Paradisul impresionist al femeilor
0
În această toamnă Parisul şi-a deschis unul dintre preţioasele cufere, mai precis cel cu zestrea secolului al XIX-lea şi a scos la iveală o expoziţie elegantă şi rafinată în sensul nostalgic al cuvântului.
L’impressionnisme et la mode (Pictura impresionistă şi moda) este în primul rând inedită, deoarece nicio altă expoziţie nu a mai abordat până acum relaţia încântătoare dintre curentul impresionist şi modă. Iar punctul forte este mixajul fascinant dintre costume şi tablouri celebre, nu ca o simplă juxtapunere, ci ca o evocare prin care moda secolului al XIX-lea povesteşte omului modern istorii ţesute prin culoare şi fire de brocart, despre spiritul unei epoci grandioase şi inspiratoare.
Şi, pentru că inspiraţia vine privind, la sfârşitul călătoriei expoziţionale, poţi mărturisi cu „impresia” pe inimă că impresioniştii au văzut cu adevărat oameni şi lucruri frumoase. Uneori, poate chiar prea frumoase...
De ce impresioniştii şi moda?
Deloc întâmplător, inaugurarea expoziţiei a coincis cu mult prea mondenul Paris Fashion Week (Săptămâna modei de la Paris), locul favorit de întâlnire al excentricilor creatori, stilişti şi croitori moderni. Ca o replică a eternei eleganţei, se pare că impresionismul a rămas indemodabil, actuala expoziţie fiind prilejul ideal de a descoperi frumuseţea unei epoci din care actualii creatori de modă se inspiră fără nicio ruşine şi bine fac. Atmosfera boemă şi cadrul scenografic de inspiraţie impresionistă, colecţia preţioasă de rochii elegante, precum şi multitudinea de pânze semnate de cei mai celebri pictori impresionişti, transpun vizitatorul într-o altă epocă, în care efectele trecerii timpului au fost estompate.
Fascinată de aviditatea cu care impresioniştii au tradus prin culoare spiritul epocii în care au trăit, Gloria Groom, conservatoare la Institutul de Artă din Chicago, a avut geniala idee a acestui eveniment care a transformat Muzeul Orsay în the place to be, reuşind să reunească sub imensa cupolă impresionismul şi moda într-o expoziţie unică. Lucrările expuse îşi vor continua călătoria la muzeul Metropolitan, apoi la Institutul de Artă din Chicago, prestigioase instituţii care au colaborat cu muzeul Orsay pentru realizarea actualei expoziţii, împrumutând tablouri celebre precum La Femme au perroquet de Manet (foto 1) de Manet şi Madame Georges Charpentier de Renoir (foto 2).
Pornind de la întrebarea „prin ce se diferenţiază impresioniştii de ceilalţi artişti în materie de modă?”, comisarii expoziţiei ne dau un răspuns clar: impresioniştii au făcut din modă un simbol al modernităţii. Epoca în care au creat este tocmai epoca noului Paris, din timpul împăratului Napoleon al III-lea şi al baronului Haussmann, o perioadă de transformări arhitectonice, economice şi sociale spectaculoase. Tot acest tumult urban, prosperitatea clasei burgheze, precum şi interesul crescând faţă de viaţa mondenă au dus la dezvoltarea marilor magazine şi a boutique-urilor de lux, croitorii sunt luaţi cu asalt iar casele de creaţie nu mai fac faţă comenzilor. Se reinventează noi coduri vestimentare, iar moda este la îndemâna tuturor devenind nu numai o afacere prosperă, ci mai ales o afacere de seducţie. Pe scurt, expoziţia reconstituie vizual ambianţa din La paradisul femeilor a lui Zola, numeroase citate din acest roman îmbogăţind şi mai mult parcursul vizitei. Zola nu este singura personalitate care oferă mărturii evocatoare, vizitatorul având ocazia de a cerceta şi privirea critică a unor scriitori de talia lui Baudelaire şi Mallarmé. Referitor la centrul de interes, criticul de artă Louis Edmond Duranty sublinia că pictorii impresionişti au fost atraşi şi au redat tocmai acea notă specială a individului modern, îmbrăcat într-un fel anume şi surprins în centrul preocupărilor sale sociale, acasă sau pe stradă. Aşadar, ambianţa epocii este revizitată prin privirea pictorilor fascinaţi de modul în care se îmbrăcau şi se comportau contemporanii lor şi, evident, prin multitudinea de pânze, adevărate desfătări ale simţului vizual şi exemple de bun gust desăvârşit.
