Preţioase amintiri festivaliere în compania Orchestrei Filarmonice londoneze

Violonista Patricia Kopatchinskaja

Rememorez cultura înaltă a cântului în ansamblu, cultura sunetului pe partidele instrumentale, cultura stilistică, respectul necondiţionat al acestora, al partiturii, toate împreună – am realizat aceste aspecte -  cunosc o îndelungată tradiţie în contextul vieţii muzicale engleze.

Prilejul a fost deosebit, bucuria a fost imensă, aceea de a fi putut urmări pe parcursul evenimentelor festivaliere, câteva dintre marile colective simfonice londoneze, inclusiv Filarmonica din Londra condusă de această dată de actualul ei director artistic, de dirijorul Edward Gardner, artist ce se bucură de o importantă notorietate în ţara natală; şi nu numai acolo. 

Sunt aspecte pe care le-am putut urmări pe parcursul celor două concerte susţinute la Sala Mare a Palatului. 

Dată fiind această recentă ediţie a Festivalului enescian al muzicii, Gardner a concertat pentru prima oară la noi. La nici cincizeci de ani, se manifestă drept o personalitate dirijorală aflată în anii deplinei maturităţi consolidate în baza unei educaţii muzicale pornite din anii copilăriei. Actualmente dispune de imboldul tinereţii şi de adâncimea de gândire proprie artistului experimentat.

Cum era firesc, marele repertoriu englez este la el acasă în programele Filarmonicii londoneze! Mai puţin originalitatea pregnantă şi în primul rând autenticitatea actului creaţiei determină linia de interes a lucrărilor lui Edward Elgar. Celebrul său opus orchestral  Variaţiunile Enigma reţine întreaga încărcătură a problematicei romantice a secolului al XIX-lea, a sfârşitului acestuia. Ingeniozitatea construcţiei, a evoluţiei simfonice, se îngemănează aici cu consistenţa expresiei, cu claritatea acesteia; sunt aspecte pe care muzicienii englezi le pun în valoare în mod admirabil! Le-am regăsit inclusiv în realizarea uverturii la opera Tannhäuser de Wagner, în susţinerea acestui mare opus romantic care este Simfonia a doua, în re major, de Jan Sibelius, mare opus simfonic al începutului de secol XX, lucrare distanţată doar la câţiva ani de Variaţiile Enigma.

Este perioada acelor mari creatori care au meditat adânc în zona simfonismului romantic. Aceleiaşi perioade a începutului de secol, îi aparţine şi cunoscuta Simfonie concertantă pentru violoncel şi orchestră de George Enescu; lucrarea a fost prezentată pe parcursul celui de al doilea program al muzicienilor londonezi, cu concursul solistic, de animată pregnanţă, al violoncelistului şi dirijorului german Nicolas Altstaedt. Să ne amintim, cu câteva luni în urmă domnia sa a condus finala laureaţilor Concursului Enescu, secţia violoncel. 

Dar absolut captivantă, cu totul surprinzătoare s-a dovedit a fi fost - pe parcursul primului concert al muzicienilor englezi - versiunea pe care violonista Patricia Kopatchinskaja a imaginat-o asupra Sonatei enesciene ”în caracter popular românesc”; de această dată aspectul orghestral, discret dar sugestiv, a fost datorat compozitorului Valentin Doni. De o manieră cu totul remarcabilă, coloritul orchestral a potenţat valoarea expresivă a lucrării. Indiscutabil temperamentul artistic de care dispune minunata muziciană, pregnanţa comunicării, au constituit punctul de interes al întregului concert.

Este de menţionat, evoluţia muzicienilor londonezi s-a deschis  - în primul program al acestora - cu Dansurile rituale din opera Midsummer Marriage, momente de mare strălucire orchestrală datorate compozitorului şi dirijorului englez Michael Tippet. Alături de Benjamin Britten dar oarecum în umbra acestuia, a dat consistenţă vieţii muzicale engleze în deceniile de mijloc ale secolului trecut.