Zalăul are buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La capătul unei şedinţe din care nu au lipsit discuţiile în contradictoriu, consilierii locali au aprobat, astăzi, bugetul general al municipiului Zalău.

Zalăul va avea, în 2013, un buget de aproximativ 111 milioane de lei, sensibil egale cu cel de anul trecut. Asta au aprobat, astăzi, consilierii locali municipali reuniţi în şedinţă. Nu a fost o şedinţă lipsită de controverse, protagoniştii acestor controverse fiind, aşa cum ne-am obişnuit deja, consilierii PDL. Cel mai combatant a fost, şi de această dată, Adrian Margin, care a contestat, spre exemplu, o anexă prin care Citadin îşi prevedea cheltuieli de 250.000 de lei cu diverse lucrări la reţeaua de iluminat public a oraşului.


Şi propunerea viceprimarului Daniela Coţa vizând suplimentarea bugetului Asociaţiei Prader Willi cu 48,6 mii de lei a stârnit ceva controverse, legate în special de capitolul de la care să se ia aceşti bani.


Până la urmă, s-a rămas la varianta propusă de viceprimarul Daniela Coţa, şi anume de a lua banii respectivi din sumele rezervate cheltuielilor de funcţionare a Casei Municipale de Cultură.


În final, proiectul de buget pe 2013 a fost votat de 17 dintre cei 21 de consilieri locali, ceilalţi patru, din care trei de la PDL şi unul de la PP-DD, preferând să se abţină.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG