Veronica D. Niculescu

Ochii verzi ai pisicii din tren, privind pe fereastră. Florile presate iţindu-se din cartea ta luată de la anticariat. Fata cu cercel de perlă, Vermeer, cartea mea. Aşa începe vacanţa. Şi-apoi:

Trei întâlniri, trei bătrâni din centrul Bucureştiului. Scurtă poveste cu ulei de măsline, o bancnotă de 50 de lei şi cinci limbi străine care nu mai folosesc la nimic.

Dacă n-ar fi decât o simplă noapte între o zi de marţi şi una de miercuri, multe i-aş cere trecerii dintre ani. Dacă aş crede că există cu adevărat o falie miraculoasă care desparte un an de altul, atunci, da, poate că mi-aş dori.

Lucruri frumoase din Bucureşti. Intersecţia aleilor Şipotul fântânilor cu Poiana Narciselor. Ariile frânte care răzbat pe ferestrele deschise de la Conservator.

Felul în care mi-am început plimbarea de ieri a fost unul cât se poate de obişnuit. Probabil că n-aş fi ajuns niciodată să scriu despre aşa ceva – fiindcă e de parcă aş scrie cum mă ridic să-mi iau o cană cu apă – dacă n-ar fi fost colosalul final. Furtul.