Nu fi Mirel, ascultă femeile de la „șezătoarea” Macarena!

Macarena a pus pe jar rețelele sociale. Peste un milion de români au vizualizat videoclipul doar în primele zile. Dar clipuri virale s-au mai văzut. De multe ori. Ceea ce nu s-a mai văzut a fost furia, pasiunea și, mai ales, faptul că ele se concentrau în jurul feminismului. Într-o țară în care peste jumătate dintre cetățeni consideră că violul este justificat în anumite situații, iată că feminismul a explodat pe rețelele sociale. Iată că discutăm furibund despre o piesă cu mesaj provocator. Și pentru multe femei e un moment de mult așteptată descărcare. După ce ani și ani de zile ni s-a spus că ce, Dani Mocanu, cunoscut pentru textele lui de-un rar misoginism, e artist, că el e autonom și liber să se exprime cum vrea, că suntem pudibonde și frustrate, că nu ne convine că ne înjosește și ne înjură, a venit Erika Isak, cu un mesaj dur, violent. E vremea să stăm să privim amuzate cum domnii se opăresc de indignare. Și cu greu putem să ne reținem statisfacția și să-i întrebăm: dar ce e, păpușel Mirel, te-a supărat tanti? Însă dincolo de satisfacția de moment, ceea ce personal mi se pare cel mai problematic este că, în România, ca de obicei, Mirelul intelectual e la locul lui și ne dă indicații. Ne invită să scriem la revista pe care o conduce ca să exploateze puțin valul, ne explică el cum, de fapt, Erika nu-i chiar originală. Și, pentru că e goală și lascivă, dar îi iese cocoșelul din gură sar ca arși s-o umple de noroi. Vă propun să facem altfel. Mirel din România să tacă nițel și să asculte ce au de spus femeile. Am intitulat „șezătoare” discuția de față pentru că nu este un interviu tipic. Am pus în joc cinci întrebări la care am primit răspunsuri de la Ema Prisca și la care am încercat să răspund și eu.

Ema Prisca este imaginea urbanismului cool. După ani de zile în publicitate cu o carieră excepțională și după ce și-a cucerit o faimă aproape fără egal în această lume profund misogină și dominată de genii „mirelistice” neapărat bărbați, Ema Prisca este un caz aparte. Pornită ca noi toți de la iluziile liberalismului și capitalismului, excelând în industria cea mai cool - publicitatea - Ema are un job de succes în sistem, dar are atitudini progresiste, ceea ce e rar întâlnit în acest domeniu. Am remarcat din ceea ce publicat pe rețelele sociale că a fost extrem de încântată să vadă succesul Macarenei și s-a exprimat entuziast față de cântec. Cum a lucrat o viață în publicitate, Ema e vaccinată împotriva mirajului ambalajului capitalist aruncat peste cauze nobile. Și totuși piesa i-a plăcut și o creditează cu capacitatea de a schimba lucrurile. Zic că e foarte bine să ascultăm ce are de spus, pentru că a trăit să vadă și schimbările sociale produse de industria de divertisment. 

La ce te-ai gândit prima oară când ai ascultat Macarena?

Ema Prisca: Prima dată când am dat play, mi-am zis, gata, începe, se ridică valul și la noi împotriva patriarhatului. Se naște o voce, un cântec care reușește să exprime cât se poate de simplu și universal spaimele noastre de femei. Spaime pe care toate le avem și care nu sunt recunoscute de cealaltă jumătate a populației care ni le provoacă. Aștept de mult timp un asemenea moment în cultura de masă. L-am așteptat să fie provocat, asumat de artiste consacrate, cu succes mare la public care sunt suficient de solide ca să poată susține un mesaj feminist. Uite că a venit de la artistă tănără la început de drum.

