O remiză cu final imprevizibil
0O cronică de război poate avea probleme atunci când nu se întâmplă nimic.
Sigur, se va spune, nu este chiar așa, războiul continuă, în fiecare dimineață orașele ucrainene se trezesc după sperietura dronelor și rachetelor care le-au răscolit cerul peste noapte, în fiecare după-amiază mai mor câteva zeci sau sute de soldați prin tranșeele cenușii și prăfoase ale stepei, în fiecare seară pe ecranele televizoarelor defilează oameni care iau decizii și dau explicații, analiști care știu de ce, începând cu a doua zi, totul se va schimba.
Sau poate nu.
Sau poate da.
Sau poate nu.
Pentru că războaiele sunt despre victorii sau înfrângeri, cel puțin așa am învățat, iar toate bătăliile se termină în acest fel.
Nu există scor egal, chiar atunci când lupta are finalul indecis, sigur unul din combatanți va suferi mai mult sau, poate, dimpotrivă, va proclama că e victorios tocmai pentru că nu a fost înfrânt.
Mai trebuie luat în calcul și faptul că nu știm cu adevărat ce se întâmplă.
Doar putem să ne luăm după unele semnale care ne transmit, dar nu foarte clar, că tot ceea ce vedem, de exemplu, la televizor, ceea ce citim, nu e decât o cortină pe care rulează un film din acelea cu băieții buni care îi împușcă pe bandiți.
În spatele ei, însă, e cu totul altă piesă de teatru.
***
George Friedman, un ”guru” al analiștilor care vor să prognozeze lumea de peste câteva decenii, se apleacă și asupra realității curente și ne spune că ”războiul s-a terminat”, desigur cel din Ucraina, celelalte nu merită prea multă atenție, dar e o mică problemă: ”nimeni nu știe cum să oprească luptele”.
Înainte de a ajunge la concluzia privind terminarea războiului, Friedman face un foarte scurt periplu printre intențiile care i-au mânat în luptă pe ruși, pe ucraineni, dar, of course, și pe americani.
Pentru că teza principală este că războiul este doar parțial ruso – ucrainean, ce mai rămâne până la întreg este un război ruso – american, în care SUA au vrut să țină Rusia departe de statele NATO, iar Rusia, la rândul ei, a făcut ceea ce a crezut de cuviință ca să îndepărteze pericolul ca forțele SUA să se apropie de granița sa.
Toate astea, desigur, pe teritoriul Ucrainei.
”The American-Russian war was in certain ways distinct from the Russian-Ukrainian war.” / ”Războiul americano – rus a fost, în multe aspecte, diferit de războiul ruso – ucrainean”, este o formulare care spune, în fapt, că, în timp ce ucrainenii se luptau doar pentru țara lor, SUA aveau și alte obiective.
Că, altfel, nu s-ar putea explica diferența.
Sigur, am putea obiecta că e și NATO prin preajmă, dar analistul pare a nu fi interesat de detalii.
În fine, important este că există pentru George Friedman un bilanț: două state au pierdut și unul a câștigat. Cele două sunt Ucraina și Rusia, celălalt, ați ghicit..., iar bilanțul e cam așa:
1. Rusia a reușit să țină SUA la distanță de granițele sale, dar nimic altceva;
2. Ucraina și-a menținut suveranitatea asupra unei bune părți a țării;
3. SUA au obținut ca perspectiva unei invazii ruse dincoace de granițele vestice ale Ucrainei să devină improbabilă;
4. SUA și-au atins obiectivul, Rusia și Ucraina nu și nici nu au șanse în viitor.
Cam astea sunt tezele din octombrie 2023.
Totuși, chiar aceasta fiind situația, ne spune Guru, atât Ucraina (”o țară divizată dar îndeajuns de intactă în marea ei majoritate”), cât și Rusia (”care și-a depășit vechile granițe”), pot clama, paradoxal, nu-i așa?, victoria.
Sigur, precizează pentru exactitate analistul, o victorie mai mică, în cazul Rusiei.
Și are și o sugestie pentru pasul următor: războiul să se încheie pentru ”motive umanitare”.
Un singur lucru încurcă acest deznodământ rațional: morții.
Mulți, prea mulți, după aproape doi ani de război, altceva decât a pretinde victoria ar fi un sacrilegiu pentru memoria lor.
Analistul aruncă rezolvarea problemei pe umerii liderilor celor două țări, Ucraina și Rusia (SUA nu au o problemă, s-a stabilit că au câștigat).
Ei trebuie să admită că războiul s-a terminat și să găsească soluțiile pentru a ajunge la inevitabila pace.
Dar concluzia e pesimistă: ”And that is what will delay the inevitable peace” /
va mai dura (traducere scurtă, n.n.).
Și cu asta, George Friedman și-a încheiat demonstrația.
***
Din când în când mai apare câte o semnalare privind impactul demografic al războiului.
Un studiu intitulat ”The War and the Future of Ukraine’s Population / Războiul și viitorul populației Ucrainei”, început pe la începutul războiului, în primăvara lui 2022, finalizat un an mai târziu, făcut public mai recent, analizează ce s-a întâmplat în țara de la est de noi în perioada 2014 – 2021, care sunt consecințele primelor luni de război.
Doar din punct de vedere demografic.
Sigur că această întreprindere teoretică nu mai e de actualitate, realitatea depășind cu două ordine de mărime, mai ales în ceea ce privește pierderile umane, previziunile autorilor.
La ora începerii studiului, Ucraina pierduse deja 20% din populația pe care o avea la declararea independenței, în anul 1991.
