Istoria Trilogiei Țărănești

Stridența telefonului zilele trecute, încă nu se luminase de ziuă, m-a făcut să tresar și nici nu mai știu dacă am răspuns cu banalul Alo!

• Arhitectul Pavel Popescu la telefon! Și am și văzut fulgurant pe marele exeget al culelor oltenești căruia, în admirație față de el și de omul de știință, de marele patriot, i-am scris o prefață care a fost mai mult decât o carte de vizită pentru volume scrise de arhitectul Pavel Popescu în apărarea unicului patrimoniu al culelor oltenești, începând cu vestita casă-cetate de la Măldărești, din marginea Măgurii Slătiorului, culă vestită ca aparținând, la 1508, lui Tudor Maldăr Turbatu, căpitanul lui Mihai Viteazul, a cărui imagine însoțită de o frumoasă tătăroaică poartă până azi geniul pictural al celebrei Olga Greceanu. 

La 87 de ani, glasul marelui arhitect răsuna în telefon ca tunetul unei vești care m-a înfiorat și m-a emoționat, încât nu pot să nu refer aici asupra ei, ca o mărturisire.

• Astăzi se împlinesc, domnule Dinu Săraru, 48 de ani de la apariția celebrei dumneavoastră Trilogii Țărănești, alcătuită din romanele „Niște țărani” – dedicat lui Adrian Păunescu, „Iarba vântului” și „Crimă pentru pământ”. Peste doi ani vom sărbători, zice el în concluzie, o jumătate de veac de la apariția Trilogiei Țărănești și în ziua aceea voi veni la București să cinstim cu un pahar de vin roșu această jumătate de veac. 
• Dacă voi fi și eu de față, și-mi doresc să fiu de față, voi fi fericit, îl încurajez eu. 

Pentru prima ediție a romanului „Niște țărani”, căreia Adrian Păunescu i-a dat numele „Niște țărani”, eu propunând în clipa aceea de emoție titlul „Valea cu pietrele”, am căutat în fotografiile de familie mărturii ale obârșiei mele țărănești și arhitectul șef al Teatrului Televiziunii, de sub conducerea mea la acea dată, Armand Crintea a ales fotografia de față înfățișând pe Sărarii din acea vreme și mai ales pe cea care a dat naștere Sărarilor, Maria Stroe, fiica unui hangiu din vecinătatea casei veteranului de la Smârdan, Constantin Sărariu. 

Pe coperta finală, arhitectul Armand Crintea a ales cele două recomandări care de atunci au însoțit Trilogia Țărănească: Adrian Păunescu și Eugen Barbu. 

„Săptămâni la rând – în Flacăra – acest roman, căruia am avut plăcerea să-i descopăr eu titlul, Niște țărani, a ținut trează atenția tuturor cititorilor onești de literatură. 

Astăzi, romanul Niște țărani apare între coperțile consacrării sale. Este un eveniment nu numai literar, Cartea aceasta este o carte de conștiință. O carte a unor mari și tulburătoare adevăruri. O carte rară. În orice caz, o asemenea carte n-a mai apărut în ultimii ani. 

Niște țărani este romanul care nu anunță, ci consacră un prozator. 

Un eveniment, așadar, literar și social. Un eveniment al conștiinței. 

ADRIAN PĂUNESCU”

„Surpriza de a-l citi pe Dinu Săraru în postură de romancier o vor avea numai cei ce nu l-au cunoscut îndeajuns, pentru că vioiciunea spiritului său, plasticitatea cu care el surprinde fenomenul imediat, într-o redare plină de culoare și umor anunțau, oricum, un autor de romane. 

Niște țărani, de la ostentația titlului și până la finalul cărții, mi se pare fresca cea mai îndrăzneață și dramatică a anilor noștri despre mediul rural. 

Prin tragica, măreața și ironica epopee a lui Dinu Săraru, este restituit adevărul în toată cruditatea lui, se face, cu alte cuvinte, dreptate unui individ ce nu poate dispărea din literatură

EUGEN BARBU”

P.S. La acordarea marelui premiu Ion Creangă al Academiei Române pe anul respectiv a fost un singur vot împotrivă: Marin Preda. 

PS 1. De fapt s-au și împlinit 50 de ani de la apariția primului volum al Trilogiei Țărănești și în consecință îl aștept să vină la București să bem un pahar de vin roșu amândoi.