Expoziţia pas cu pas…
Parcursul tematic al expoziţiei confruntă tablouri celebre realizate între anii 1860 şi 1885 de Manet, Monet, Renoir, Degas sau Berthe Morisot, cu rochii a căror preţiozitate a fost conservată cu mare grijă. Sculpturale şi restaurate special pentru acest eveniment, rochiile de epocă sunt puse în valoare în vitrine spaţioase care permit vizitatorilor să le admire strălucirea din toate unghiurile. Nu este vorba despre un simplu mod de a pune în corespondenţă o rochie cu un tablou anume pentru a compara pânza şi materialul textil, ci dimpotrivă, de a crea corespondenţe şi de a pune în lumină trăsăturile specifice înaltei societăţi de la mijlocul secolul al XIX-lea. Cu o singură excepţie, tabloul Dans la Serre sau Madame Bartholomé de Albert Bartholomé (foto 3) este expus chiar alături de rochia purtată de model, femeia pictată fiind însăşi soţia pictorului care, după dispariţia iubitei sale, a păstrat această rochie cu multă grijă (foto 4).
Revenind la parcursul expoziţional, de-a lungul vizitei privirea se lasă sedusă de bogăţia materialelor, de la satin, mătase, ţesături lucioase, tafta foşnitoare şi până la broderii alese, trese şi felurite garnituri, putând admira şi înţelege cu uşurinţă evoluţia modei. De exemplu, crinolina, acea fustă largă sub formă de clopot este înlocuită la sfârşitul anilor 1860, cu rochia numită „la tournure”, special creată pentru a sublinia o siluetă longilină, iar volumul fustelor se schimbă mereu apelând la artificii ascunse de privirile indiscrete.
Mai mult, stilul toaletelor variază nu numai în funcţie de modă şi de anotimpuri, ci mai ales în funcţie de orele zilei: doamnele trec de la dezabieul lejer, matinal la rochia de dimineaţă, de la veşmintele de după-amiază la cele de seară care, evident, depind de ieşirile mondene: cu alte cuvinte o ieşire la operă, la teatru sau la cină condiţionează nu numai textura materialului, ci şi croiala şi decolteul rochiei.
Diferitele secţiuni ale expoziţiei reproduc elocvent toate aceste subtilităţi, prezentând mai întâi personaje feminine în ţinute de interior, precum La Dame aux éventails (Doamna cu evantai – foto 5) de Manet sau Les Deux Sœurs (Cele două surori) de Berthe Morisot, apoi ţinutele pentru plimbare şi ieşirile în oraş, a căror miză este aceea de a vedea şi de a fi văzut. În acest sens se distinge celebra pânză La Loge (Loja – foto 6) de Auguste Renoir, precum şi o serie de tablouri semnate de Mary Cassatt şi Eva Gonzalès. Nici diafanele ţinute de lenjerie intimă nu sunt uitate în sertar, fiind evocate prin celebra pânză Nana de Manet (foto 7) sau efectiv împrăştiate în toată camera aşa cum vedem în pasionanta lucrare Rolla de Gervex.
Următoarea oprire este în faţa grandioaselor vitrine cu accesorii, pălării, mânuşi şi pantofi, un arsenal de preţioşi aliaţi care dau consistenţă şi oferă un aer special celei care le poartă. De asemenea, şi moda masculină este pusă în valoare fiind evocată printr-o serie de redingote, mantouri şi, evident, jobenuri. Destul de austeră şi prea puţin variată ca şi modele, cu nuanţe sombre şi unitare, moda masculină nu a oferit pictorilor prea multe motive de seducţie. Şi, totuşi, excepţiile există, tabloul Rue de Paris, temps de pluie (foto 8) de Gustave Caillebotte fiind un exemplu de o frumuseţe rară, atât prin atmosfera care se degajă prin reflexia ploii, cât şi prin atenţia acordată detaliilor vestimentare. Galeria de veşminte masculine poate fi admirată pe deplin, însă, în tabloul Portraits à la Bourse (Portrete în faţa Bursei) de Degas, un exemplu elocvent ce ilustrează codurile şi uzanţele unui grup social reprezentativ pentru epoca artistului.
Expoziţia se termină cu ceea ce francezii numesc plăceri în aer liber, plăceri care se consumă în parcuri, grădini publice şi în păduri, spaţii în care fustele şi rochiile doamnelor înfloresc cu multă graţie. Piesa de rezistenţă a acestei secţiuni este în mod incontestabil celebrul tablou Le Déjeuner sur l’herbe (Dejunul pe iarbă), asistat de Femmes au jardin (Femei în grădină), ambele semnate de Claude Monet. Cu toate că tablourile din această sală nu aveau nevoie de niciun artificiu, spaţiul expoziţional surprinde vizitatorul cu o scenografie exuberantă semnată de Robert Carsen.
Parchetul este acoperit cu gazon, în colţuri sunt aşezate câteva bănci iar ciripitul păsărilor încântă starea celui care se plimbă prin acest decor.
Ca o glumă, tot ce mai lipseşte pentru a te simţi exact ca în tabloul lui Monet, ar fi o pânză uşoară pentru picnic şi câmpul de flori invadat de insecte... Lăsând gluma la o parte, picturile expuse erau suficiente pentru a ocupa, în sensul de a domina spaţiul, fiind adevărate opere de artă şi nu gravuri inspirate de modă. Riscul acestui demers ar fi acela de a transforma celebrele tablouri în simple ilustrate ale unui parcurs tematic, în loc de a fi centrul de atenţie al vizitatorului. Dar, cum francezii obişnuiesc să-şi educe vlăstarele plimbându-le prin muzee, mă gândesc că o astfel de viziune îşi pune amprenta asupra memoriei infantile, reconstituind tridimensional o ambianţă care, de altfel, necesită anumite lecturi şi referinţe pentru a putea fi înţeleasă.
