi de a-şi duce copiii în expediţie în munţii Retezat într-o zi în care pericolul de avalanşă era iminent. Dor Geta Pop...
O avalanşă a surprins un grup de şapte turişti care a urcat sâmbătă, 22 aprilie, pe vârful Peleaga din Munţii Retezat. Doi copii, Dor Geta Popescu (13 ani) şi Erik Gulacsi (12 ani), alpinişti profesionişti, au decedat în accident.
Dor Geta Popescu (13 ani), multiplă recordmană mondială şi europeană, şi Erik Gulacsi (12 ani), recordman european, sunt cele două victime ale avalanşei din Retezat, potrivit şefului Serviciului Salvamont al Judeţului Hunedoara....
Cei doi turişti din Craiova, care au fost căutaţi în masivul Retezat, începând cu dimineaţa zilei de duminică, au fost găsiţi, luni, pe drumul care leagă cabana Rotunda de barajul Gura Apelor. Ei au relatat cum s-au rătăcit din cauza viscolului şi cu...
Cei doi turişti din Craiova, daţi dispăruţi de duminică dimineaţă, în Masivul Retezat, au fost găsiţi în zona cabanei Rotonda de la Gura Apelor, din Parcul Naţional Retezat.
Alpiniştii în vârstă de 30 de ani, respectiv 40 de ani sunt daţi dispăruţi de mai bine de 36 de ore, după ce s-au aventurat sâmbătă într-o zonă periculoasă din Retezat.
Alpiniştii arădeni Aurel Ştefan Sălăşan (Asociaţia Explorer Filiala Arad) şi Sebastian Martian Sbîrcea (Asociaţia Speologică Speowest Arad), ambii voluntari în cadrul Formaţiei Salvamont din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Arad...
Lucrarea care va (re)împodobi Sala Unirii a trecut printr-un amplu proces de restaurare. Pentru a fi „recuperată“ din mâinile restauratorilor, a fost nevoie de intervenţia unei echipe de alpinişti.
Ionuţ Ştefănescu, Adrian Laza şi Iulian Petre au reuşit să urce pe vârful Cho Oyu (8201 metri), o performanţă personală şi de echipă realizată în condiţii grele de ascensiune.
Trei temerari plecaţi din Neamţ în expediţia pe optmiarul himalayan se aclimatizează la 6200 de metri pentru atacul final al vârfului Cho Oyu.
Trei alpinişti nemţeni vor să-şi îmbunătăţească performanţele şi să atingă, în premieră, un vârf de peste 8000 de metri. Expediţia a început pe 3 septembrie şi va dura o lună şi jumătate.
O serie de fotografii realizate de pictorul Dan Vifor Pichiu, fost alpinist de performanţă, înfăţişează Retezatul anilor 1960 în întreaga lui splendoare. Unele imagini prezintă şi partea mai puţin ştiută a muntelui – locul unde puteai vedea schiori c...
Din cauza căderilor de ebulment de pe versant, la kilometrul 199+200 de metri, circulaţia rutieră pe DN 7 Piteşti-Râmnicu Vâlcea-Sibiu este din nou blocată pe ambele sensuri de mers între localităţile Căciulata şi Brezoi....
Nepalul a redeschis Everestul pentru alipinişti, după cutremurul devastator care a declanşat o avalanşă ce a ucis 19 alpinişti în aprilie şi care a pus capăt sezonului de primăvară, relatează AP în pagina electronică.
Autorităţile elveţiene au identificat, joi, rămăşiţele a doi alpinişti japonezi dispăruţi într-o zonă muntoasă din Elveţia acum 45 de ani, informează Fox News.
Alpinistul Ionuţ Ştefănescu, va pleca din Piatra Neamţ într-o nouă aventură în Alpi, pe cel mai înalt vârf din Europa de Vest. În expediţia care va dura 10 zile, el vrea să urce două piscuri de peste 4000 de metri altitudine.
Treisprezece alpinişti au murit, iar şase sunt dispăruţi în urma cutremurului de 5,9 grade produs vineri într-o zonă muntoasă din Malaysia, anunţă sâmbătă autorităţile locale, deşi iniţial se comunicase că sunt răniţi, informează CNN.
Cutremurul de 7,9 care a lovit Nepalul, sâmbăta trecută, şi care a făcut peste 7000 de morţi şi peste 14.000 de răniţi, a ridicat regiunea Kathmandu cu peste un metru şi a deviat-o către sud, a indicat agenţia spaţială europeană ESA.
Guvernul de la Kathmandu este de părere că au fost mobilizate suficiente echipaje de intervenţie după cutremurul din Nepal. Situaţia rămâne însă critică: încă nu au fost găsite spaţii ce pot fi folosite ca morgi, iar populaţia s-a luat la bătaie cu p...
Peste 3.800 de cadavre au fost recuperate până acum, toate victime ale cutremurului care a lovit sâmbătă Nepalul. Autorităţile anunţă însă, neoficial, că se aşteaptă la cel puţin 5.000 de morţi, pe măsură ce mii de persoane rămân dispărute la mai bin...
