„Agenţia“ de pază la frontierele Europei: dreptul supranaţional de intervenţie
0
Europa, sub presiunea extremă a evenimentelor, începe să structureze decizii comune. Printre acestea, una foarte importantă dacă urmează să devină rapid realitate opreaţională, este descrisă într-o comunicare făcută de Comisia Europeană către Parlament şi Consiliu, privind formarea unei Agenţii Europene pentru frontierele europene şi paza de coastă („Agenţia“).
„Agenţia” să fie organizată pe baza actualului Frontex, împreună cu ceea ce sunt actualele structuri naţionale în domeniu, cele care vor continua să asigure managementul zilnic al frontierelor externe ale Europei.
Agenţia Europene pentru frontierele europene şi paza de coastă
În termenii acestui document, Agenţia „trebuie să fie un centru de expertiză, un sprijin practic pentru autorităţile naţionale de management al frontierelor şi o garanţie că sistemul va performa eficient”. Sigur că este vorba în primul rând de o formulă de răspuns care să ofere mijloace de acţiune în cazul apariţiei unor crize dar - şi atenţie, aici lucrurile încep să se schimbe radical:
„Managementul integrat al frontierelor merge dincolo de controalele efectuate la frontierele externe, include măsuri în terţe ţări, măsuri în acord cu ţările din vecinătatea imediată şi măsuri luate în interiorul zonei interne de liberă circulaţie, incluzând repatrierea migranţilor ilegali... Comisia propune să întărească obligaţiile de cooperare şi schimb de informaţii între Agenţie şi autorităţile naţionale. În mod deosebit, în cadrul Agenţiei va fi format un Centru de monitorizare şi analiză de risc pentru monitorizarea fluxurilor migratorii înspre şi în interiorul UE. Va deveni obligatorie folosirea sistemului Common Integrated Risk Analysis Model în cooperare cu Statele Membre”.
În acest sens, se anunţă, în perioada imediat următoare, „o analiză amplă” a capacităţilor de care dispun Statele Membre, inclusiv „realocarea de personal şi echipamente la frontierele externe”, anunţându-se şi un viitor obligatoriu „mecanism de analiză a vulnerabilităţilor” care să completeze „mecanismul de evaluare Schengen”. De asemenea, urmează să fie desemnaţi ofiţeri de legătură ai Agenţiei care să fie integraţi în sistemele naţionale respective.
Despre ce „frontiere externe” este însă vorba? Textul nu este foarte clar în acest sens, menţionându-se însă la Capitolul III (2) că „situaţia la frontierele externe nu trebuie să fie lăsată să deterioreze în măsura în care să pună în primejdie funcţionarea Zonei Schengen”. Este de presupus, în consecinţă, că toate măsurile se vor subordona acestui scop, deci protecţiei întărite a statelor din zona respectivă... Drept care, Agenţia îşi propune să aibă la dispoziţie „un număr suficient de experţi bine antrenaţi precum şi echipamentul tehnic relevant”, dar şi „de un corp de rezervă pentru acţiune rapidă care să poată fi activat extrem de rapid în circumstanţele în care este nevoie de un răspuns imediat... Statele Membre vor trebui să aibă la dispoziţie cel puţin 1500 de experţi care să poată fi reuniţi în spaţiul a câteva zile pentru a fi desfăşuraţi de către Agenţie în operaţiuni de intervenţie la frontieră”.
Lucrurile devin şi mai interesante în momentul în care, pentru prima oară în documentele şi logica europeană de până acum, se defineşte dreptul de intervenţie: „În situaţii de urgenţă, Agenţia trebuie să fie în stare să intre în joc, asigurându-se astfel că sunt demarate acţiuni în teren chiar dacă nu există o cerere de asistenţă formulată de un Stat Membru sau chiar dacă Statul Membru respectiv nu consideră că este cazul pentru o intervenţie”. Cu delicateţe, se spune însă că, în prealabil, Statul membru respectiv va fi anunţat de Agenţie că au fost identificate deficienţe în sistemul naţional de management al frontierelor şi că este cazul să ia imediat măsuri de corectare a situaţie. Sau, în cazul apariţiei unor situaţii de criză, Statelor Membre respective le va fi notificată o recomandare pentru lansarea imediată de acţiuni comune sau de intervenţii rapide de frontieră.