În prefața rezumat a lucrării se spune care sunt / vor fi consecințele demografice ale războiului pentru Kiev, în perioada următoare: ”Cu totul, victime de război și o mare parte a populației ucrainene care caută siguranță în străinătate în urma conflictului, se estimează că populația țării va scădea cu 33%.”
Procentul se adaugă la cel anterior, iar matematica e simplă și fără sentimente.
***
Tot o estimare face și fostul ministru britanic al apărării, Ben Wallace, privind vârsta medie a armatei ucrainene.
La sfârșitul unui articol în The Telegraph, în care argumentează pentru continuarea și întărirea sprijinul militar acordat Ucrainei, în contextul zvonurilor, și nu numai, privind o scădere a apetitului unor țări NATO pentru deschiderea în continuare a pungii cu donații.
Spune fostul demnitar britanic: „Vârsta medie a soldaților din prima linie este de peste 40 de ani. Înțeleg dorința președintelui Zelenski de a păstra tinerii pentru viitor”, dar (există și un ”dar”) ”poate că este timpul să reevaluăm amploarea mobilizării ucrainene... Zelenski trebuie să înceapă să mobilizeze mai mult tinerii ucraineni”.
Argumentul este că Rusia deja face acest lucru mascat, mobilizând întreaga țară.
Probabil adevărat în ceea ce privește Rusia, are de unde, dar alte studii și grafice arată că, și dacă ar vrea, autoritățile de la Kiev nu prea mai găsesc pe cine să mobilizeze din grupa de vârstă 20 – 35 de ani.
Cei mai puțin norocoși au fost deja pe front și acum cresc flori pe mormintele lor, cei mai norocoși au plătit cotizația de trecere a graniței.
Iar cei care nu intră în aceste două categorii, băieții cu părinți care au grijă, își continuă studiile overseas pentru a deveni manageri în Ucraina post-conflict.
Pentru a îndeplini cel puțin o parte din visul președintelui.
***
Iar overseas situația nu este prea roză, președintele Camerei Reprezentanților a Congresului SUA, republicanul Kevin McCarthy, tocmai a fost demis.
Au fost de ajuns opt deputați republicani rebeli și un lider tânăr printre răsculați, pentru a reuși acest lucru.
E o premieră în istoria SUA, dar la Washington au avut loc, în ultimii ani, și alte premiere, nu insist asupra lor.
Ce are a face asta cu Ucraina?
Unul din motive pare a fi în ceea ce a dus la acest deznodământ: frustrarea legată de abordarea lui McCarthy privind cheltuielile guvernamentale și negocierile de săptămâna trecută cu Joe Biden pentru evitarea intrării guvernului în incapacitate de plată.
Mai clar: o presupusă înțelegere pe sub masă între McCarthy și Joe Biden, pentru ca fondurile pentru Ucraina, deși scoase din documentul votat, să poată fi trimise în continuare, pe baza unei legi separate.
Un alt motiv de îngrijorare este în incertitudinea periculoasă privind alegerea noului președinte al Camerei Reprezentanților.
Un președinte care, țineți-vă!, nici nu trebuie să fie parlamentar.
Cum e, de pildă, Trump.
Democrația originală americană permite nu numai alegerea unui președinte cu dosar penal (ce e unul, ce sunt patru!), dar și a unui președinte de cameră deputați, fără a fi deputat.
Numele fostului președinte al SUA a fost deja aruncat pe piață, iar șeful Comisiei Juridice - comisia care știe ce se poate și ce nu se poate, legal vorbind -, republicanul Jim Jordan, nu are nimic împotrivă.
Unde legea permite, nu-i tocmeală!
Iar relațiile lui Trump cu Ucraina, brrrr, adică e de bine, nu-i trebuie decât 48 de ore și rezolvă conflictul, are el un prieten cu care poate discuta.
***
Acum numai în pielea Kievului să nu te afli.
La revoluții pare altfel, totul e luminos în față, ești înconjurat numai de prieteni, toată lumea îți vrea binele.
Dar vine și un moment în care, vorba unui analist de la Washington, chiar și prietenii trebuie să aleagă între ”convingeri” și ”responsabilități”.
Într-un articol care dezvoltă această dilemă, George Beebe, fost analist CIA, ajuns chiar și director al Centrului OSINT al CIA și consilier al vicepreședintelui Chenney, face largi acolade pentru a ajunge la demonstrația că a venit momentul ca SUA să aleagă între:
Varianta corectă nr. 1 – ajutarea Ucrainei pentru a se apăra împotriva agresiunii ruse;
Varianta corectă nr. 2 – luarea în considerare a consecințelor războiului pentru America (SUA, n.n.) și securitatea globală.
Prima e la capitolul ”convingeri, valori, democrație...”, cea de-a doua face apel la ”responsabilități”.
Iar articolul insistă, în partea sa mediană, pe un cuvânt cu rezonanțe extrem de neplăcute la Kiev: compromis.
Sunt aduse în discuție din nou contraofensiva care nu a fost să fie, problemele economice ale Germaniei și ascensiunea extremei drepte, crearea blocului anti-occidental compus din Rusia, China, Iran, Coreea de Nord, chiar și problemele interne ale Ucrainei, inclusiv demografice, în perspectiva unui conflict de durată.
SUA au convingeri, desigur, dar au și responsabilități pe plan global, precizează autorul.
Asta e, ambele variante sunt corecte, de aceea și alegerea, oricare ar fi ea, este la fel de corectă.
Depinde doar cum se va înclina balanța cu care se cântăresc cele două opțiuni.
***
Și a fost ziua 588 de război.
Se încarcă comentariile...