Cutremur în Nepal. Echipele montane de salvare, ajutate de vremea favorabilă, au început evacuarea alpiniştilor blocaţi de două zile pe masivul Everest, ca urmare a avalanşelor provocate de puternicul cutremur produs sâmbătă în Nepal. Aproape un mili...
Şase alpinişti din Neamţ şi din Bacău au reuşit să atingă un vârf de aproape 6.500 de metri din Himalaya. Zilele trecute, cel puţin trei expediţii internaţionale au ratat ascensiunea pe acelaşi vârf, din cauza avalanşelor.
Cei şase alpinişti din Neamţ şi Bacău aflaţi într-o expediţie în zona nepaleză a masivului îşi continuă ascensiunea spre vârful Mera Peak, în ciuda condiţiilor meteo vitrege. Zilele trecute, 24 de alpinişti şi ghizi au murit în urma unei furtuni, iar...
Şase alpinişti din Neamţ şi Bacău se pregătesc să atace trei vârfuri din Himalaya. În decurs de o lună, aceştia vor să cucerească, în premieră pentru România, masivul Baruntse (7162 metri), şi două piscuri de peste 6000 de metri.
Ucrainenii l-au umilit pe Vladimir Putin chiar în capitala rusă. În noaptea de 19 spre 20 august, pe una dintre cele mai înalte clădiri din Moscova a fost amplasat steagul Ucrainei iar steaua sovietică în cinci colţuri a fost şi ea vopsită în culoril...
Poartă numele ţării mai departe în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii şi primesc din partea statului doar diplome şi felicitări.
Expediţia din Himalaya continuă fără George Porencia, alpinistul din Făgăraş, care în urmă cu o săptămână a fost scos cu elicopterul din munţi alături de arădeanul Zsolt Torok.
Alpiniştii români care au plecat la finele lunii martie într-o expediţie pe Vârful Annapurna au trecut prin momente grele. Doi dintre ei şi anume Zsolt Torok şi George Porancia au fost scoşi din perete, dintre Camp 2 – 5.700 m şi Camp 3 – 6.500 m, cu...
O avalanşă care s-a produs vineri dimineaţă în vârful Everest a generat moartea a cel puţin 12 persoane, iar alţi trei sunt dispăruţi, au anunţat oficialii, potrivit AFP.
Au luat cu ei 50 de kilograme de echipament, emoţii, optimism şi speranţe fără margini. Este vorba despre patru alpinişti români care au plecat zilele trecute spre Nepal, pentru a cuceri muntele Annapurna din Himalaya.
Alpinistul Zsolt Torok alături de Cristian Tzecu, George Porancia şi Cătălin Neacşu vor pleca în perioada 28 martie - 30 mai, în prima expediţie românească pentru cucerirea vârfului Annapurna, înalt de 8.091 m, din Himalaya.
Ionuţ Ştefănescu şi Ciprian Chelariu au reuşit să urce pe Cerro Aconcagua (6.962 metri), cel mai înalt vârf din emisfera sudică. Alţi şapte români dintr-o altă expediţie au escaladat în aceeaşi zi piscul din Anzi.
La emisiunea Adevărul Live, difuzată marţi de la ora 15.00, a venit Costi Ozunu, care, împreună cu experimentatul alpinist David Neacsu, a cucerit, în ianuarie, varful Margerita (5109 m) din Uganda. Acesta este al doilea varf ca înălţime din Africa.
Ionuţ Ştefănescu şi Ciprian Chelariu se apropie de tabăra Nido de Condores situată la 5.600 de metri de unde vor ataca cel mai înalt vârf din America de Sud. Alpiniştii sunt nevoiţi să înfrunte temperaturi de -30 de grade Celsius şi rafale de vânt de...
Ionuţ Ştefănescu şi Ciprian Chelariu vor să cucerească Aconcagua (6962 m), cel mai înalt vârf din America de Sud. Cei doi alpinişti au pornit astăzi în expediţia care va dura trei săptămâni.
Trei alpinişti din Piatra Neamţ pornesc peste câteva zile într-o expediţie pe vârful Ama Dablam (6856 m) din zona nepaleză a lanţului himalyan.
Organizatorii Expediţiei Româneşti Manaslu îi îndeamnă pe clujeni să-i susţină pe cei patru alpinişti plecaţi în Himalaya şi să-şi doboare propriile recorduri prin participarea la campania „Clujul susţine Expediţia Românească Manaslu“....
În decurs de două săptămâni, Ionuţ Ştefănescu, Ciprian Chelariu şi Robert Ţuţuianu au urcat pe două din cele mai înalte vârfuri din Africa: Lenana Point (Kenya) şi Uhuru Peak (Tanzania).
După proiectul „Himalaya 2012”, Ionuţ Ştefănescu, Ciprian Chelariu şi Robert Ţuţuianu continuă seria ascensiunilor cu o nouă expediţie în care vor să ajungă pe cei mai înalţi doi munţi din Africa. Ticu Lăcătuşu şi profesorul Sorin Baciu sunt alţi doi...
Alpinistul arădean Zsolt Torok, împreună cu încă câţiva prieteni, vor pleca peste câteva zile să cucerească vârful Nanga Parbat (8.126 m), al nouălea ca înălţime din lume.