Maria Cernat: Eu vin de pe poziția cadrului didactic universitar care trebuie să fie indiferent și rece, să judece cu obiectivitate situațiile. Dar reacțiile viscerale sunt adesea cele care ne ghidează și poate găsim pe urmă explicații și justificări raționale. Și prima mea reacție a fost de un real entuziasm: mi-am zis, uite domnule, hai c-a reușit și industria noastră muzicală care mestecă fix aceleași vorbe de un misoginism fără margini de zeci (!!!) de ani să propună altceva. Feminismul în România a fost o mișcare destul de elitistă concentrată în mediile urbane activiste și universitare. Prin piesa asta a spart aceste granițe. Pentru că încercări de trap feminist și manele feministe au mai fost. Dar pentru un public redus din București. Fiind însă ancorată în tradiția interpretativă critică și necreditând capitalismul cu capacitatea de schimbare socială, am încercat să-mi temperez entuziasmul. Audre Lorde spunea că nu poți dărâma casa stăpânului cu armele stăpânului. Prin urmare, fără să cădem în interpretările puerile „asta vrea scandal ca să-i iasă banii, nu-i pasă de femei”, trebuie să ne punem foarte serios problema potențialului revoluționar al unui produs al industriei culturale. Mă gândesc la inițiativele Alexandrei Kollontai, care mergea în fabrici și intruia muncitoarele, femeile cele mai sărace și chinuite, forțate nu odată să practice și prostituția ca să se întrețină, să-și ceară drepturile. A antrenat 40 de asemenea femei în 1908 să meargă la o firoscoasă adunare feministă să le spună acelor femei bogate necazurile lor. Nu există însă rețete unice de feminism și, cine știe, poate că o să vedem o vitoare Alexandra Kollontai printre tinerele care ascultă azi Macarena. 

De ce crezi că a avut succesul acesta?

Ema Prisca: Macarena e un produs pop foarte bine făcut. I-aș compara, fără complexe, penetrarea rapidă la public, cu performanța cântecului “Music sessions” al Shakirei - BZRP care a rupt internetul anul trecut, evident, păstrând proporțiile. Macarena e un cântec binecunoscut transgerațional - toată lumea de la 15 la 70 de ani l-a auzit măcar o dată, adaptat la un sound contemporan și cu versuri care spun foarte clar niște lucruri care nu s-au spus niciodată așa de clar la nivel de masă. Fricile femeilor de toate vârstele au fost încapsulate în câteva versuri, cuvinte care sunt în mintea tuturor. Iar vizual simbolic e foarte puternic, memorabil.

Are toate ingredientele necesare să creeze impact -  un lucru foarte greu de realizat, la ce fragmentare media și abundență de conținut avem în ziua de azi.

Maria Cernat: Cred că industria muzicală, după ani de zile de folosit aceleași teme obosite, aceeași retorică vizuală cu rapperul supărat și tinerelele atrăgătoare dansând pe lângă el, mute și obediente, după ani de zile în care videoclipurile au evoluat de la provocator, la sexi, la porn și chiar BDSM porn, ei bine, industria muzicală mioritică s-a trezit că sunt niște teme care dor, niște teme care vizează femeile și suferința lor în această societate. Nu a putut depăși retorica vizuală pornografică, chiar a exploatat nuditatea din plin, dar a făcut o femeie atrăgătoare căreie îi iese un mesaj dur din gură. Dacă mi-aș permite o exprimare neacademică, aș spune că îi iese un ”cocoșel” din gură, ceea ce are darul de a înfuria. Mai ales pe domnii cărora parcă le-a turnat acid sulfuric în pantaloni. Poate producătorii n-au fost atât de inspirați încât să realizeze, însă tocmai acest joc pervers de-a atragerea sexuală și respingerea verbală a pus pe jar internetul și a dublat potențialul subversiv al piesei. 

Macarena un produs capitalist al societății de consum. E capabil capitalismul să producă progres social presărând valori feministe peste produse?

