Nu fi Mirel, ascultă femeile de la „șezătoarea” Macarena! Invitata de azi: Natalia Onofrei

Astăzi vorbim tot despre Macarena, dar cu cineva căreia nu i s-a părut revoluționară și promițătoare piesa Erikăi, dimpotrivă. I s-a părut un produs îndoielnic al industriei muzicale românești, destul de steril și fără potențial progresist. Mai mult, i se pare că piesa face multe compromisuri plecându-se nepermis de mult în fața culturii de consum și îmbracă mesajul feminist într-un ambalaj pornografic toxic de natură să știrbească din potențialul novator al mesajului. 

Natalia Onofrei este o fină cunoscătoare a lumii rurale românești, așa cum reiese din numeroasele texte publicate ca scrieri literare sau ca articole pe rețelele sociale și pe blogul ei. Respectând structura dialogului avut cu Ema Prisca în episodul anterior, am pus în joc cinci teme și am încercat să răspund la rândul meu la ele. Dar înainte de dialogul nostru scris, i-am propus Nataliei Onofrei să se prezinte.

Sunt Natalia Onofrei, născută în 1973, în URSS. Am plecat, la 17 ani, în România cu pașaport diplomatic la facultate. În 1993, în timpul facultății, m-am căsătorit cu un cetățean roman, cu care am doi copii. După terminarea studiilor, am rupt toate legăturile cu lumea academică. Nu am o orientare ideologica în sens tradițional, mai degrabă am un spirit care oscilează intre orânduirea naturala a comunităților și nevoia de optimizare și ajustare a relațiilor sociale în sensul non-vătămării aproapelui, al libertății, echitații, al loialității fata de ceea ce ne face să funcționam echilibrat că grup și, mai ales, sunt preocupată de lumea pe care o lasăm copiilor noștri, de viitorul pe care li-l pregătim.

Ce ai simțit când am văzut prima dată videoclipul? 

Mirare. Citisem în rețea o prezentare, cum că ar fi apărut, în sfârșit, în România, o piesă și o interpretă care se apropie, ca atitudine și duritate a mesajului, de anvergura Madonnei sau al cântăreței Björk. La prima vizionare, nu am reușit să aud cuvintele - mă acaparaseră în întregime imaginile. O fată goală mergea în patru labe, după care urmau câteva nuduri frontale, puțin blurate, iar în final am văzut grupul de fete, de asemenea goale, cu pubisurile rase, dar cu genunchii apropiați, ca niște fetițe cuminți, atingându-se lasciv între ele și împletindu-și părul una alteia. După mirare, am avut sentimentul că văd un început de film pornografic, în care femeile joacă roluri de fetițe cuminți, iar mai târziu se dezlănțuie în orgii. Nu mi s-a părut că văd vreo atitudine sfidătoare, de manifest.

Apoi am ascultat cuvintele și m-am gândit că ipoteza filmului porno stă în picioare: e un filmuleț de scurt metraj, cu roluri. Acesta e tiparul oricărui produs pornografic, întrucât acestea sunt concepute pe o schemă standard: narațiunea începe prin evocarea personajului dominant (agresor simbolic) vs personaj dominat (victimă simbolică), după care rolurile se inversează, victima își atrage agresorul într-o capcană erotică și se „răzbună” prin acte sexuale în care joacă rol dominator. Astfel, efectul urmărit și obținut al acestor producții este autogratificarea psihologică de scurtă durată și fizică (prin masturbare, de obicei) a privitorului, spre oblojirea unei frustrări adânci, comune - insist,  comune! -, transformate, în timp, în tulburare psihică. Nimic altceva. Dacă nu s-ar fi iscat scandalul, aș fi trecut mai departe indiferentă, pentru că videoclipul are exact această structură comercială, foarte bine vândută. Este adevărat că aici victima, când își răstoarnă vechiul statut, preferă, la final, nu o acuplare din poziție dominantă, ci o autogratificare solitară, privându-și eventuala victimă de gratificarea din poziția inferioară, dominată, creându-i frustrare, astfel răzbunându-se mult mai feroce. Este și aceasta o tendință interesantă.