La Parisienne, secretele unui mit
Spre deosebire de moda masculină, toaletele feminine au fost o sursă inepuizabilă de inspiraţie, permiţând pictorilor impresionişti să se joace cu efecte şi reflexii neaşteptate. Iar cea care pune în valoare frumuseţea unei rochii este însăşi femeia, a cărei alură, pas şi atitudine devin referinţe de eleganţă şi rafinament. În epoca impresioniştilor, pariziencele, indiferent de clasa socială, devin un model pentru femeile din lumea întreagă, prin faptul că posedă o ştiinţă anume de a se pune în valoare, acel savoir faire (habiller aş adăuga eu...) unic şi inspirator.
În această perioadă, femeia burgheză triumfă şi nu se sfieşte să îşi afişeze prosperitatea impunându-şi ţinutele vestimentare. Revistele vremii ne dezvăluie faptul că doamnele din înalta societate ajungeau să schimbe chiar şi şase ţinute pe zi.
Indiferent de clasa socială, femeile profită de tehnicile moderne şi copiază (la preţuri modice) modelele purtate de doamnele bogate. Iar în acest context, impusă de impresionişti, pe scenă intră chiar La Parisienne, femeia cochetă şi stilată care fascinează imediat o lume întreagă. La Parisienne devine un subiect predilect pentru impresionişti care, avizi de modernitate, o pictează în toate stările şi luminile şi, mai ales, în toate veşmintele ce străluceau în vitrinele pariziene. (foto 9 - La Parisienne de Auguste Renoir)
Fie că pozau din profil sau priveau lumea direct în ochi, doamnele lăsau loc volumelor textile, astfel încât, de multe ori avem impresia că o pânză este închinată mai mult unei rochii şi nu unei femei în mod special. Jocurile de lumină, stofele divizate între umbră şi soare, reflexiile luminoase captive între cutele rochiei, textura ţesăturii, precum şi desenul discret al liniilor unui corset, fac dintr-o rochie un element atât de viu, încât te aştepţi să foşnească la prima adiere de vânt. Fără a se ataşa de fizionimiile feminine, impresioniştii ne-au restituit atitudini elegante, maniere alese şi ţinute vestimentare care oferă privitorului modern adevărate lecţii de frumuseţe şi seducţie.
Impresii finale, deloc fatale
Înainte de a închide cufărul acestei expoziţii, mai trebuie să menţionez că şiragul de confruntări artistice, conţine şi o serie de pânze semnate de James Tissot, Octobre (Octombrie), Carolus Duran, La Dame au gant (Doamna cu o mănuşă – foto 10) şi Alfred Stevens, tablouri de mari dimensiuni dominate de prestigiul celebrei lucrări Le Balcon (Balconul) de Manet, cu care împărtăşesc intimitatea cadrului expoziţional. Fără să detalieze nasture cu nasture şi dantelă cu dantelă, impresioniştii au surprins o siluetă elegantă în mişcare, s-au jucat cu razele de lumină reflectate pe suprafaţa foşnitoare a materialelor şi nu au căutat să reproducă fidel nici veşmintele, nici măcar o fizionimie, ci, aşa cum scriam în rândurile de mai sus, au restituit mode şi atitudini ale epocii.
Ca o concluzie cu uşoare valenţe pedagogice, mai adaug faptul că impresionismul a reuşit să înscrie obiectul haină, veşmânt, ţinută vestimentară etc. în viaţa cotidiană, şi-a însuşit o serie de accesorii deosebite transformându-le în atribute ale seducţiei, a detaliat transformările garderobei feminine şi chiar masculine revelând tradiţiile epocii şi, mai presus de toate, a celebrat în mod inedit eleganţa femeii moderne. Iar femeia impresionistă te face să visezi şi să furi cu privirea cel puţin o rochie pentru a dansa (a pluti) câteva clipe pe acordurile unui pian negru, coborat cu frânghia dintr-un tablou de Monet sau Renoir... nu mai contează. Spiritul epocii se joacă cu imaginaţia şi papilele artistice sunt atât de incitate, încât îţi vine să sorbi o cupă de şampanie în timp ce te plimbi alene pe străzile Parisului. Călătorie plăcută şi, dacă aveţi ocazia să traversaţi Parisul, impresionaţi-vă la paradisul femeilor!...
Expoziţia : L’impressionnisme et la mode (Pictura impresionistă şi moda)
Musée d’Orsay, 25 septembrie 2012 - 20 ianuarie 2013, Paris
Comisarii expoziţiei: Gloria Groom, Guy Cogeval, Philippe Thiébaut şi Susan Stein
Director artistic şi scenograf : Robert Carsen
Se încarcă comentariile...