Ema Prisca: Această perspectivă mi se pare puerilă și am vazut-o exprimată în zona de stânga. Că vezi, doamne, revolta cuprinsă în cântec nu e valabilă că vine într-un produs cultural cu marketing. Așa și? O dată, trebuie să fii orb sau rău intenționat să nu vezi câtă rezonanță a avut cântecul la mii de femei de toate vârstele. Nu cred că vreodată femeile din România au fost mai tare de acord cu ceva. 

Și doi, cucerirea de către putere, establishment, a cool-ului, a contraculturii se întâmplă permanent din anii 70’ încoace. E o constantă pe parcursul mai multor decenii de tensiuni între putere și contracultură. Capitalismul întotdeauna găsește o cale de a transforma în reclamă sau modă revoltele sociale, fie că este mișcarea muncitorească, pacifismul, ecologismul sau feminismul. Integrează revolta și ți-o vinde făcându-te să te simți cool. Lucrurile astea sunt clar explicate de critici ai culturii precum Thomas Frank a cărui carte “The conquest of cool” o super recomand.

Maria Cernat:  Am realizat de curând un mic sondaj privind percepția piesei Macarena de către cei 52 de studenți care au avut amabilitatea să îmi răspundă. Rezultatele, cum era de așteptat, indică faptul că studenții rezonează cu mesajul piesei și că nu consideră fondate acuzațiile de oportunism sau vulgaritate. Dar o studentă a venit la mine stăpânindu-și cu greu furia spunându-mi că piesa asta e un „gunoi”. Deci,  e destul de greu de spus. Ceea ce vedem în piesa Macarena este ambalarea feminismului în retorica vizuală sexualizată pentru a vinde. Am coordonat de curând o foarte bine documentată lucrare de licență întocmită de Georgiana Maria Cocan care viza, între altele, percepția publicului cu privire la responsabilitatea companiilor de a folosi strategii de „femvertising” - folosirea temelor feministe pentru a promova produse. Publicul considera - deși corelația era slabă - că e nevoie de feminism și că e nevoie ca firmele să transmită mesaje care să pună femeile într-o poziție de putere (empowerment). E o discuție fascinantă legată de modul în care temele justiției sociale sunt „pulverizate” peste produse de consum sau culturale, în cazul de față, pentru a vinde. Cred că ar necesita o dezbatere în sine. 

Spune-ne două lucruri bune și două lucruri rele despre Macarena.

Ema Prisca: Este insightuful, cum spunem noi în advertising. Scoate la iveală un adevăr ascuns în toate femeile și de aici - maxima rezonanță.

Maria Cernat: Lucrurile bune țin de ieșirea feminismului din bulă. Da, nu a ajuns cu aceeași eficiență la țară, la femeile sărace care pleacă la muncă în străinătate, la femeile traficate, la femeile care se spetesc în fabrici de textile, care spală pe jos după ce noi avem conferințe frumoase pe teme feministe, la mamele noastre mai în vârstă și mai conservatoare care ne pun sandviciul în geantă când plecăm la muncă, dar, prin mijloacele industriei culturale a ieșit din aria elitistă a universității și activismului. Cum spuneam într-o postare, am văzut cum feminismul a fost înghițit de capitalism și transformat în produs. Însă odată scăpat „porumbelul” în eter este foarte posibil ca efectele bumerang să fie dintre cele mai subversive. Se creează o mică fisură și fisurile sunt bune pentru că pe acolo poate intra lumina. 

Lucrurile rele țin de faptul că piesa a fost prea scurtă, încă a explorat prea puțin din enormul potențial pe care un asemenea mesaj îl are - și s-a văzut din faptul că înregistra peste un milion de vizualizări la câteva zile de la lansare. 

Cum ai fi făcut tu piesa asta? Ai fi îmbunătăți-to, ai fi schimbat-o?

Ema Prisca: Mi se pare impecabilă și vizual și conținut muzical și performace-ul Erikăi.

Maria Cernat: Aș fi făcut-o mai lungă și aș fi pus-o pe Erika în mai multe posturi convergente cu rolurile sociale pe care patriarhatul actual ni le prescrie.