Maria Cernat: Am spus deja că am simțit o satisfacție și un oarecare șoc. La câteva zile de la decantarea mesajului încă mă întreb de ce a trebuit să treacă atâta timp până la apariția unei piese de acest tip. Era clar că publicul românesc este „copt” pentru mesaje feministe și era clar că, dincolo de sexism și feminismul vinde în România. Mărturisesc că, spre deosebire de Natalia, eu nu am urmărit decât vag videoclipul. Asta pentru că eu am crescut cu MTV și această cultură de consum. Am crescut cu Madonna și am trăit să văd evoluția videoclipului muzical de la provocator la sexy la pornografic și chiar BDSM. Vocabularul vizual al clipurilor muzicale actuale este pentru ochiul meu la fel de obișnuit ca aerul pe care îl respirăm. Eu contrazic ipoteza scenariului pornografic întrucât el este omniprezent în muzica de până la Macarena Erikăi Isak. Dar odată cu Macarena ceva se schimbă. Goliciune și sâni blurați nu înseamnă neapărat nici erecții, nici pornografie. Or, faptul că nu e pornografie în sens clasic se vede din reacțiile pline de venin și frustrare ale bărbaților care au reacționat de parcă i-ar fi atins cineva cu fierul înroșit. Nu sunt reacții de bărbați satisfăcuți, asta e cât se poate de clar. Mulți au încercat să reducă piesa la asta, dar asta arată doar tendința binecunoscută de a viola pentru a reduce la tăcere. Dar sunt de acord că e un joc foarte pervers în care retorica vizuală spune una, iar cuvintele exact opusul. Dacă retorica vizuală a fost aleasă din conformism e doar un nou episod în traseul lipsit de creativitate și orizont al muzicii românești de succes postdecembriste. Dacă a fost făcut cu intenție, dovește capacități de joc cu semnificațiile, subtilitate și ascuțime a minții de care, recunosc,  nu i-aș fi bănuit pe producători. 

2. De ce crezi că a avut un asemenea succes?

Natalia Onofrei: În momentul în care scriu, la mai puțin de o săptămână de la lansare, videoclipul are deja 2,7 mln de vizualizări. Nu m-aș grăbi să afirm că, în contextul accesului universal la internet, este un succes cultural sau ideologic. Să așteptăm să mai treacă timpul. Deocamdată, e curiozitate. Comercial – sigur că da, este un succes. Sexul vinde cel mai bine. 

Maria Cernat: Acum a ajus la peste 3.4 milioane de vizualizări și cred că este un fenomen muzical inedit în câmpul foarte previzibil al muzicii românești. Jocul pervers de-a videoclipul clasic pornografic și cuvintele extrem de dure a pus pe jar publicul obișnuit să consume produse muzicale extrem de previzibile. Or, dacă aici retorica vizuală era previzibilă, mesajul venea ca o găleată cu apă rece în creștetul publicului pregătit pentru cântecelele lasciv-inofensive cu care ne-au bătătorit timpanele producătorii de muzică în ultimele trei decenii de democrație și libertate de exprimare. Pentru că numai democrație și libertate de exprimare nu vedem în muzica românească în care banul face legea și în care producătorii bărbați acționează de multe ori de pe poziția unor „plasatori de talente”, ca să nu folosim cuvinte mai dure, care se joacă nonșalant cu destinele tinerelor artiste pasionate. Sau obediente și dispuse să facă compromisuri de natură să satisfacă pornirile acestor granguri ai muzicii românești. Poate că universul tematic absurd de misogin și stupid cu care ne-au îndopat până la refuz producătorii români se suprapune peste aceste relații de putere inegale și arbitrare care domină peisajul muzicii de succces din țara noastră.

3. Macarena un produs capitalist al societății de consum. E capabil capitalismul să producă progres social presărând valori feministe peste produse?

Natalia Onofrei: Producătorii au ambalat acest produs într-o haină ideologică foarte la modă – feminismul. Aici, discuția ar putea fi foarte largă și interesantă, dar o să ne limităm la spațiul oferit. Este cunoscut trendul ultimilor ani, anume de a le atașa produselor comerciale o semnificație ideologică sau măcar morală și moralizatoare. Spre exemplu, se promovează un anumit produs despre care se spune că este prietenos cu mediul în timpul folosirii sale de către consumator. În realitate, de multe ori, același produs poluează în timpul procesului de producție mult mai mult decât produsul vechi, pe care dorește să-l înlocuiască. Astfel se obține un profit semnificativ mai mare, convingând clientul nu doar că își achiziționează ceva de calitate, ci că este civilizat, moral și destoinic pentru specia umană consumând anume acest produs și nu pe-al concurenței. 

Atașarea mesajului ideologic de un produs cultural e mult mai simplă și mai facilă, trebuie doar să plătești specialistul potrivit. Acest videoclip, care subjugă din prima clipă atenția privitorului prin imaginile puternic sexualizate, poate fi promovat, cu îndemânare, oferind la gata, prin „experți”, interpretarea potrivită, în funcție de target. Expertul, tehnocratul din epoca neoliberală absolută, trebuie să-i explice publicului că nu aude și vede ceea ce aude și vede, ci aude și vede ceea ce i se spune că aude și vede. 

În cazul de față, a fost invocată Zeița triplă – Fecioară, Mamă, Crone – femeia în cele trei ipostaze ale vârstelor și statuturilor sale. Gestul de împletire al părului ar simboliza atitudine Crone, care veghează la continuitatea ordinii naturale ancestrale a vieții, cu specificarea că se insinuează că ar fi vorba de patriarhat. La final, Crone scapă cosița care se despletește, deci renunță să mai cultive ordinea respectivă (patriarhatul). Foarte frumoasă interpretare (ușor strâmbă, ca s-o spunem p-aia dreaptă), păcat că n-a fost observată de către vulgul masculin printre atâtea nuduri ademenitoare. 

De asemenea, limbajul personajului dominator feminin, prin care își atașează atributele sexualității masculine, extirpându-și astfel feminitatea și făcând transferul de la victima simbolică (femeia) la agresorul simbolic (bărbatul), este explicat de expert ca fiind o revoltă și un protest față de asuprirea masculinității toxice, violente. Rușine, din nou, poporului care nu s-a prins! A auzit niște înjurături vulgare din gura unei tinere complet dezbrăcate, care se plimba provocator în patru labe, și a văzut doar un grup de femei goale, unele peste altele, în poziții seducătoare, atingându-se nu tocmai nevinovat. Imaginea lor ar fi putut sugera și altceva în afară de erotism și n-ar fi provocat erecții - poate chiar un protest, o revoltă și o sfidare a agresivității masculine acceptate ca fiind firească în comunitate -, dacă personajele ar fi fost plasate în alte ipostaze, eventual și puțin mai acoperite. Dar dacă expertul a spus că este un protest și o sfidare, atunci asta trebuie să fie, iar cine nu a înțeles mesajul este un incult și un hărțuitor, un retrograd. Etichetare și condamnare – nu există alternativă la neacceptarea explicației expertului. 

Tocmai în tipul acesta de manipulare psihologică constă ideologizarea produselor comerciale și nu are decât un singur scop: randament și profit. Dacă societatea de mâine va oprima mai tare bărbatul decât femeia sau gândacii de colorado, sau pupăza din tei, pe lângă aceleași imagini și cuvinte, mesajul va fi imediat răsturnat de către expert în favoarea noilor victime și se va vinde același produs cu o nouă alură ideologică.

Maria Cernat: Cred că e extraordinar de pertinentă observația că atașarea unui mesaj al dreptății sociale de produsele de consum impun o cheie de interpretare și restrând universul criticii. Dacă nu ești de acord cu produsul, înseamnă că nu poți fi decât bigot. Dacă dorești acceptare socială, te vei plia și vei accepta produsul ca marcă a dezirabilității sociale. Produsul devine blazon, devine criteriu de acceptare în grupul „aleșilor”. În plus, revoluția se amână și se rămâne la consumul care înlocuiește inițiativa politică activă cu acțiunea pasivă de a dobândi ceea ce este „cool” de dobândit. Numai că aici nu e vorba despre o persoană progresistă a unei minorități sexuale care vinde o băutură. Aici este vorba despre un produs de o altă natură: un cântec. Produsele industriilor culturale, deși standardizate, au un alt statut decât bunurile de larg consum. Comercialul înghite mesajul progresist, dar nu există un control total al interpretării și al efectelor consumului. 

4. Spune-ne două lucruri bune și două lucruri rele despre Macarena.

Natalia Onofrei: Un singur lucru bun este că acest videoclip poate fi folosit la cursurile de comunicare spre analiză, fiind un produs de marketing de mare ingeniozitate, probabil la nivelul celor din țările cu tradiție și experiență mult mai mare.

Social, moral – nu văd nimic rău, nimic bun. Este un produs comercial cu mesaj ideologic atașat, cum sunt și mașinile electrice, scutecele absorbante pentru sugari, șervețelele umede, ouăle de ciocolată cu surprize, tigăile de teflon etc. Mai mult sau mai puțin, toate provoacă scandal și divizează societatea, dar nimic nu vinde mai bine decât sexul, evident…

Maria Cernat: Eu nu cred că Macarena este despre doar despre sex. Aproape toate celelalte piese românești de succes suferă de hipersexualizarea interpretelor. Cred că jocul de-a atracția și respingerea vinde foarte bine. Și mai e ceva: asumarea goliciunii și a corpului, a propriei sexualități e de natură să tulbure, să creeze breșe în tiparele de gândire și în modalitățile standardizate de receptare a feminității. 

5. Cum ai fi făcut tu piesa asta? Ai fi îmbunătățit-o, ai fi schimbat-o?

Natalia Onofrei: Nu l-aș fi făcut. Nu este domeniul meu de activitate, trăiesc din altceva.

Maria Cernat: Aș fi făcut piesa mai lungă și aș fi surprins ipostaze ale abuzului. Bărbați care își bat soțiile, pești, chiar producători care încearcă să profite de visele unor tinere cântărețe. Aș fi pus mai mult camera de luat vederi pe „Mireii” din viețile noastre. De la șoți aparent inofensivi, la colegi intelectuali grobieni și personalități culturale odios de abuzatoare.