Pavel Paul Paulică şi încrederea în justiţie

Orice s-ar spune, există oameni care au încredere în justiţie şi în autorităţi. Exemplul (real) pe care îl voi da este departe de a fi cel mai reprezentativ în acest sens, însă are ceva aparte.

Este şi tragic şi comic. Amestec de condimente pe malul Dâmboviţei. Şi iute şi dulce şi amar şi sărat. O poveste fără morală, doar vie.

Personajul poartă un nume 3D (3D-ul nu era încă la modă). Pavel Paul Paulică. Are 21 de ani şi ceva. Este un fel de zugrav. Nu e vreun meşter, lucrează cu ziua, ici şi colo, pe apucate. După posibilităţi şi după oferte.

În toamna anului de graţie 200... lucrează în apartamentul numitei A..., în etate de 73 de ani. Pune faianţă în baie. Şi împrumută de la ea nişte bani. Îi lasă certificatul de naştere drept garanţie că va termina cu seriozitate lucrarea. Şi că va da înapoi banii luaţi cu împrumut.

Cam în aceeaşi perioadă, de voie de nevoie, Pavel Paul Paulică se apucă de furat. Sparge un magazin, fură casa de bani, o cară în spinare. Obosit, popseşte pe un maidan să-şi mai tragă sufletul. Aşază casa de bani lângă el. Alţi doi hoţi vin şi i-o fură. Pentru prima dată în spiritul lui Pavel Paul Paulică triumfă încrederea în justiţie. Pavel Paul Paulică sună la 112 şi anunţă că i s-a furat casa de bani. Îşi dă la telefon toate datele de stare civilă.

Este reţinut pentru furtul casei de bani, arestat, trimis în judecată, condamnat cu suspendare. (În treacăt fie spus, casa de bani, recuperată în cele din urmă, se dovedeşte a fi aproape goală.)

Aşa că, în primăvara anului următor, aproape reeducat şi cu valoarea muncii cinstite întipărită în minte, Pavel Paul Paulică iese din închisoare. A doua zi revine la apartamentul numitei A... în etate de 73 de ani. Sună la uşă cu gândul să-şi desăvârşească treaba, să-şi recupereze certificatul de naştere, să achite cumva datoria (are câţiva – insuficienţi – lei la el) şi să mai lucreze ceva pentru alţi bani. Femeia e însă supărată şi nemulţumită de prima lucrare, pricină din care făcuse deja o plângere la poliţie.

Aşadar îi deschide uşa, îl primeşte în casă, nu e de acord să-i dea înapoi certificatul de naştere (banii pe care îi are la el cumulaţi cu hibele lucrării nu îndreptăţesc restituirea) şi îl pune la muncă. Să-i schimbe tapetul din WC-ul de serviciu. Îi dă totuşi o bere.

Pavel Paul Paulică se pune pe treabă. Jupoaie tapetul vechi, curăţă zidul etc. Mai bea câte o gură de bere. Apoi se înfurie. Lasă jos şpaclul, se ridică, se duce spre bătrână prin spate, o apucă de nas şi de gură cu mâna şi îşi lasă o amprentă pe lentila ochelarilor ei. O trânteşte pe podea, o strânge de gât până la capăt, o violează. Îşi lasă acolo şi ADN-ul.

La urmă îşi lasă acolo şi certificatul de naştere după care venise. În schimb, ia din casă un casetofon (fără cablu), un milion jumate de lei vechi, două telefoane mobile, cheile şi talonul unui Tico, două seturi de ciorapi bărbăteşti noi din şifonier. Nu încearcă să fure maşina din faţa blocului (nici n-ar fi avut cum, maşina era un soi de depozit de vechituri improvizat, cu uşile înţepenite şi bateria moartă). Pleacă cu transportul în comun.

Acum, că are ceva stare, Pavel Paul Paulică îşi dezvăluie, cu aceeaşi seriozitate, latura romantică.

Se deplasează în localitatea N... din judeţul Ilfov hotărât să o ceară în căsătorie pe fata bună a satului de care se pare că era îndrăgostit în secret. Aici se duce în peţit la tatăl fetei. Cu bani, casetofon, chei şi acte de maşină. Înţelepţi, localnicii pricep din povestea lui că şi-a luat BMW. Aşa că îi fură cheile şi actele de Tico.

Pavel Paul Paulică se îmbată şi vede că sorţii înclină tot mai mult spre nerestituirea cheilor şi a actelor. Pierde teren şi nici norocul în dragoste nu are un contur cert. În aceste condiţii încrederea în justiţie triumfă din nou în spiritul lui.

Pune mâna pe telefon şi, de patru ori, sună la 112. Alcoolul îl împiedică la început să explice clar, dar nu se lasă. A patra încercare e cu noroc. Reuşeşte să spună că i-au fost furate actele şi cheile de la autoturismul unei prietene. Reuşeşte să-şi dea, fără greşeală, datele complete de stare civilă şi să spună exact unde se află.

Dar până să vină acolo echipajul de poliţie solicitat de el, Pavel Paul Paulică fuge din localitatea N..., lăsând în urmă casetofonul, cheile şi talonul de Tico, ciorapii furaţi.

Pavel Paul Paulică fuge. Fuge pe câmp. Pentru două zile Pavel Paul Paulică îl concurează pe Forrest Gump. Străbate judeţul Ilfov. Se amestecă pe străzile din Bucureşti.

Se aleargă după el. Este prins. Recunoaşte faptele. Este reţinut, arestat, trimis în judecată. Condamnat pentru omor deosebit de grav, tâlhărie, profanare de cadavre.

La scurt timp după condamnare, Pavel Paul Paulică s-a spânzurat în celula din penitenciar. Şi presupun că a fost îngropat pe undeva fără slujbă religioasă.

P.S. Povestea de mai sus e adevărată. Numele personajului este schimbat. I-am păstrat însă simetria şi sonoritatea.

Aş fi vrut să intitulez textul Natură moartă cu încredere în justiţie dar am văzut zilele trecute un reportaj la ştirile TV intitulat, cred, Natură moartă în justiţie. Nu era vorba despre morţi ci despre tablouri dar tot mi-a fost frică de plagiat.