Dacă deficienţele naţionale persistă şi nu are loc nici acţiunea naţională corespunzătoare, „Comisia va putea să adopte o decizie de implementare care să determine dacă situaţia dintr-o anume zonă a frontierelor externe necesită acţiune urgentă şi oferind Agenţiei responsabilitatea de a duce la îndeplinire măurile operative apropriate. Aceasta va permite Agenţiei să intervină imediat în situaţii de criză”...
La fel de interesantă este şi abordarea domeniului activităţii gărzilor de coastă, în acest caz sistemul integrat urmând să permită Agenţiei accesul la un nou tip de informaţii în timp real „aliniind mandatele deţinute acum de European Maritime Safety Agency şi de European Fisheries Control Agency”.
Aceasta va permite accesarea „de noi informaţii privind navele folosite pentru imigraţia ilegală şi criminalitatea trans-naţională care au fost detectate de operaţiunile de supraveghere maritimă al căror obiectiv primar nu este controlul de frontieră, ci controlul pescuitului şi lupta împotriva poluării maritime, Mai mult chiar, cele trei agenţii vor putea lansa operaţiuni comune de supraveghere multiplă, spre exemplu folosind drone în Marea Mediterană”.
Se mai încearcă şi o abordare integrată a subiectului foarte sensibil al repatrierilor, Agenţia urmând să asigure managementul tuturor aspectelor legate de repatriere şi „va oferi Statelor membre întreg sprijinul suplimentar tehnic şi operaţional pentru repatrierea cetăţenilor din terţe ţări aflaţi în situaţie ilegală pe teritoriul UE...scop în care va fi creat un Birou de repatrieri”, dar şi a unor echipe speciale European Return Intervention Teams alcătuite de persoane de escortă, monitorizare şi specialişti în domeniul repatrierii”. Acestea vor putea fi trimise într-o zonă sau alta în cazul apariţiei unei presiuni deosebite semnalate de un Stat Membru. Dar, din nou, există şi aici prevederea ca „în situaţii urgente, aceste echipe să poată fi trimise fie la cererea statelor membre sau la propunerea Agenţiei”. Apare şi un document unic de călătorie pentru persoanele repatriate, European Travel Document for Return, un substitut necesar pentru persoanele care nu vor mai avea din acel moment altă posibilitate de a-şi declina identitatea în raport cu ţările în care vor fi trimise în urma expulzării din UE.
Şi nu este totul. Poate cea mai interesată dintre prevederi este legată de nevoia întăririi considerabile a sistemului de securitate internă, „Comisia propunând o modificare pe câteva sectoare a Codului de frontieră Schengen în ceea pe priveşte posibilitatea de control a cetăţenilor UE în bazele de date cum ar fi Systemul de Informaţii Schengen, în Baza de date privind documentele de identitate pierdute sau furate, precum şi sistemele relevante de date naţionale. Aşa cum s-a cerut de către Consiliul JAI din 9 şi 20 noiembrie 2015, această iniţiativă va oferi posibilitatea controlului sistematic al tuturor cetăţenilor din UE, inclusiv verificarea informaţiilor biometrice cu bazele de date relevante la frontierele externe ale Spaţiului Schengen... controale sistematice care vor identifica identitatea persoanei şi validitatea şi autenticitatea documentului de călătorie. În plus, se va verifica astfel că persoanele care intră în zona Schengen nu reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică şi securitatea internă”.
România va avea nevoie să se conecteze oarecum la aceste sisteme şi reglementări. Cum anume? Când? Cu ce analiză de risc pre-existentă şi cu posibilitate de implementare reală? Foarte greu de spus, deoarece oficialităţile române nu au făcut publice asemenea analize de risc sau programe de coordonare între sistemul naţional şi priorităţile europene. Poate va veni timpul, totuşi, la un moment dat, cândva, în această viaţă sau în alta. Sau, şi în acest caz, să ne bucurăm oficial că nu suntem parte a Sistemului Schengen?“.
Se încarcă comentariile...
