Grigore Avachian - 125
0Greu de acceptat această realitate căreia cu toții – mai devreme, mai târziu – ne supunem. Plecarea celor dragi la Domnul, nu însemnă o îndepărtare de aceștia. Dimpotrivă poate aduce dobândirea unei perspective mai cuprinzătoare asupra personalității acestora, o pătrundere pertinentă a climatului spiritual pe care, eventual, l-au dezvoltat.
Evident, încercând a evoca personalitatea unchiului meu, fratele tatălui meu, profesorul de istorie, arheologul, numismatul Grigore Avachian, m-aș putea bănui pe mine însumi de un anume subiectivism, sentiment pe care, cu bună știință, voi încerca sa-l controlez.
Grigore Avachian a fost un cunoscut istoric medievalist, arheolog și numismat. A fost, de asemenea, publicist.
Iși terminase studiile liceale în orașul natal, în Cetatea Albă, în anul 1919, atunci când inițiase primele săpături în această cetate de pe malul Nistrului. Din tinerețe a fost pasionat de istoria construcției acestei impozante cetăți medievale, construcție extinsă între secolele XIII și XV, începând cu domnia lui Alexandru cel Bun.
A efectuat studii, a fost un cercetător pasionat; a avut contribuții profesionale importante în ce privește disputa relativ recentă privind această așezare, privind construcția acestui magnific complex arhitectonic atribuit de unii cercetători, navigatorilor genovezi.
Ulterior a devenit conservator al Muzeului de Antichități din orașul natal și delegat al Comitetului Monumentelor Istorice. Iși desfășoară studiile la Universitatea din București în perioada anilor 1919 și 1923 când obține licența.
Urmează stabilirea definitivă a d-sale la București, în anii 40 ai secolului trecut; este perioada în care – în mai multe rânduri – teritoriul Basarabiei trecea prin rapt istoric-teritorial de la Regatul României la Uniunea Sovietică.
Se păstrează și astăzi, drept prețioase amintiri de familie, desenele, peisagiile pictate în ulei, amintiri pe care tânărul Grigore le-a imortalizat în locurile natale, pe limanul, pe malul Nistrului, la ieșirea acestuia în mare.
Între anii 1931 și 1933 a făcut parte din grupul tinerilor istorici trimiși la Roma în vederea continuării cercetărilor privind – printre altele - romanitatea poporului român. Era exact perioada în care celebra Accademia di Romania, anterior Școala Română de la Roma, desfășura o activitate de mare efervescență, în perioada interbelică.
Construcția însăși a edi/ciului, pe cât de amplu pe atât de funcțional, a fost imaginat de celebrul arhitect Petre Antonescu. Este perioada în care, în ocazii distincte, are prilejul de a-l întâlnit atât pe Il Duce, pe Mussolini, cât și pe Regele Vittorio Emanuele al III-lea, penultimul rege al Italiei.
In perioada imediat următoare anilor de cercetare de la Roma, în anul 1933 Grigore Avachian obține titlul de doctor al Universității din București.
In aceeași perioadă a deceniilor de mijloc ale secolului trecut, a efectuat săpături și cercetări, pe malul românesc al Dunării, la piciorul Podului lui Traian de la Drobeta -Turnu Severin.
A participat în activitatea mai multor șantiere arheologice, inclusiv pe parcursul lucrărilor șantierului de la Cetatea Enisala din Dobrogea.
Spre sfârșitul anilor 40 și începutul anilor 50, a suportat rigorile regimului de așa-zisă „democrație populară” fiind trimis la munca de jos - expresia era consacrată în epocă - în calitate de profesor al ciclului primar, în mai multe sate din jurul Bucureștilor; căci intelectualii care nu au pactizat cu regimul proaspăt instalat, regim de tristă amintire, trebuiau umiliți și reduși la tăcere.
Mult mai târziu, în anii 60 ai secolului trecut - pe măsura studiilor, a activității sale profesionale - a căpătat o funcție modestă dar onorantă, pe lângă Academia Română. Grigore Avachian a făcut, de asemenea, importante traduceri în limba română, din opera marilor scriitori ruși.
A făcut parte dintr-o numeroasă familie de armeni din Cetatea Albă, din Basarabia, familie formată din cinci frați. Grigore era cel mai vârstnic. Conform tradiției, fetele – Elisabeta, Varvara, Sanduht, urmau să devină mame bune și gospodine iar băieții urmau a-și face studiile liceale și, eventual, cele superioare. Cu ajutorul lui Grigore, una dintre fete, a urmat studii de litere tot la Roma. Știut este faptul, la acea vreme învățământul vocațional nu beneficia de studii de nivel universitar; este motivul pentru care tatăl meu, Harutiun, fratele lui Grigore, și-a desăvârșit studiile profesionale în atelierul maestrului său, pictorul Camil Ressu.
Încă din perioada interbelică, toți cei cinci frați s-au stabilit în România, la București, lăsând în urmă așa-numitele „beneficii” ale sistemului sovietic. Grigore a fost căsătorit cu Maria Bogdan, originară din Bacău, erudit profesor de limba franceză, ulterior de limba armeană în cadrul Școlii Armene din București.
În familiile fraților săi, Grigore Avachian se bucura de o stimă deosebită. Cuvântul domniei sale era ascultat cu atenție.
Cunoștea cu specială pertinență Bucureștiul și istoria orașului. In urma unei plimbări în compania domniei sale, te puteai alege cu o folositoare lecție de istorie inclusiv în ceea ce privește arhitectura orașului dar puteai afla și lucruri mai puțin știute privind activitatea marilor personalități care au animat urbea noastră de-a lungul timpului.
Nu pot să nu-mi aduc aminte, în perioada studiilor mele gimnaziale, liceale, mi-a facilitat contactul uman și profesional cu primii mei profesori, apropiați ai domniei sale dar din zona artei sunetelor.
A fost o persană de o blândețe temperată, de o erudiție pe care nu și-o putea ascunde în nici o împrejurare.
Este firesc, ecoul faptelor sale umane se stinge treptat.
Stăruie în memorie statura omului erudit, a profesorului de istorie care a format mai multe generații de intelectuali cu care a întreținut în continuare relații profesionale excelente, relații de bună, de cordială comunicare.
Se încarcă comentariile...
