Viitorii liceeni, ademeniţi de liceele din Zalău cu prezentări haioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de elevi au asistat la prezentări FOTO Adevărul

Liceele din Zalău şi-au prezentat joi, 21 aprilie, oferta educaţională într-o manieră mai nonconformistă, încercând să redea spiritul instituţiei prin momente mai mult sau mai puţin artistice.

Platoul din centrul Zalăului s-a umplut joi, 21 aprilie, la prânz de copii şi tineri, veniţi să participe sau doar să asiste la Marşul Carierei, eveniment ce încheie ediţia din acest an a Târgului ofertei educaţionale "Paşi în carieră", organizat de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă în Educaţie şi de Inspectoratul Şcolar.

În faţa a sute de elevi de clasa a VII-a şi a VIII-a veniţi de la şcolile gimnaziale din Zalău, dar şi din alte zone ale judeţului, liceenii şi-au prezentat, într-o manieră mai ieşită din tipare, liceul de provenienţă. Primii au ieşit "la rampă" cei de la Colegiul Naţional "Silvania", care au captat atenţia cu echipa de majorete şi cu ale lor mişcări antrenante.

A urmat, apoi, Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian", care a adus în faţa viitorilor liceeni o trupă de dans, formată exclusiv din fete, care au dansat pe ritmurile imnului liceului. Dansul fetelor a fost însoţit de o prezentare haioasă a colegiului, făcută de la microfon de un elev, prin care a vrut să scoată în evidenţă partea distractivă a vieţii de licean la API.

Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" a făcut paradă cu elevii care au obţinut diverse distincţii la competiţiile naţionale sportive, în timp ce elevii de la Liceul de Artă "Ioan Sima" au făcut ceea ce ştiu ei cel mai bine: au desenat (o elevă a pictat în câteva minute un portret) şi au cântat.

Liceul Tehnologic "Voivodul Gelu" a venit cu "bucătarii" şi "ospătarii" din dotare, care au improvizat şi o masă în aer liber, iar Liceul Tehnologic "Mihai Viteazul" şi-a adus "instalatorii" şi "constructorii", unii dintre ei cu echipamente împrumutate, parcă, de la actorii din Star Trek.

 La eveniment şi-au prezentat ofertele şi Liceul Pedagogic "Gheorghe Şincai" şi Liceul Reformat "Wesselenyi".

 Marţi şi miercuri, liceele şi-au prezentat oferta educaţională pentru viitorul an şcolar în cadrul târgului găzduit de Centrul de Cultură şi Artă Sălaj.

Vă mai recomandăm:

Clădire rezistentă la cutremure gigantice. Cum au reuşit 12 tineri geniali români să câştige cel mai prestigios concurs de design seismic pentru studenţi din lume

Ei sunt tinerii cărora nu le este ruşine cu tradiţiile bunicilor. Locul din România în care războiul de ţesut şi furca sunt „cool“

O tânără din Sălaj şi-a făcut propriul sat tradiţional: muzeul viu în care poţi să retrăieşti vacanţele la bunici

VIDEO Cum se făceau casele în urmă cu o sută de ani. Tinerii care clădesc, în secolul XXI, pereţi din lut amestecat cu apă şi paie

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online