Coaliţiile vendetei

0
0

Caleidoscopul regrupărilor în Parlament, unde se creează majorităţi prin trădare, din ranchiună şi răzbunare faţă de „perfizii“ aliaţi – mă refer la votul PD-PCRM, pentru demiterea Guvernului Filat, şi la replica sa în oglindă, PLDM-PCRM, pentru demiterea preşedintelui Parlamentului şi a procurorului general –, a transformat Republica Moldova într-o ţară lipsită de coerenţă, de logică, în bătaia tuturor răsturnărilor posibile.

Este foarte clar că ceea ce urmărim acum nu este expresia unor evoluţii democratice. O majoritate politică în Parlament, rezultată din voinţa electoratului, guvernează după regulile pe care le-a găsit la preluarea puterii. Asta se întâmplă în ţări cu o democraţie consolidată. La noi, o alianţă de conjunctură, cimentată de interese politice flotante, s-a grăbit să schimbe în câteva ore o serie de legi fundamentale pentru funcţionarea statului de drept.

Dincolo de faptul că idila „tehnică“ dintre foştii adversari politici pune într-o lumină ridicolă sloganul electoral al PLDM-ului, „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti!“, marea problemă a liberal-democraţilor este că ei nu reuşesc să comunice cu populaţia, cu presa, cu partenerii externi. În afară de Vlad Filat, liderul absolut, şi a lui Iurie Leancă, aflat în postura ingrată de a explica europenilor „politica vendetei“ îmbrăţişată de PLDM, nu există în partid o echipă de oameni care să aibă valoarea, autoritatea şi mandatul de a vorbi în numele formaţiunii, explicând raţiunile unui gest sau ale unui vot. Dacă ar fi existat, poate am fi reuşit să înţelegem cum poţi să salvezi democraţia votând nişte legi antidemocratice...

Gestionată mai bine, problema comunicării cu opinia publică şi mai ales cea a negocierilor interne, secrete, din AIE, unde s-au partajat, ilegal, funcţii şi domenii de influenţă, nu ar fi generat o criză de asemenea proporţii. Întrucât cei care şantajează, corup şi manipulează ar fi simţit presiunea cetăţenilor şi poate şi-ar mai fi temperat pornirile criminale, iar Moldova ar fi avut o guvernare decentă, dedicată interesului naţional.

Dar pentru că lucrurile stau exact pe dos, Voronin, cel pe care îl consideram, cu tot partidul său, expirat şi anacronic, a ajuns, iată, jolly joker-ul indispensabil al combinaţiilor politice. În loc să fi devenit „clientul“ procurorilor şi „vedeta“ sălilor de tribunal, pentru teroarea declanşată în aprilie 2009, bătrânul general de miliţie sovietic este folosit ca un berbece în confruntarea grupărilor care au împărţit Moldova în epoca democratică. Ceea ce demonstrează o dată în plus că cei care au marşat pe sloganuri europene nu au o calitate cu mult mai bună decât a aliatului lor de pripas.

Resuscitat în sondaje, Voronin nu s-a schimbat: din declaraţiile sale obraznice şi sfidătoare de-acum câteva zile am înţeles că nu va pregeta, din nou, să se pună cu pieptul în calea tancurilor NATO. Cercul se închide. Revenim în tranşeele Războiului Rece, de data aceasta mulţumită politicienilor noştri „pro-europeni“. Şi pentru a avea un background corespunzător, de 9 mai, la Chişinău, Kobzon şi Leşcenko ne-au cântat despre slăvitele victorii în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Care „patrie“?... E o întrebare la care moldovenii nici până azi nu ştiu să răspundă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite