Vom plăti mai mult pe apa canalizată decât pe cea de băut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultima scumpire a avut loc în luna iulie

Este vestea pe care ne-o dă Marcel Zaharia, directorul Companiei de Apă Cluj - Sucursala Sălaj. El spune că este normal să se întâmple asta întrucât costurile de mediu sunt mult mai mari în cazul apei canalizate.

Potrivit datelor primite de la Direcţia Judeţeană de Statistică, cele mai mari majorări de preţuri la servicii au fost, în luna noiembrie, la apă, canal şi salubritate, unde facturile au crescut, în medie la nivell naţional, cu 2,19 la sută. Zalăul a luat-o înainte ţării şi a majorat preţurile la serviciul de apă şi canal încă de la 1 iulie, creştere resimţită în facturi începând cu luna august. Preţul unui metru cub apă potabilă a ajuns la  2,96 lei, iar cel de apă canalizată, 2,54 lei.

Dacă la apa potabilă creşterea tarifului a fost, în ultimii ani, destul de lentă, la apa canalizată preţul plătit de populaţie a crescut spectaculos. Potrivit datelor primite de la Compania de Apă, dacă în urmă cu cinci ani plăteam pentru un metru cub de apă canalizată 1,01 lei, acum plătim 2,54 de lei, adică mai mult cu peste 150 la sută. iar creşterea preţului la canal va continua, avertizează Marcel Zaharia, directorul sucursalei. "În câţiva ani, preţul apei canalizate îl va depăşi pe cel al apei potabile. Este normal să fie aşa, deoarece costurile de mediu cu apa canalizată sunt mult mai mari decât cele cu apa potabilă", explică el.

S-au scumpit toate

Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică, preţurile  mărfurilor şi tarifele serviciilor pentru populaţie  în  luna noiembrie 2011 au crescut în medie pe ţară cu 0,42 la sută faţă de luna precedentă , cu  2,90 la sută  faţă de luna decembrie 2010 şi cu 3,44 la sută faţă de luna noiembrie 2010.
       
La mărfuri alimentare, pe total ţară, preţurile au crescut în luna noiembrie 2011 cu 0,54 la sută faţă de luna precedentă. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la ouă cu 7,20 la sută ; cartofi cu 2,55 la sută ; brânză de oaie(telemea) cu 1,35 la sută ; fructe proaspete cu 1,13 la sută ; lapte de vacă cu 0,74 la sută ; miere de albine cu 0,71 la sută. Scăderi de preţuri s-au înregistrat la : citrice şi alte fructe meridionale cu 2,92la sută ;  făină cu 0,21 la sută ; ulei comestibil cu  0,06 la sută.

 La mărfuri nealimentare, pe total ţară, preţurile au crescut în luna noiembrie 2011 cu 0,24 la sută faţă de luna precedentă. Creşteri mai mari de preţuri s-au înregistrat la următoarele produse: energie termică cu 6,43 la sută ; încălţăminte din piele cu 0,43 la sută ; cărţi, ziare, reviste cu 0,35 la sută. Scădere de preţ s-a înregistrat la  combustibili cu 0,16 la sută. 

Tarifele pentru grupa servicii prestate populaţiei, pe total ţară, în luna noiembrie 2011 au crescut cu 0,63 la sută faţă de luna precedentă.  Creşteri mai mari de preţuri s-au înregistrat la :  apă, canal, salubritate cu 2,19 la sută ;  telefon cu 0,71 la sută ; transport interurban aerian cu 0,70 la sută . Faţă de luna anterioară nu s-au înregistrat scăderi ale tarifelor la servicii.


Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați